AGIR Buzau

Știri AGIR Buzau

2024-04-19



Reprezentanții AGIR Buzău, la cel mai important târg din lume pentru industria cablurilor și sârmei

Președintele de onoare al AGIR Buzău, ing. Vasile Moraru, alături de antreprenorul Ionuț Ilie (membru AGIR Buzău și reprezentant al Metconf Feralla) au participat săptămâna trecută în Germania, la „WIRE Dusseldorf”, cel mai important târg din lume pentru industria cablurilor și sârmei.

Organizat din doi în doi ani, alternativ, în Europa și Asia, Târgul Internațional Wire s-a desfășurat în perioada 15-19 aprilie la Dusseldorf, înregistrând în acest an un număr record de expozanți. Peste 1.400 de companii din industria sârmei din 62 de țări au avut standuri la târg, acestora alăturându-li-se 1.200 de producători și furnizori produse, materii prime și echipamente pentru țevi și conducte care s-au prezentat în cadrul târgului TUBE, desfășurat în paralel. Târgul internațional Wire este o platformă globală de informare și afaceri pentru jucătorii cheie din aceste tehnologii.

„Am luat parte la acest târg internațional de pe vremea în care lucram în industria sârmei, la Ductil. Acum am mers împreună cu reprezentantul Metconf Feralla, Ionuț Ilie, folosindu-ne de această ocazie pentru a ne informa în legătură cu noutățile din industria metalurgică și a stabili noi contacte. Alături de noi s-au mai aflat doi specialiști din Turcia, cu care Metconf Feralla are contracte pe piața materialelor de construcții. Am avut ocazia de a revedea foști parteneri internaționali, firme precum Feralpi, Pittini și Max Aicher”, a declarat ing. Vasile Moraru.

Președintele de onoare al AGIR Buzău a constatat la ediția de anul acesta a târgului că țări precum Turcia și Egipt, dar și țări asiatice, s-au extins tot mai mult pe piața metalurgică din Europa. Totodată, se constată că inovația tehnologică și, în special, digitalizarea în industria metalurgică sunt esenţiale pentru menținerea vizibilităţii şi credibilităţii pe piață.

2024-04-17



Președintele AGIR Buzău invită tinerii la cel mai mare târg educațional din domeniul ingineriei

Deficitul de ingineri din România este o problemă care îi frământă în continuare și pe reprezentanții sucursalei buzoiene a Asociație Generale a Inginerilor din România.

Pe lângă cooptarea în rândul membrilor Junior AGIR a cât mai mulți liceeni cu rezultate în domeniul tehnic, reprezentanții asociației îi îndeamnă pe tineri să urmeze o facultate de ingineri.

În acest sens, președintele AGIR Buzău, dr. ing. Ștefan Petriceanu, profesor universitar la Politehnica din București, invită viitorii absolvenți de liceu să ia parte la cea de-a XIIIa ediție a festivalului educațional PoliFEST, ce va avea loc în perioada 18-20 aprilie, în campusul Politehnicii din Capitală.

Este vorba despre un eveniment de amploare care aduce împreună tineri, cadre didactice, specialiști și reprezentanți ai celor mai inovatoare companii din România. PoliFEST 2024 este mai mult decât un festival - este o platformă de explorare a oportunităților educaționale și profesionale, menită să ajute tinerii să aleagă un program potrivit de studiu.

„La PoliFEST 2024, vă invităm să descoperiți o lume în care viteza și puterea nu mai sunt doar concepte abstracte, ci realități palpabile. Cu ajutorul tehnologiei create de ingineri vizionari, limitele noastre sunt redefinite în fiecare zi”, este mesajului președintelui AGIR Buzău, dr. ing. Ștefan Petriceanu.

2024-04-15



Reprezentanții echipei de robotică din Rm Sărat, demonstrație live în platoul Campus TV

Reprezentanții echipei de robotică „BoogeyBots” a Colegiului Național „Al. Vlahuță” din Rm. Sărat au fost prezenți vineri, 12 aprilie, în studioul Campus Tv, pentru a vorbi despre performanțele lor. Elevii Ramona Fusu, Marius Bîrsan și Robert Păvăloiu, alături de coordonatorul echipei, prof. ing. Guniță Foarfecă, toți membri AGIR Buzău, au adus în discuție rezultatele obținute de „BoogeyBots” de-a lungul timpului.

„Acest club de robotică a luat ființă în anul 2018. De atunci clubul a avut parte de copii excepționali. În fiecare an s-au calificat la etapa națională a celui mai important concurs de robotică, First Tech Challenge Romania, obținând premii semnificative”, a declarat prof. Guniță Foarfecă.

Membrii echipei au făcut o demonstrației live cu robotul în platoul Campus Tv, explicând telespectatorilor care sunt probele First Tech Challenge Romania. De asemenea, au subliniat faptul că activitatea clubului dezvoltă cunoștințe legate de inginerie, programare și PR.

„Acum ne pregătim pentru următoarea competiție, în luna august, Bucharest Twin Cup, unde vom merge alături de o echipă parteneră, cea de la Colegiul Hasdeu. Vom lucra împreună într-o alianță. O astfel de competiție te ajută să lucrezi împreună și să legi o relație de prietenie foarte strânsă”, a declarat Marius Bîrsan, membru Junior AGIR Buzău.

2024-04-06



O nouă expoziție de pictură marca AMPA, pe simezele buzoiene

Parteneriatul dintre Asociația Generală a Inginerilor din România - sucursala Buzău și Asociația Meșterilor Populari și Artiștilor (AMPA) din Buzau s-a materializat într-o nouă activitate artistică.

Pe 1 aprilie, Galeriile de Artă Buzău au găzduit vernisajul expoziției de pictură semnată de Aura Cosma, membru AMPA Buzău. Expoziția intitulată „Primăvara începe cu tine” aduce pe simeze compoziții de natură statică, peisaj și portret.

La vernisaj au luat parte și președintele AMPA Buzău, ing. Nicoleta Ungureanu (membru AGIR Buzău) și președintele de onoare al Asociației Generale a Inginerilor din România – sucursala Buzău, ing. Vasile Moraru.

Expoziția „Primăvara începe cu tine” va fi deschisă publicului până pe 11 aprilie.

2024-04-05



Noi membri Juniori, în AGIR Buzău

Un nou parteneriat atrage tineri pasionați de tehnologie și inginerie în rândurile membrilor AGIR Buzău. Este vorba despre un parteneriat între sucursala buzoiană a Asociației Generale a Inginerilor din România, Asociația Română pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii (ARPIA) și Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău.

Vineri, 5 aprilie, președintele de onoare al AGIR Buzău, ing. Vasile Moraru, însoțit de reprezentanții ARPIA s-a întâlnit cu conducerea Liceului Tehnologic „Henri Coandă”, ocazie cu care șapte elevi ai liceului au devenit membri Junior AGIR Buzău.

Liceenii urmează calificarea „Tehnician în telecomunicații” și sunt coordonați de prof. dr. ing. Vasile Stanciu, fost pilot de elicopter.

2024-04-02



Despre Gala Comunității Buzoiene, la Campus TV

Prima ediție a Galei Comunității Buzoiene organizate de AGIR Buzău a fost prezentată în cadrul jurnalului Campus Tv de luni, 1 aprilie.

Postul local de televizune a prezentat imagini de la festivitatea de premiere la care au participat zeci de ingineri, reprezentanți ai administrației locale, profesioniști din diverse domenii de activitate, precum și elevi buzoieni, dar și imagini din cadrul concertului susținut de Mike Godoroja & Blue Spirit și marius Mihalache.

Gala Comunității Buzoiene a fost organizată în parteneriat cu Primăria Buzău, Roatry Club și Lions Club pentru a onora excelența și inovația în inginerie, precum și în activități sociale și economice, în cadrul comunității locale.

2024-04-01



Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzău, o nouă reușită în urma colaborării cu Oxford Nanopore

Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzău, partener al AGIR Buzău, anunță un nou avans în cercetare, depășind limitele anterior stabilite în domeniul genomic al plantelor.

După recenta descoperire referitoare la extragerea ADN-ului dintr-un soi de vânătă arhaic, cercetările inginerilor buzoieni au evoluat către decriptarea genomului plantelor aflate în conservare.

„Această realizare remarcabilă a devenit posibilă datorită colaborării strânse dintre instituția noastră și compania Oxford Nanopore, sub îndrumarea atentă a specialiștilor acesteia”, anunță reprezentanții BRGV Buzău.

În perioada 18-20 martie echipa de specialiști ai Băncii de Gene, formată din dr. ing. Costel Vînătoru, dr. ing. Popescu Matilda, dr. ing. Bianca Mușat, drd. ing. Camelia Bratu și drd. ing. Geanina Negoșanu, a beneficiat de un stagiu de instruire intensiv oferit de dr. Sebastian Ganschow, reprezentant Oxford Nanopore și Eliza Viașiu, reprezentant Altium, specialiști în aplicații genomice.

Procesul a implicat mai multe etape, inclusiv evaluarea calității și cantității ADN-ului, amplificarea acestuia prin tehnici, precum PCR și RealTime PCR, și finalizarea utilizând cel mai performant echipament de secvențiere deținut de BRGV Buzău.

„Cu ajutorul acestei tehnologii de vârf, suntem capabili să pătrundem în tainele genomului cu o precizie ridicată, realizând genotiparea resurselor vegetale analizate”, mai spun cercetătorii buzoieni.

Oxford Nanopore a fost înființată în 2005 în vederea dezvoltării unui sistem de detecție electronică cu o singură moleculă, bazat pe știința nanoporilor. Compania are peste 2.600 de brevete și cereri de brevete din 260 de familii de brevete, sute dintre acestea fiind generate de cercetarea și dezvoltarea internă și completate cu drepturi de proprietate intelectuală cheie obținute prin licență de la colaboratori.

2024-03-31



Juniorii AGIR din echipa Homosapiens vin în sprijinul copiilor din mediile rurale

Echipa de robotică a Colegiului Național „B. P. Hasdeu”, formată din Juniori AGIR Buzău, derulează în această perioadă RoboCaravana STEM, un proiect menit să ajute elevii buzoieni din zonele rurale.

Educația STEM (Science, Technology, Engineering and Mathematics) este un concept relativ nou în România, care ajută copiii să înțeleagă conceptele abstracte prin experimentare și joacă. De exemplu, pot înțelege cum se construiește o casă, cum funcționează un motor sau chiar cum se face un robot, totul într-un mod proactiv și chiar distractiv.

„Proiectul nostru este dedicat copiilor din mediile rurale și este împărțit în două mari părți. Am încercat să cuprindem cât mai multe comune din mediul rural din Ținutul Buzăului: Bisoca, Lopătari, Vintilă Vodă, Beceni, Murgești și Năruja din Vrancea. Echipa noastră va face deplasări, o dată la două săptămâni, în școlile din aceste comune, pentru a încerca să promovăm valorile STEM și să creștem rata de promovabilitate la Evaluarea Națională. Chiar weekend-ul acesta vom fi la Vintilă Vodă. Totodată, vom organiza tabere de vară la Lopătari. Vom lua din fiecare școală elevi pasionați, oferindu-le posibilitatea de a participa gratuit în tabere noastre”, au declarat reprezentanții Homosapiens, echipă coordonată de prof. Amalia Voicu.

Chiar dacă proiectul hasdeienilor a câștigat finanțare în cadrul Fondului Științescu Buzău, implementat de Fundația Comunitară Buzău, Juniorii AGIR Buzău au în continuare nevoie de fonduri pentru a-și pune în practică inițiativele.

2024-03-30



Dr. ing. Costel Vînătoru, premiat la Gala „România ești TU”

Recent premiat, alături de echipa pe care o conduce, în cadrul Galei Comunității Buzoiene, dr. ing. Costel Vînătoru a fost invitat pe 27 martie la Palatul Parlamentului din București, în cadrul unui eveniment dedicat celor care asigură dezvoltarea României.

Este vorba despre Gala „România ești TU”, în cadrul căreia Costel Vânătoru, membru AGIR Buzău și director al Băncii de Resurse Genetice Vegetale Buzău, a primit diploma de excelență pentru contribuția sa la promovarea și reglementarea proiectelor sustenabile în agricultura românească.

„Suntem profund recunoscători și deosebit de mândri pentru această recunoaștere națională. Este o distincție care reflectă fără echivoc devotamentul și implicarea totală”, se arată într-un comunicat al Băncii de Resurse Genetice Vegetale Buzău.

2024-03-29



Gala Comunității Buzoiene, un eveniment de ținută marca AGIR Buzău

Într-o atmosferă specială, în sala Teatrului „G. Ciprian”, sucursala buzoiană a Asociației Generale a Inginerilor din România a organizat vineri, 29 martie, alături de Primăria Buzău, Clubul Rotary și Clubul Lions, prima ediție a Galei Comunității Buzoiene. Manifestarea care se dorește să devină una de tradiție este dedicată celor care reprezintă cu succes comunitatea locală prin activitățile și inițiativele lor.

Au fost acordate 11 diplome, printre laureați numărându-se ingineri, cercetători, cadre didactice, jurnaliști, avocați, oameni de afaceri, artiști și elevi, iar la final publicul a asistat la un concert deosebit susținut de Mike Godoroja & Blue Spirit și de celebrul Marius Mihalache.

Laureații primei Gale a Comunității Buzoiene au fost următorii:
• SORIN HARABAGIU - directorul fabricii Ursus Breweries Buzău, DAVID ANDREI VLAD - dublu medaliat cu aur la Olimpiada Internațională „Științele Pământului” și LUMINIȚA COLȚEANU - şeful Biroului Implementare Fonduri Europene din cadrul Primăriei Buzău (premiați de către Primăria Buzău);
• HORIA ȘERBU (premiu post-mortem) – administratorul și cofondatorul firmei Tehnomet, IONEL STĂNUȚĂ-SORIN BURLACU-CRISTIAN IONESCU-GHEORGHE CIOBANU – realizatorii cărții „Dialogurile fascinantei geneze”, dedicată istoriei Fabricii de Sârmă de la Buzău, dr. ing. COSTEL VÎNĂTORU alături de echipa de la Banca de Resurse Genetice (MATILDA POPESCU, CAMELIA BRATU, BIANCA MUȘAT, GEANINA NEGOȘANU) și ECHIPELE DE ROBOTICĂ ALE COLEGIULUI „B. P. HASDEU” și COLEGIULUI TEHNIC (premiați de AGIR Buzău)
• ASHOK DORAIRAJA - membru în CA al New Holland Romania - Agroconcept Impex SRL, ROXANA CONSTANTINESCU – coordonatoare de activități în folosul persoanelor defavorizate și VASILE DOMENTE – președintele Consiliului de administrație al Eximprod Engineering (premiați de Rotary Club);
• MARIANA GRAȚIELA DOBRE – profesor la Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” Buzău (premiată de Lions Club).

Prima ediție a Galei Comunității Buzoiene a coincis cu împlinirea a 5 ani de activitate a AGIR Buzău care tocmai a ajuns să aibă 100 de membri, printre care, în premieră națională, și membrii Juniori din rândul elevilor.

„Inițiativa acestei gale vine să împlinească rolul de catalizator pe care AGIR Buzău îl are în societatea civilă locală, prin activitățile noastre și oamenii pe care i-am atras pentru a ajuta comunitatea. În acest sens, suntem mândri că am reușit să atragem lângă noi alți trei vectori ai comunității: Primăria Buzău, Clubul Rotary și Clubul Lions”, a declarat ing. Vasile Moraru, președintele de onoare al AGIR Buzău.

2024-03-25



AGIR Buzău, în topul sucursalelor din țară

Joi, 21 martie, a avut loc la București Adunarea Generală a Asociației Generale a Inginerilor din România. În cadrul ședinței a fost apreciată, în mod deosebit, activitatea intensă și implicarea sucursalei AGIR Buzău pe anul 2023.

A fost evidențiat că la nivel național s-a înregistrat o creștere substanțială a numărului de evenimente organizate de sucursalele din țară, printre care și cea buzoiană. De asemenea, Buzău a excelat și în ceea ce privește conținutul site-ului propriu și numărul de urmăritori pe pagina de Facebook: 1.100 urmăritori și 1.000 like-uri, ceea ce poziționează AGIR Buzău pe locul al II-lea după AGIR România, cu 1.900 urmăritori și 1.800 like-uri.

​Totodată, sucursala buzoiană ocupă poziția a II-a pe țară, după AGIR București, la capitolul membri activi: 186 de membri, evidențiindu-se și prin demersurile de a atrage cât mai mulți membri tineri (85 de elevi).

​Printre cei care au luat cuvântul în cadrul adunării generale au fost președintele AGIR România, dr. ing. Mihai Mihăiță, dr. ing. Gheorghe Manolea (președinte AGIR Dolj), dr. ing. Elisabeta Vasilescu (președinte AGIR Galați) și președintele de onoare al AGIR Buzău, ing. Vasile Moraru, cel care a pus accentul chiar pe nevoia de întinerire a sucursalei buzoiene.

„Mă preocupă găsirea unei noi conduceri la Buzău, o conducere tânără, cu aceeași mentalitate de învingător. Spun asta pentru că eu consider că de la 75 de ani, cum este cazul meu, trebuie să ne retragem”, a declarat ing. Vasile Moraru.

2024-03-24



Conducerea Școlii de Biotehnologie din Finlanda, în vizită la Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzău

Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzău, instituție condusă de membru AGIR, dr. ing. Costel Vînătoru, a primit săptămâna trecută vizita unei delegații din partea Școlii de Biotehnologie și Resurse Naturale de la Häme University of Applied Sciences din Finlanda.

Din delegația finlandeză au făcut parte: Mona-Anitta Riihimäki (decan al Școlii de Biotehnologie și Resurse Naturale), Emma Nylund (șeful programului de studii, Agricultură), Heikki Peltoniemi (șeful programului de studii, Horticultură) și Andra Ruutiainen (consilier de orientare). Alături de aceștia s-a aflat și Adrian Peticilă, prodecan al Facultății de Horticultură de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

Potrivit reprezentanților Băncii de Gene de la Buzău, au fost prezentate domeniilor de activitate și cercetare ale instituției, discuțiile fiind extrem de captivante și deschizând calea către o colaborare pe termen lung și relații academice bilaterale.

Häme University of Applied Sciences este o facultate care se concentrează pe pregătirea studenților pentru cariere de succes în diverse domenii, cum ar fi tehnologia, agricultura, horticultura și resursele naturale. Cu o echipă de cadre didactice și personal dedicat, universitatea promovează inovația, cercetarea aplicată și progresul socio-economic în regiune și dincolo de aceasta.

2024-03-17



Premii pentru membrii Junior AGIR de la Hasdeu, la First Tech Challenge Romania


Cele două echipe de robotică ale Colegiului Național „B. P. Hasdeu”, din care fac parte și membrii Junior AGIR Buzău, au fost premiate la faza regională a concursului First Tech Challenge Romania (cea mai importantă competiție de robotică).

Astfel, în perioada 8-10 martie, la Iași, echipele Heart of RoBots și Homosapiens au obținut premiul întâi (care oferă calificarea la etapa națională), respectiv premiul III.

În spatele acestor rezultate stă o muncă intensă de proiectare și construire, piesă cu piesă, a unor roboți funcționali, care să realizeze diverse sarcini, conform regulilor competiției.
A fost o competiție dificilă, atât prin numărul mare de participanți, cât și prin regulile concursului, însă tinerii pasionați de robotică de la Hasdeu au demonstrat cât de talentați sunt, dar și că știu să lucreze în echipă, ceea ce le-a asigurat succesul.

„Fiecare echipă se prezintă cu propriul proiect. În fiecare an, competiția are un set de sarcini pe care robotul trebuie să le îndeplinească. Este un concurs foarte complex, nu înseamnă doar ce face robotul tău și cât de fiabil este, se fac niște alianțe după tragerea la sorți și atunci nu depinzi doar de tine, ci și de cel cu care ești în alianță”, a declarat pentru sansanews.ro, directorul Colegiului Hasdeu, Virginia Mîndruță-Tănăsescu.

2024-03-16



Banca de Resurse Vegetale Genetice Buzău a realizat prima extracție de ADN dintr-o vânătă

Banca de Resurse Vegetale Genetice Buzău înregistrează o nouă perferomanță. Instituția condusă de dr. ing. Costel Vînătoru (membru al AGIR Buzău) anunță că a pus în funcțiune un laborator de Biologie Moleculară și Biochimie echipat cu tehnologie de vârf.

Astfel, în perioada 12-15 februarie, echipa specializată în genetică și biologie moleculară a operat o primă extracție de ADN din specii valoroase conservate, pregătind terenul pentru secvențierea și amprentarea genetică. Mai exact, este vorba despre o specie de vânătă arhaică ce nu se mai cultivă în România.

„Este pentru prima dată când echipa BRGV Buzău are toate condițiile pentru a efectua procesul de extracție de ADN din câteva specii biobancate de instituți noastră, pregătindu-le pentru secvențiere și amprentare genetică. În timp ce în trecut, cunoștințele noastre despre resursele genetice biobancate erau limitate la observații fenotipice, acest laborator nou înființat ne permite acum să înțelegem aceste specii și din punct de vedere genotipic și biochimic. Aceste informații sunt neprețuite, oferind o precizie remarcabilă rezultatelor noastre și consolidând capacitatea noastră de a le autentifica, în scopul protejării identității acestora” a declarat dr. ing. Costel Vînătoru, directorul BRGV Buzău.

Potrivit informațiilor Băncii de Resurse Vegetale, această realizare remarcabilă deschide noi orizonturi în înțelegerea și protejarea biodiversității genetice, beneficiind de echipamente de ultimă generație, precum hota cu flux laminar vertical, minicentrifugă, vortex, secvențiator de nouă generație pentru analiza genomului vegetal, electroforeză acizi nucleici, Real Time PCR, agitator cu încălzire, centrifugă pentru tuburi, fluorometru acizi nucleici, mixer de probe, amplificator ADN, și multe altele.

2024-03-15



Colaborare între juniorii AGIR Buzău pasionați de robotică

Pe data de 14 martie, două dintre echipele de robotică ai căror componenți sunt membri Junior AGIR Buzău și-au dat întâlnire la Râmnicu Sărat.

Este vorba despre echipa „Cyber Brains” a Liceului „Alexandru Marghiloman” Buzău care a poposit la Rm. Sărat, acasă la echipa „BoogeyBots” a Colegiului Național „Al. Vlahuță” din localitate (recent premiată la etapa regională a celui mai important concurs de robotică din țară First Tech Challenge Romania).

„Am avut onoarea de a fi ghizii către drumul competiției FTC pentru o echipă de robotică la început de drum. Împărtășindu-le din experiența noastră, am explicat nu doar aspectele tehnice ale unei echipe de robotică, ci și întreaga gamă de implicare și pasiune pe care o presupune acest domeniu fascinant. În discuțiile noastre, am explorat împreună construcția robotului nostru, limbajele de programare și sistemele complexe utilizate în competiție, dar și aspectele non-tehnice, precum implicarea în comunitate și redactarea caietului tehnic. Entuziasmul și curiozitatea lor ne-au inspirat și ne-au confirmat că suntem pe drumul cel bun în a-i îndruma”, se arată într-un comunicat al echipei „BoogeyBots” din Rm. Sărat.

Reprezentanții Colegiului „Vlahuță” sunt de părere că echipa „Cyber Brains” a Liceului „Marghiloman” are un potențial uriaș și va obține rezultate remarcabile în sezonul următor a celui mai important concurs de robotică din țară.

2024-03-14



Membrii Junior AGIR Buzău de la Colegiul Vlahuță, premiați la cea mai mare competiție de robotică din țară

În perioada 8-10 martie a avut loc la Iași cea mai mare competiție de robotică din țară: „First Tech Challenge Romania”.

Printre cele 48 de echipe de robotică înscrise în concurs s-a aflat și cea a Colegiului Național „Alexandru Vlahuță” din Rm. Sărat, „BoogeyBots”, cei mai noi membrii Junior AGIR Buzău.
Râmnicenii au obținut prestigiosul premiu „Think Award 2nd place”, numărându-se printre cele 16 echipe care merg mai departe în etapa națională a concursului.

„Experiența noastră a fost plină de întâlniri și schimburi de idei cu celelalte echipe. Chiar și în mijlocul emoțiilor și a atmosferei competitive, am reușit să ne concentrăm și să ne descurcăm excelent în timpul interviului, demonstrând dedicare și determinare în fața juriului”, se arată într-un comunicat al echipei Colegiului „Vlahuță”.

„First Tech Challenge Romania” este un proiect de inginerie și lucru organizat ca într-un startup, care presupune muncă, dedicare și mai ales muncă în echipă, o cerință vitală pentru o echipă de robotică. Astfel, tinerii implicați în aceste proiecte își dezvoltă abilitățile și descoperă un potențial drum profesional.

„Toate eforturile noastre au fost răsplătite când am aflat că am obținut prestigiosul premiu „Think Award 2nd place”, recunoscându-ne astfel abilitățile și ideile inovatoare. Această distincție ne deschide porțile către etapa națională, oferindu-ne șansa de a continua să ne punem în valoare potențialul și de a ne reprezenta regiunea cu mândrie”, mai spun membrii echipei „BoogeyBots”.

Totodată, membrii Junior AGIR Buzău le mulțumesc sponsorilor fără de care nu ar fi putut concura la cel mai important concurs de robotică din țară.

2024-03-13



Statistici îngrijorătoare privind industria și facultățile de inginerie. Ce soluții propun reprezentanții AGIR Buzău

Industria României a suferit în ultimul deceniu unul dintre cele mai abrupte declinuri de la nivel european, o arată datele oficiale publicate de spotmedia.ro.

Totodată, un studiu realizat de Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale demonstrează că mii de tineri, în momentul de faţă, sunt pregătiţi în facultăţi pentru meserii care vor dispărea sau va fi o cerere mică pentru ele pe piaţa muncii în perioada 2025 – 2030. De exemplu, în industria metalurgică cererea de forţă de muncă se va diminua semnificativ peste doar câţiva ani.

Situația este privită cu îngrijorare inclusiv de reprezentanții AGIR Buzău care se concentrează la nivel local pe îndrumarea tinerilor care fac parte din rândul membrilor Junior AGIR pentru meseriile viitoare și către facultăți potrivite cu profil industrial.

Statisticile arată că a scăzut contribuția industriei la formarea PIB de la 25,2% în 2013 la 20,9% în 2022, în condițiile în care la nivel european industria și-a consolidat importanța în perioada analizată, înregistrând un avans de 0,8 puncte procentuale (pp) din PIB. Dacă în 2013, România se afla pe locul doi în UE în ceea ce privește ponderea industriei în mixul economic, după Cehia, un deceniu mai târziu ne clasam abia pe locul opt.

Pe de altă parte, sectorul IT&C a cunoscut o evoluție favorabilă în perioada analizată. Între 2013 și 2022, ponderea IT&C în PIB a urcat cu 1,9 puncte procentuale, de aproape trei ori mai rapid decât media UE.

În ceea ce privește pregătirea studenților, studiile arată că ar trebui să se țină cont că numărul muncitorilor calificaţi în metalurgie, maşini şi echipamente electrice se anticipează că va scădea cu aproximativ 100.000 de persoane până în 2030.

„Toate aceste statistici ar trebui să ne dea de gândit și nouă, celor din Asociația Generală a Inginerilor din România. Dacă luăm în calcul și lipsa de ingineri pe piața muncii, dar și scăderea mare a numărului de studenți din domeniul „Inginerie, prelucrare și construcții” (așa cum o arată Ministerul Educației), lucrurile sunt destul de îngrijorătoare. La nivel de sucursală, noi la Buzău, încercăm să aducem aproape de inginerii cu experiență cât mai mulți tineri pasionați de inginerie, pe care îi facem membri Juniori ai AGIR. Vom ține cont de aceste date când îi îndrumăm pe tinerii noștri membri. De exemplu, cred că și în inginerie trebuie pus mai mult accentul pe componenta de IT”, a declarat președintele de onoare al AGIR Buzău, ing. Vasile Moraru.

2024-03-12



„Pași pe alei cromatice”, expoziție de pictură a artistului Emil Ciubotaru

Parteneri ai AGIR Buzău, membrii Asociației Meșterilor Populari și Artiștilor (AMPA) Buzău continuă să impresioneze prin creațiile lor. Marți, 12 martie, Emil Ciubotaru, unul dintre artiștii cu experiență ai asociației, a vernisat, la Galeriile Centrului Judeţean de Cultură și Artă, o nouă expoziție personală.

Expoziția „Pași pe alei cromatice” este alcătuită din 50 de tablouri de diferite dimensiuni, cu teme diverse de la peisaj la natură statică, marine și chiar de inspirație venețiană.

Economist la bază, Emil Ciubotaru şi-a descoperit pasiunea încă din copilărie şi astăzi pictura îi asigură traiul de zi cu zi.

„Am început să desenez din copilărie, iar această pasiune legată de pictură mi-a fost insuflată de tatăl meu. Am lucrat, m-am jucat cu culorile, am trecut de la desenele din copilărie la pictura în ulei, apoi la pictura în cuțit... Am încercat chiar să fac reproduceri după lucrări ale unor artiști celebri”, a declarat Emil Ciubotaru.

La eveniment au fost prezenți, pe lângă oficialități, și președintele de onoare al AGIR Buzău, ing. Vasile Moraru și președintele AMPA Buzău, ing. Nicoleta Ungureanu (membru AGIR Buzău).

2024-03-11



AGIR Buzău recomandă doi membri Juniori pentru CERN Geneva și Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică din București

Conducerea sucursalei buzoiene a Asociației Generale a Inginerilor din România continuă să îi susțină pe cei mai tineri dintre membri, motivându-i să se specializeze în domeniul ingineriei.

Astfel, doi dintre membrii „Junior AGIR”, elevi ai Colegiului Național „B. P. Hasdeu” și ai echipei de robotică a liceului au primit recomandări din partea președintelui AGIR Buzău, dr. ing. Ștefan Petriceanu, pentru a fi acceptați la două instituții de prestigiu.

În calitatea sa de profesor universitar la Universitatea Politehnica din București, președintele AGIR Buzău a recomandat-o pe eleva Alexia Glevan la Organizaţia Europeană pentru Cercetări Nucleare (CERN), de la Gerneva, unde va urma un program de internship dedicat elevilor și studenților români (HSSIP – RO), în perioada 2 – 15 iunie 2024.

Totodată, hasdeianul Andrei Alexandru Balan a primit recomadare pentru admiterea la Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică din cadrul Universității Politehnica București, specializarea Tehnologia Construcțiilor de Mașini (TCM).

Reamintim că în 2023, pentru prima dată în istoria Asociației Generale a Inginerilor din România, sucursala buzoiană a asociației a acceptat în rândul membrilor săi tineri mai mici de anul III de facultate. Au fost selectați liceeni cu rezultate deosebite în domeniul tehnic, pe care AGIR Buzău îi susține și îi încurajează să continue studiile în domeniul ingineriei.

În momentul de față, AGIR Buzău a atras peste 70 de membri juniori din cinci licee din municipiile Buzău și Rm. Sărat.

2024-03-10



Orchestra Inginerilor „Petru Ghenghea”, concert de excepție pe scena Ateneului Român

Eveniment de gală, duminică, 10 martie, la Ateneul Român. Orchestra Inginerilor „Petru Ghenghea” a deschis cea de-a 68-a stagiune cu un concert în care a avut-o solistă pe pianista Miruna Mihaela Măciucă.

Tradiționalul concert „de primăvară” s-a desfășurat în fața unei săli arhipline, având în program „Uvertura operei Ruy Blas” de Felix Mendelssohn, „Concertul pentru pian și orchestră, în Fa major „Egipteanul” de Camille Saint-Saëns și „Simfonia a VI-a, Pastorala în Fa major” de Ludwig van Beethoven.

Elevă la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București, clasa profesoarei Mihaela Zamfirescu, pianista Miruna Mihaela Măciucă este câștigătoarea Marelui Premiu și Premiului pentru cea mai bună interpretare a unei piese românești la Concursul de pian „Sub aripile lui Enescu”, desfășurat la Filarmonica de Stat Sibiu. Totodată, în vara anului 2022, a fost laureată cu premiul I la Concursul Internațional de Pian „Alto Minho” din Caminha, Portugalia.

Fondată în anul 1956, Orchestra Inginerilor a primit, de-a lungul timpului, girul mai multor muzicieni, reprezentanți de seamă ai artei interpretative românești, precum cel al pianiștilor Valentin Gheorghiu, Maria Fotino, Ilinca Dumitrescu, Viniciu Moroianu, Dan Mizrahi, al violoniștilor Cristina Anghelescu, Alexandru Tomescu, al organiștilor Iosif Gerstenegst, Helmuth Platner și Nicolae Licăreț, al clarinetistului Aurelian Octav Popa, al harpistului Ioan-Ivan Roncea sau al contrabasistului Cătălin Rotaru și al multor alți maeștri.

2024-03-01



Primii membri Junior AGIR din Râmnicu Sărat sunt elevii din echipa de robotică a Colegiului Național „Al. Vlahuță”

Sucursala buzoiană a Asociației Generale a Inginerilor din România continuă să atragă tot mai mulți liceeni pasionați de inginerie, în speranța de a-i îndruma către facultăți de profil.

Joi, 29 februarie, președintele de onoare al AGIR Buzău, ing. Vasile Moraru, și dr. ing. Viorel Buharu (fost director general al Fabricii de Pulberi de Fier) au mers la Colegiul Național „Al. Vlahuță” din Rm. Sărat, unde s-au întâlnit cu echipa de robotică BoogeyBots. Cei 14 liceeni care fac parte din BoogeyBots au devenit membri Junior AGIR. De asemenea, îndrumătorul lor, prof. Guniță Foarfecă, a devenit membru AGIR Buzău.

Echipa Boogeybots a Colegiului Național „Alexandru Vlahuță” a fost înființată în anul 2018. De atunci și până în prezent, în fiecare an a avut rezultate deosebite, reușind să se califice la etapele naționale ale concursului de robotică First Tech Challenge. În urmă cu trei ani, echipa a obținut premiul „Control Award”, la etapa națională.

În momentul de față, pe lângă echipa râmniceană de robotică, AGIR Buzău a atras membri juniori din patru licee din municipiu Buzău: Colegiul Tehnic, Colegiul Național „B. P. Hasdeu”, Liceul de Informatică „Alexandru Marghiloman” și Liceul Tehnologic „Dimitrie Filipescu”.

2024-02-29



Robot dedicat plantelor din curtea liceului, realizat de membrii Junior AGIR Buzău de la Liceul de Informatică „Al. Marghiloman”

La sfârșitul anului trecut, 31 de elevi ai Liceului de Informatică „Alexandru Marghiloman” Buzău deveneau membri ai Asociației Generale a Inginerilor din România – Sucursala Buzău.

Liceenii formează echipa de robotică Cyberbrains Robotic, înființată în 2022; o echipă care a obținut Premiul al II-lea cu primul lor robot, Lifto (un robot care poate fi folosit la studierea electricității sau a sunetelor), la prestigiosul concurs „Made for Europe”.

Impulsionați de acceptarea în rândul membrilor AGIR Buzău, elevii Liceului de Informatică „Alexandru Marghiloman” sunt gata de noi provocări.

În primul rând, au realizat AgroBOT, un robot care are misiunea de a asigura creșterea sănătoasă a plantelor din curtea liceului. Robotul este unul semiautonom, folosește un senzor de umiditate care măsoară nivelul de apă din pământ și poate fi comandat cu ajutorul unei radiotelecomenzi. „Planul nostru este de a moderniza unitățile de învățământ, automatizând procese care necesită resurse umane și timp”, spun reprezentanții echipei de robotică.

De asemenea, elevii se pregătesc de competiția Minoan Robotsports care se va desfășura în Grecia, în perioada 23 aprilie-1 mai. Elevii liceului vor participa cu doi roboți construiți de ei.
Totodată, în perioada 8-10 mai vor participa, alături de echipe de robotică de nivel mondial, la competiția Robotics Championship, organizată la Oradea.

La fel ca și celelalte echipe de robotică din cadrul AGIR Buzău, membrii Cyberbrains Robotic vor avea ocazia să își prezinte cele mai importante realizări în cadrul Galei Premiilor AGIR pe 2023, organizată pe 14 septembrie, la București, de Ziua Inginerului Român.

2024-02-23



Peste 100 de copii, atrași de atelierele de artă plastică organizate de AMPA Buzău

Sucursala buzoiană a Asociației Generale a Inginerilor din România continuă să își concentreze atenția și pe activitățile culturale desfășurate de partenerii săi. Unul dintre acești parteneri este Asociația Meșterilor Populari și Artiștilor (AMPA) Buzău, condusă de ing. Nicoleata Ungureanu (membru AGIR Buzău), asociație care coordonează de ceva timp Atelierul ArtDream, dedicat copiilor din Buzău.

În fiecare weekend, copii pasionați de arta plastică vin în Atelierul ArtDream, pe platoul Dacia, lângă Palatul Comunal, pentru a lua lecții de pictură de la artiști cu experiență.

Potrivit ing. Nicoleta Ungureanu, peste 100 de copii au trecut pragul atelierului de-a lungul unui an și jumătate, atât în weekenduri, cât și în vacanțe. Micii artiștiști au participat până acum la cinci expoziții proprii și împreună cu artiștii AMPA Buzău.

La finalul fiecărui an, conducerea AGIR Buzău oferă premii copiilor care se pregătesc în cadrul Atelierului ArtDream.

2024-02-22



Ing. Vasile Moraru: „Nu vom putea să mai atragem capital străin dacă nu cunoaștem meserie”

Președintele onorific al AGIR Buzău, ing. Vasile Moraru a vorbit, miercuri, 22 februarie, în cadrul emisiunii Sens Direct de la Focus Tv despre evoluția economiei buzoiene și despre perspectivele ei.

Au fost aduse în discuție, pe de o parte, falimentele unor întreprinderi buzoiene importante, provocate și de mediul geo-politic, și, pe de altă parte, societățile care s-au extins accesând fonduri europene.

„Este momentul să ne gândim foarte bine. Fac apel la părinți și bunici să îi îndemne pe copii să învețe. Noi nu vom putea să mai atragem capital străin dacă nu cunoaștem meserie, fie la nivel mediu, fie la nivel de inginer, cum își propune Asociația Generală a Inginerilor din România. Vedem permanent la tv oameni arși în hoteluri și cluburi, trenuri deraiate... Totul se petrece din cauza lipsei de pregătire profesională. Trebuie să ne canalizăm din nou către munca reală”, a declarat ing. Vasile Moraru la Focus TV.

De asemenea, a fost adusă în discuție înființarea în municipiu a campusului universitar unde, grație unui parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, vor fi formați ingineri în domeniile: „Tehnologia Construcțiilor de Mașini”, „Inginerie Mecanică” și „Ingineria Produselor Alimentare”.

„De aceea, AGIR Buzău a creat categoria de membri Junior AGIR. Vrem să atragem în cadrul asociației cât mai mulți liceeni care să fie primii studenți ai campusului universitar de la Buzău. Totodată, AGIR Buzău încearcă să creeze modelul unei generații elitiste, prin concerte, spectacole de teatru, concursuri de bridge, ateliere de artă plastică etc”, a mai declarat ing. Moraru.

2024-02-16



AGIR Buzău a aniversat cinci ani de activitate

În fața unei audiențe numeroase, reprezentanții sucursalei buzoiene a Asociației Generale a Inginerilor din România au aniversat, pe 14 februarie, împlinirea a cinci ani de activitate.

Evenimentul a avut loc în Sala „Nicu Constantinescu” din palatul Primăriei, locul în care, în 2019, se semnau actele de constituire a AGIR Buzău.

Invitați la aniversare au fost reprezentanții Asociației Române pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii (ARPIA), Clubului Rotary, Clubului Lions, Uniunii Scriitorilor din România, Confederației Naționale Sindicale „Cartel Alfa” etc.

Cuvântul de deschidere al adunării generale a aparținut președintelui de onoare al AGIR Buzău, ing. Vasile Moraru, cel care a solicitat un moment de reculegere în memoria membrilor decedați, printre care și ing. Horia Șerbu, fondatorul și administratorul companiei Tehnomet S.A. Buzău.

O premieră a constituit-o prezența la un astfel de eveniment a membrilor „Junior AGIR” din cele patru licee buzoiene partenere: Colegiul Tehnic, Colegiul Național „B. P. Hasdeu”, Liceul de Informatică „Alexandru Marghiloman” și Liceul Tehnologic „Dimitrie Filipescu”. Este vorba despre inițiativa unică la nivel de țară pe care sucursala buzoiană a adoptat-o în 2023, acceptând în rândul membrilor săi tineri mai mici de anul III de facultate, cu scopul de a susține și încuraja elevii cu înclinație către tehnologie să continue studiile în domeniul ingineriei.

Totodată, au fost înmânate din partea conducerii naționale a Asociației Generale a Inginerilor din România diplome aniversare pentru cei 27 de membri fondatori ai AGIR Buzău, printre care se regăsesc primarul municipiului, ing. Constantin Toma, ing. Vasile Moraru, ing. Constantin Ghiveci, dr. ing. Costel Vînătoru.

În continuarea manifestării, președintele AGIR Buzău, dr. ing. Ștefan Petriceanu a prezentat raportul activităților de anul trecut, în timp ce vicepreședintele asociației, dr. ing. Lucica Stănculeanu a vorbit despre proiectele pe anul 2024. Au luat cuvântul primarul Constantin Toma, generalul în rezervă Aurel Stan, Vasile Minică (liderul Cartel Alfa), Sorin Harabagiu și Sorin Șuleru (membru Junior AGIR de la Colegiul Tehnic).

În final s-au înmânat diplome celor mai noi membri Junior AGIR, elevi ai Liceului Tehnologic ,,Dimitrie Filipescu” Buzău, iar audiența a asistat la un recital susținut de folkistul Nicu Zotta.

2024-02-15



Prazul sălbatic cu gust de usturoi, descoperit în Crângul Buzăului, va fi prezentat în premieră la Congresul European de Horticultură

Banca de Resurse Vegetale Genetice (BRGV) de la Buzău, condusă de dr. ing. Costel Vînătoru, a fost subiectul unui reportaj realizat în această lună de emisiunea „Viața satului” de la TVR.
Cu acest prilej, reputatul cercetător, membru fondator al AGIR Buzău, a vorbit despre importanța instituției pe care o conduce, dar și despre lipsurile acesteia.

„Suntem precum o mică Arcă a lui Noe. Suntem paznicii unor semințe. Mai exact, ne ocupăm cu conservarea unor resurse pentru vremuri grele. Când spun vremuri grele mă refer la schimbări climatice, importuri de semințe care afectează soiurile românești, substanțe chimice, indiferența omului, plante invazive etc. Fără mâncare omul nu poate trăi. Dar noi nu putem păstra decât ceea ce cunoaștem bine din punct de vedere fenotipic, genetic, biochimic și genotipic”, a declarat dr. ing. Costel Vînătoru.

Totodată, cercetătorul buzoian a dezvăluit că Banca de Resurse Vegetale Genetice va prezenta în premieră, în luna mai, la Congresul European de Horticultură prazul sălbatic cu gust de usturoi descoperit în Pădurea seculară Crâng. Este vorba despre o specie pentru prima oară biobancată în anul 2019, studiată timp de 5 ani, având un potenţial ridicat de producţie şi rezistentă la agenţii patogeni.

„Vorbim despre o specie sălbatică de praz care se confundă uşor cu usturoiul pentru că mirosul duce spre usturoi şi totodată formează şi bulbili în sol, asemenea usturoiului. Are tulpina mai înaltă şi nu este atât de usturat precum usturoiul. Noi sperăm ca în timp să îl analizăm, pentru că se mai întâlneşte praz sălbatic în Cehia, Slovacia, Polonia, dar noi credem că este puţin deosebit cel de aici, astfel încât să îl înmatriculăm ca fiind un genotip specific românesc”, a mai precizat cercetătorul buzoian.

2024-02-14



Câștigătorii Competiției Noark au devenit membri Junior AGIR

AGIR Buzău continuă să își concentreze atenția către tinerii atrași de inginerie.

După ce în 2023, pentru prima dată în istoria Asociației Generale a Inginerilor din România, sucursala buzoiană a asociației a acceptat în rândul membrilor săi tineri mai mici de anul III de facultate, anul acesta proiectul „Junior AGIR” merge mai departe.

Miercuri, 14 februarie, președintele AGIR Buzău, dr. ing. Ștefan Petriceanu s-a întâlnit cu cei cinci elevi buzoieni de la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” care au câștigat Concursul Național „Noark” dedicat realizării unor aplicații funcționale în domeniul electric. Liceenii au semnat adeziunile la Asociația Generală a Inginerilor din România, devenind astfel cei mai noi membri Junior AGIR.

În 2023, cei cinci liceeni buzoieni, coordonați de prof. ing. Daniela Macadon și Ion Sevastian, au fost desemnați câștigătorii Competiției „Noark”, aducând Liceului Tehnologic „Grigore Moisil” un premiu de 2.500 de lei și o imprimantă 3D. Buzoienii au concurat împotriva a 24 de echipe din tot atâtea licee tehnologice din țară, iar proiectul lor a constat într-un banc didactic ce cuprindea trei instalații electrice de joasă tensiune.

Odată cu includerea celor cinci liceeni în rândul membrilor AGIR Buzău, a devenit membru senior și ing. Daniela Macadon, profesor al Liceului Tehnologic „Grigore C. Moisil”.

2024-02-13



A murit „părintele metroului bucureștean”, Octavian Udriște, unul dintre cei mai importanți ingineri români din domeniul căilor ferate

Octavian Udriște, președintele onorific al Clubului Feroviar, a încetat din viață luni seara, 12 februarie, anunță clubferoviar.ro. Sucursala Buzău a Asociației Inginerilor din România deplânge decesul inginerului care și-a dedicat întreaga carieră transportului feroviar și a avut un rol esențial în dezvoltarea metroului bucureștean.

Născut la Timișoara, Octavian Udriște a fost la a treia generație de feroviari din familie. Bunicul din partea mamei a fost mecanic de locomotivă la depoul din Cernăuți, iar cel din partea tatălui, originar din Mehedinți, a fost șeful magaziei din Gara Dealul Spirii, din București.

A absolvit în anul 1958 Institutul de Căi Ferate București, Facultatea de Mecanică – Secția Locomotive, domeniu căruia i s-a dedicat în toată activitatea sa profesională. Excelenta cunoaştere a problemelor ce vizează transporturile, în special a celui feroviar, se explică prin faptul că prin activitatea sa şi funcţiile deținute a fost implicat nu doar în exploatarea lor, ci şi în dezvoltarea şi optimizarea tehnologiilor de transport şi a echipamentelor.

Timp de patru ani a lucrat la Direcția Regională CFR Brașov, perioadă în care și-a legat numele de întreținerea și exploatarea, în premieră națională, a locomotivelor diesel-electrice Sulzer (fabricate în Elveția).

Udriște a fost unul dintre cei trei factori decisivi în punerea în funcţiune, în 1979, a metroului bucureștean (alături de proiectant şi Întreprinderea de Vagoane Arad, în prezent Astra Vagoane Călători).

Începând cu anul 1962, a ocupat funcții de execuție și concepție în instituțiile centrale care conduceau căile ferate. Și-a continuat activitatea ca șef al Depoului București-Călători (1970 – 1972), revizor general de siguranță a circulației (1973 – 1976), șef al Departamentului de material rulant al Metroului București (1977 – 1984), director tehnic al Metroului (1985 – 1993), director general al Metrorex (1994 – 1996), director executiv la Institutul de Cercetări în Transporturi (1996 – 1997), șef al Departamentului Sisteme de Transport al Siemens România (1997 – 2005), consultant tehnic la Integral Consulting RCD – SRL (2007 – 2017), consultant la Autoritatea Municipală de Transport București (2017– 2018). Din 2007 și până în prezent a fost președinte onorific la Club Feroviar.


2024-02-05



Una dintre cele mai importante clădiri de patrimoniu din Buzău, reabilitată la standarde europene

Monument istoric de patrimoniu, clădirea Colegiului Național „M. Eminescu” de pe strada Independenței din Buzău și-a recăpătat strălucirea de altă dată.

Lucrările au durat patru ani și nouă luni, beneficiind de o finanțare europeană de 5 milioane de euro. După ce se va încheia recepția lucrării, care a presupus intervenții importante atât la interior cât și la exterior, se vor monta mobilierul și elementele de tehnică pentru ca elevii să revină în clădirea reabilitată.

Interesant de știut este că peste 100 de muncitori indieni au contribuit la reușita reabilitării și modernizării colegiului buzoian, soluție la care constructorul a apelat din cauza lipsei forţei de muncă şi a specialiştilor în construcţii.

Potrivit primarului municipiului, Constantin Toma, clădirea Colegiului „Eminescu” este, la ora actuală, cea mai mare unitate de învățământ din județ și una dintre cele mai mari clădiri administrative din Buzău. Acest colegiu are aproximativ 20.000 de mp suprafață construită.
Pe lângă consolidarea și reabilitarea clădirii, proiectul a presupus și dotarea tuturor sălilor de clasă în conformitate cu standardele europene.

Pe lângă grupuri sanitare moderne, chiuvete pentru laboratoarele de biologie-chimie, utilități pentru clasele de bilingv, o noutate o reprezintă sala de sport modernă, care este prevăzută inclusiv cu dușuri. Nu s-a făcut rabat nici de la normele pentru siguranța elevilor, reprezentanții municipalității afirmând că la acest moment nu există o clădire de învățământ mai sigură din punct de vedere al siguranței la incendii. Tot ca măsură de siguranță contra incendiilor s-au montat senzori și siguranțe pentru geamuri. În cazul în care senzorii detectează fum, geamurile se vor deschide automat, iar în cazul în care va fi nevoie de intervenția autospecialelor, terenul de sport are o intrare special concepută pentru astfel de intervenții.

O altă noutate va fi „Sala Radio”, de unde în pauze vor răsuna refrene din melodiile tinerei generații.

Pentru că dintre cei 1.250 de elevi ai colegiului, 30 au diverse dizabilități, s-a montat un lift interior, intrările speciale pentru aceștia, prevăzute cu rampe, dar și un lift exterior.
De asemenea, amfiteatrul liceului, conform numărului de locuri, va deveni cea mai mare sală de teatru din Buzău, depășind chiar și sala Consiliului Județean.

Clădirea colegiului buzoian a fost dată în folosință (parțial) la 15 noiembrie 1931 ca sediu al „Școlii secundare de fete”, înființată în 1919. Piatra de temelie a fost pusă însă pe 10 decembrie 1925, în prezența ministrului Educației, Constantin Angelescu, al cărui nume l-a purtat pentru puțin timp înainte de 1948, când a devenit „Școala Medie”. Deși lucrările de zidărie au durat aproape 6 ani, clădirea nu a putut fi finalizată în întregime nici în 1938.


2024-01-30



Primul avion IAR 99 SM modernizat la Craiova intră în dotarea Bazei Militare Boboc

Fabrica de Avioane Craiova a modernizat un avion de vânătoare IAR 99 SM, care va fi folosit pentru adaptarea piloților români la aeronavele F16 și F35.

Primul IAR 99 modificat a fost prezentat la finalul lunii decembrie 2023, în prezența generalului Ovidiu Bălan, comandantul Bazei Aerinene de la Boboc, instituție parteneră AGIR Buzău.

În total, zece aeronave vor trece prin același proces de modernizare și vor fi dotate cu aparatură de bord ultramodernă.

Primul avion IAR 99 SM a fost deja testat la sol și urmează să intre în dotarea Bazei Militare Boboc din Buzău. Fabrica de avioane Craiova a început lucrările de modernizare și la celelalte nouă avioane, acestea fiind în diverse stadii de evoluție.

„Este un moment deosebit pentru forțele aeriene române și pentru Baza Aeriană Boboc, acolo unde aeronava IAR 99 SM începe testele. Este, de asemenea, un moment foarte important pentru instruirea viitorilor piloți de F16 și F35, programe esențiale pentru Forțele Aeriene Române”, a declarat gl. Ovidiu Bălan, comandantul Bazei Aerinene de la Boboc .

Modernizarea include sisteme de avionică compatibile cu cele de pe F-16, aparatură de bord ultramodernă, precum și un sistem de instruire, capacități de asistență aeriană apropiată și capacități de luptă aeriană.

„Noi putem lucra în industria aeronautică la un nivel înalt. Multă lume poate nu înțelege ce înseamnă să pui pe picioare un avion. Nu multe țări pot pune pe picioare un avion. România poate!”, a declarat Ionuț Arghiropol, directorul de program IAR 99 SM.

Valoarea contractului dintre Forțele Aeriene Române și Avioane Craiova se ridică la 275 de milioane de lei fără TVA.

2024-01-29



Ing. Vasile Moraru: „În cinci ani AGIR Buzău a ajuns pe primul loc în rândul sucursalelor din provincie”

Președintele de onoare al AGIR Buzău, ing. Vasile Moraru, a fost, pe 29 ianuarie 2024, invitatul emisiunii „D ale Buzoianului” de la Campus TV, ocazie cu care a vorbit despre aniversarea a cinci ani de existență la Buzău a Asociației Generale a Inginerilor din România.

Pe lângă programul manifestării dedicate acestei aniversări, Vasile Moraru a adus în discuție realizările sucursalei pe care o reprezintă.

„Acești ani au însemnat niște pași făcuți în consolidarea sucursalei buzoiene pe primul loc în rândul sucursalelor din provincie. Deci, după sucursala din București, AGIR Buzău este pe primul loc în ceea ce privește numărul de membri și calitatea activităților organizate. De la constituirea asociației, în data de 14 februarie 2019, eveniment ce a avut loc în sala Primăriei, cu sprijinul primarului ing. Constantin Toma și a ing. Constantin Ghiveci, am ajuns de la 27 de membri la 163. De asemenea, suntem singura sucursală care avem membri studenți și elevi din liceele tehnologice și nu numai. Această noutate vine să îndrume tinerii către inginerie, să vadă ce se întâmplă în fabricile buzoiene și să îi ajute în activitățile lor tehnice, cum ar fi robotica”, a declarat în cadrul emisiunii președintele de onoare al AGIR Buzău.

Ing. Vasile Moraru a mai adus în discuție realizările antreprenorilor din industria buzoiană, activitățile derulate în cadrul departamentului „Românilor de pretutindeni” al asociației, actitățile culturale ale AGIR Buzău și parteneriatul cu un număr de peste 20 de firme din economia locală.

2024-01-28



Proiectul „Fabricii de ingineri” de la Buzău, în procedură de licitație

Primarul municipiului Buzău, ing. Constantin Toma, membru fondator al AGIR Buzău, a anunțat că se află în procedură de licitație studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic al campusului universitar de la Buzău.

Așa-numita „Fabrică de ingineri” este un „Consorţiului pentru învăţământ dual şi tehnic superior” între Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galați, Liceul Tehnologic ,,Dimitrie Filipescu” Buzău, Primăria Buzău și nouă companii din județ.

Valoarea proiectului este de peste 20 de milioane de euro și prevede ridicarea, pe un teren spre Vernești, a unui ansamblu de clădiri în care vor fi amenajate săli de clasă, ateliere moderne de practică, dar şi un campus pentru studenți.

Campusul universitar va conține trei secții importante de inginerie: „Tehnologia Construcțiilor de Mașini”, „Inginerie Mecanică” și „Ingineria Produselor Alimentare”.

Acest centru de învățământ liceal și universitar este o necesitate, în condițiile în care firmele din municipiu duc lipsă de muncitori calificați și de ingineri.

În primul an, vor fi pregătiți în noul centru 200 de elevi și 100 de studenți, urmând ca numărul acestora să poată fi crescut în funcție de cerințe.

2024-01-23



14 agenți economici din Buzău s-au alăturat Școlii „Meritas”, pentru formarea de meseriași în industria locală

Școala duală „Meritas” intră în al III-lea an de activitate la Buzău, venind în sprijinul învățământului tehnic și al agenților economici din industria locală.

În prezența vicepreședintelui AGIR Buzău, dr. ing. Lucica Stănculeanu, director Liceul Tehnologic „Dimitrie Filipescu” (liceul care implementează în județ învățământul dual), luni, 23 ianuarie 2024, s-a semnat, la Primăria Buzău, contractul pentru parteneriatul pentru noul an cu 14 agenți economici din județ.

În 2022, când a debutat programul la Buzău, au fost 40 de locuri pentru elevi în învățământul dual, iar anul acesta, numărul de locuri a ajuns la 148.

În plus, s-au alăturat noi agenți economici dornici să formeze meseriași pentru societățile lor. Cei 14 agenți economici implicați în proiect sunt Voestalpine Railway Systems Romania S.A., RER Sud S.A., SC Greentech S.A., S.C.. Romcarbon S.A., S.C. Bencomp SRL, S.C. Urbis Serv S.R.L., Hoeganaes Corporation Europe SA, Sisecam Automotive Romania SA, Agi Construct SRL, Ursus Breweries S.A., S.C. Trans Bus S.A., Metal Somet S.A., Multiprod Energo SRL și Societatea Națională de Transport Gaze Naturale „TRANSGAZ” SA.

În cadrul proiectului, Primăria Buzău susține, împreună cu cei 14 agenți economici implicați și cu statul, o bursă lunară de 600 de lei pentru fiecare elev, dar și gratuitate pentru cazare, masă și transport local. De asemenea, semnatarii contractelor vor asigura locuri de muncă bine plătite pentru numărul de absolvenți solicitați la începutul școlii.

Pentru anul școlar 2024/2025 au fost solicitate locuri pentru următoarele calificări: sudor, operator la mașini cu comandă numerică, electrician exploatare joasă tensiune, lăcătuș construcții metalice și utilaj tehnologic, mecanic auto, electrician auto, fierar betonist-montator prefabricate, operator fabricarea și prelucrarea polimerilor, operator în industria malțului și a berii.

2024-01-22



Strănepotul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în vizită la unul dintre partenerii AGIR Buzău

Liceu Tehnic Buzău, unul dintre cei mai importanți parteneri ai AGIR Buzău, va purta, începând cu anul școlar viitor, numele „Alexandru Ioan Cuza”.

Decizia a fost salutată și de strănepotul domnitorului Unirii, Bogdan Cuza, care a fost prezent, pe 22 ianuarie 2024, în fața elevilor liceului buoian.

Strănepotul primului domnitor pe care l-a avut România după Unirea de la 1859 a vorbit despre însemnătatea actului istoric de acum 165 de ani, cel fără de care nu se putea înfăptui Mare Unire de la 1918.

În timpul vizitei sale, Bogdan Cuza a purtat o bijuterie de familie, un inel pe care Cuza-Vodă l-a purtat chiar și în timpul vizitei sale la Buzău. Bijuteria aparținând domnitorului a fost transmisă din generație în generație.

Se știe că la numai câteva zile de la Unirea de la 24 ianuarie, pe 6 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza s-a oprit la Buzău în drumul său din Moldova către București. În cadrul simpozionului de la Liceul Tehnic, au fost relatate amănunte mai puțin cunoscute despre șederea lui Cuza în municipiul Buzău.

Reamintim că din rândurile Liceului Tehnic fac parte primii membri AGIR Junior din țară.

2024-01-16



„Export” de management, tehnică și tehnologie din Buzău către Olanda

Parte a grupului Asahi Breweries Europe Ltd, Fabrica de Bere „Ursus Breweries” de la Buzău este considerată cea mai complexă fabrică de acest fel din țară, evidențiindu-se printr-un management de succes.

Drept urmare, patronatul grupului japonez din care face partea fabrica buzoiană a desemnat o echipă de specialiști, condusă de managerul Fabricii de Bere „Ursus Breweries” de la Buzău, ing. Sorin Harabagiu (membru AGIR Buzău), care să ridice nivelul de producție al uneie fabrici ce produce una dintre cele mai vechi braduri de bere din lume (cu o istorie de peste 400 de ani).

Este vorba despre Fabrica de Bere Grolsch din Olanda, unde echipa de specialiști buzoieni se va deplasa pentru o perioadă de trei luni, pentru a ridica nivelul de producție de la 30%, cât este în prezent, către 100%.

Compania Grolsch a fost cumpărată de către Asahi Breweries la sfârșitul anului 2016, iar fabrica respectivă s-a bucurat de o investiție de 500 de milioane euro.

2024-01-15



Noi proiecte de amploare, în calendarul activităților AGIR Buzău din 2024

Președintele executiv al AGIR Buzău, dr. ing. Ștefan Petriceanu, în data de 12 ianuarie 2024, a supus spre dezbatere consiliului director al sucursalei calendarul evenimentelor pe anul în curs.

Aprobat în unanimitate, calendarul conține atât manifestări care continuă proiectele începute deja de AGIR Buzău (activități pe teme inginerești derulate cu liceele din județ, proiecte comune cu alte sucursale AGIR și cu alte asociații profesionale și organizații neguvernamentale), dar și câteva activități noi și de amploare.

Astfel, pe 14 februarie, sucursala Buzău a AGIR va sărbători cinci ani de activitate, iar pe 29 martie va organiza în premieră Gala Comunității Buzoiene. Este vorba despre un proiect derulat în parteneriat cu Rotary Club Buzău și Lions Club Buzău, cu scopul de a premia o serie de profesioniști, cu realizări deosebite, care reprezintă cu cinste Buzăul în țară și în lume.

De asemenea, pe 14 septembrie, de Ziua Inginerului Român, va avea loc, la București, Gala Premiilor AGIR pe 2023, iar sucursala buzoiană va organiza prin Bridge Club AGIR Buzău, Trofeul „Ziua Inginerului” la Bridge 2024.

Alte activități vor fi anunțate din timp membrilor și partenerilor asociației.

2024-01-14



AGIR Buzău deplânge decesul inginerului Horia Șerbu

Reprezentanții sucursalei Buzău a Asociației Generale a Inginerilor din România deplâng decesul fondatorului și administratorului companiei Tehnomet S.A. Buzău, inginerului Horia Șerbu.

Apropiat și susținător important al AGIR Buzău, Horia Șerbu a încetat din viață pe 10 ianuarie 2024, la vârsta de 68 de ani.

Inginerul Horia Șerbu a lucrat mulți ani la Rotec, ajungând inclusiv director comercial, iar în 2002 a fondat Tehnomet împreună cu ing. Constantin Ghiveci. Firma a crescut de la an la an, ca număr de angajați, cifră de afaceri și complexitate a producției. Conform listafirme.ro, Tehnomet are o cifră de afaceri de aproape 10 milioane de euro, producând pentru metalurgie, petrochimie, siderurgie, căi ferte, industria cimentului, cea a construcțiilor de mașini etc.

Horia Șerbu a susținut de la început mișcarea inginerească buzoiană, societatea sa găzduind permanent grupuri de elevi de la liceele tehnologice și delegații centrelor universitare din Galați și Constanța. De asemenea, antreprenorul a sprijinit prin sponsorizări activități importante ale AGIR Buzău.

La funeraliile lui Horia Șerbu au depus coroane de flori din partea AGIR Buzău: președintele de onoare al asociației, ing. Vasile Moraru, ing. Răzvan Mușat (SC Metal Somet SA) ing. Ion Vlădescu (SC Metal Somet SA), ing. Ion Nenciu (director SC Metal Somet SA) și ing. Liviu Iustin (SC Tehnomet SA)

2024-01-13



Inginerie românească de top, pe străzile municipiului Rm. Sărat

Primul autobuz electric românesc circulă pe străzile din Rm. Sărat. Este vorba despre un număr de opt autobuze electrice realizate la Baia Mare, care au fost cumpărate de Primăria Rm. Sărat în cadrul proiectului integrat de mobilitate urbană.

ATP Bus e-UpCity este realizat de Grupul ATP din Baia Mare și are o autonomie electrică de până la 360 de kilometri. Primul autobuz românesc cu zero emisii a debutat pe piață în urma unei investiții de 25 de milioane de euro.

Cele opt autobuze electrice contractate de municipalitatea râmniceană au fost livrate de către ATP MOTORS în ultimele zile ale anului trecut. Cinci dintre autobuze sunt prevăzute cu 26 locuri, iar trei au 56 de locuri, capacități suficiente pentru operarea serviciului de transport public local din municipiul Râmnicu Sărat.

„În august 2023 anunțam că am câștigat o licitație pentru producția a opt autobuze electrice ATP Bus destinate orașului Râmnicu Sărat. Ne-am asumat o promisiune importantă și riscantă: să livrăm aceste vehicule până la sfârșitul anului, condiție pentru accesarea finanțării! Iată că astăzi, în ultima zi lucrătoare din 2023, suntem bucuroși că am reușit să onorăm acest angajament”, a declarat Mircea Cârț, cel care controlează ATP Trucks Automobile.

2024-01-12



Ministerului Educației, raport îngrijorător referitor la numărul studenților din domeniul ingineriei

Tot mai puțini tineri din România se orientează către studiile în domeniul ingineriei. Potrivit unui raport publicat luna aceasta de Ministerul Educației, domeniul „Inginerie, prelucrare și construcții” este singurul care, în ultimul deceniu, a înregistrat o scădere notabilă a numărului de studenți la nivel de licență, în universitățile românești.

La polul opus, se află singurul domeniu cu o creștere semnificativă în ultimul deceniu, „Sănătate și asistență socială”.

În cazul domeniului „Inginerie, prelucrare și construcții”, în 2014-2015 erau înregistrați 86.463 de studenți la studii de licență, iar în anul universitar 2022-2023 numărul studenților a scăzut la 75.331. Aceasta înseamnă că, în ultimii nouă ani, numărul studenților înscriși la studii în acest domeniu a scăzut cu 13%.

Situația a fost semnalată deseori și de reprezentanții AGIR Buzău, care, încercând să combată acest fenomen, au venit cu o inițiativă în premieră la nivelul național. În 2023, pentru prima dată în istoria Asociației Generale a Inginerilor din România, sucursala buzoiană a asociației a acceptat în rândul membrilor săi tineri mai mici de anul III de facultate. Au fost selectați liceeni cu rezultate deosebite în domeniul tehnic, pe care AGIR Buzău îi susține și îi încurajează să continue studiile în domeniul ingineriei.

Astăzi, numărul total al membrilor „Junior AGIR” de la Buzău a ajuns la 62, ceea ce reprezintă 2/3 din numărul seniorilor din cadrul sucursalei buzoiene a asociației.

2023-12-21



Un sistem cu senzori în asfalt şi camere de supraveghere, similar celor din Doha şi Roma, implementat la Buzău pentru a rezolva problema traficului

„Fără inginerie nu poate exista o dezvoltare care să ne aducă comodități în viața de zi cu zi”. Este o frază pe care reprezentanții AGIR Buzău o promovează în rândul elevilor pasionați de tehnologie; o frază care se potrivește cu soluția adoptată de Primăria buzoiană pentru a rezolva problema traficului rutrier din municipiu.

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma (membru AGIR) a apelat la o soluție inginerească folosită în marile capitale ale lumii: un sistem de management al traficului la Buzău cu senzori în asfalt şi camere de supraveghere similar celor din Doha, Helsinki şi Roma.
Acest sistem va putea prelungi sau reduce din timpii de semaforizare în funcţie de aglomeraţie, va putea putea oferi sprijin în caz de urgenţă autospecialelor de poliţie, pompieri sau ambulanţă şi va putea surprinde şoferii care încalcă regulile de circulaţie.

„Este cel mai modern din ţară. Sunt instalaţi în jur de 40 de senzori, în jur de 160 de bucle inductive, 500 de semafoare în 24 de intersecţii”, spune Liviu Stăniloiu, directorul companiei SWARCO care a implementat sistemul de management.

Proiectului „Sistem inteligent de trafic management și monitorizare bazat pe soluții inovative de eficientizare și reducere a poluării în Municipiul Buzău” beneficiază de o finanțare europeană în valoare de 5.5 milioane de euro și este unic în țară.

​Acest sistem vine să completeze proiectul VELO CITY care pune la dispoziția buzoienilor 48 de stații de biciclete, amenajate în special în zonele aglomerate și în apropierea parcurilor, cu un număr de 475 de biciclete, dintre care 16 triciclete pentru persoanele cu dizabilități, 22 pentru seniori, Buzăul fiind astfel primul oraș din Europa care are biciclete pentru toate categoriile de utilizatori. Bicicletele pot fi închiriate cu doar 1 leu pe oră, cu mare ușurință, printr-o aplicația pentru smartphone, tinerii din municipiu arătându-se deosebit de atrași de acest proiect.

2023-12-20



Cei mai noi membri ai AGIR Buzău, față în față cu noile tehnologii de prelucrare cu comandă numerică

Conducerea AGIR Buzău continuă seria acțiunilor prin care se urmărește atragerea tinerilor către asociația buzoiană și către profesia de inginer, în general. Cei mai noi membri ai AGIR Buzău, „juniorii” de la Liceul de Informatică „Alexandru Marghiloman”, au fost invitați să viziteze societatea buzoiană Tehnomet SA, cunoscută ca producătoare de piese de schimb pentru diverse utilaje și instalații, dar și pentru fabricarea de produse și echipamente de mare complexitate, inclusiv în concepție propie.

Liceenii au aflat de la ing. Liviu Iustin (membru AGIR Buzău) detalii despre noile tehnologii de prelucrare utilizând Centrele de Prelucrare cu Comandă Numerică.

Elevii au fost însoțiți de mentorul lor de la clubul de robotică, ing. Eugen Constantinescu (nou membru AGIR), de președintele de onoare al AGIR Buzău, ing. Vasile Moraru, și de dr. ing. Viorel Buharu.

2023-12-19



Secretar de stat în Ministerul Agriculturii, în vizită la Banca de Resurse Genetice și Vegetale Buzău

Banca de Resurse Genetice și Vegetale Buzău, condusă de dr. ing. Costel Vînătoru (membru AGIR Buzău), anunță o nouă colaborare importantă. Este vorba despre colaborarea cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Marți, 19 decembrie, Violeta Mușat, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a efectuat o vizită oficială la sediul Băncii de Resurse Genetice de la Buzău, ocazie cu care cercetătorii buzoieni i-au prezentat o sinteză detaliată referitoare la structura și organizarea instituției, precum și agenda lor de cercetare pentru anul 2024.

Instituția condusă de dr. ing. Costel Vînătoru este singura bancă de profil din România care are ca strategie cunoașterea genotipică și fenotipică, precum și conservarea resurselor genetice vegetale, pe termen scurt, mediu și lung, în concordanță cu legislația internațională.

„Această nouă colaborare solidă reprezintă un pas semnificativ către promovarea cercetării și dezvoltării în domeniul agricol, evidențiind determinarea ambelor părți de a contribui la progresul sectorului agricol în România”, se arată într-un comunicat al Băncii de Resurse Genetice de la Buzău.

2023-12-16



Expoziție de Crăciun cu lucrările copiilor de la ArtDream, deschisă la Teatrul „G. Ciprian”

Picturi pe pânză și carton, alături de tablouri pe sticlă au fost expuse în foaierul Teatrului „G. Ciprian” de către copiii de la atelierul de pictură ArtDream, coordonați de ing. Nicoleta Ungureanu.

Într-un decor scenografic de Crăciun, creat special chiar de reprezentanții teatrului buzoian, zeci de copii au luat parte la vernisajul de sâmbătă, 16 decembrie. Au fost prezentate publicului zeci de picturi realizate de micuții artiști, îndrumați de designerul și inginerul Nicoleta Ungureanu (membru AGIR Buzău) și de artistul plastic Marian Nica.

„Acest atelier există de doar un an de zile, o perioadă care cred că a fost una de acomodare și sper ca de acum să trecem la un alt nivel”, a declarat ing. Nicoleta Ungureanu.

La finalul manifestării, cei mici au cântat colinde și au primit premii și diplome. Expoziția „Dansul culorilor în căutarea spiritului Crăciunului” va fi deschisă în foaierul teatrului „G. Ciprian până pe 14 ianuarie.

Evenimentele organizate de atelierul de pictură ArtDream cât și cele ale Clubului de Bridge al AGIR Buzău vor fi realizate în parteneriat cu sucursala buzoiană a Asociației Generale a Inginerilor din România. Se dorește astfel menținerea tradiției evenimentelor culturale desfășurate sub coordonarea AGIR, dar și dezvoltarea celor care sunt sau vor deveni ingineri.

2023-12-14



AGIR Buzău, în topul sucursalelor din țară cu ocazia Consiliului Director al Asociației Generale a Inginerilor din România

Președintele de onoare al AGIR Buzău, ing. Vasile Moraru, a luat parte joi, 14 decembrie, la ședința Consiliului Director al Asociației Generale a Inginerilor din România, organizată la București.

Pe ordinea de zi a ședinței s-au aflat discuții pe baza Legii Inginerului, situația AGIR la zi, dezbateri cu conducerea sucursalelor etc.

În ceea ce privește analiza activității sucursalelor din țară, s-a constatat că în ultimele două trimestre, AGIR Buzău s-a aflat în fruntea clasamentului. Astfel, sucursala buzoiană se află pe locul II, după cea din Capitală, în ceea ce privește numărul de membrii și numărul de urmăritori și like-uri pe pagina de Facebook. Totodată, AGIR Buzău s-a evidențiat în acest an prin organizarea în condiții excelente a Forumului Național AGIR, dar și prin atragerea în rândul membrilor săi a unui număr impresionant de tineri, care au obținut în premieră națională statutul de „membrii AGIR Junior”.

În discursul susținut în cadrul Consiliului Director al Asociației Generale a Inginerilor din România, ing. Vasile Moraru a făcut trimitere la o analiză asupra societății românești realizată de economistul-șef al BNR, Valentin Lazea, care arată vina pe care o poartă atât partidele politice, dar și societatea civilă în ceea ce privește situația României. „Deși socilogii îi cataloghează pe români în general ca fiind colectiviști, puțină lume remarcă faptul că este vorba despre un colectivism lipsit de solidaritate. Bătrânilor nu le pasă de tineri și viceversa, moldovenilor nu le pasă de munteni și viceversa, bogaților nu le pasă de săraci, celor educați nu le pasă de cei needucați și așa mai departe”, a spus ing. Vasile Moraru citându-l pe economistul-șef al BNR.

Președintele de onoare al AGIR Buzău a făcut astfel trimitere la nevoia unei mai mari solidarități în rândul membrilor AGIR și atragerii tinerilor în rândul asociației.

2023-12-13



31 de elevi ai Liceului de Informatică „Alexandru Marghiloman” au devenit membri „AGIR Junior

La mai puțin de o lună de când AGIR Buzău se arăta interesată de a colabora cu echipa de robotică a Liceului de Informatică „Alexandru Marghiloman”, reprezentanții asociației au făcut o vizită în respectiva instituție de învățământ.

Cu această ocazie, marți, 11 decembrie, președintele de onoare al AGIR Buzău, ing. Vasile Moraru și dr. ing. Viorel Buharu le-au oferit posibilitatea a 31 de elevi ai Liceului „Al. Marghiloman” de a face parte din rândul membrilor „AGIR Junior”. Elevii, coordonați de ing. Eugen Constantinescu, se vor alătura celorlalți 31 de membrii Juniori din cadrul AGIR Buzău, asociație care, în premieră națională, a acceptat în rândul membrilor și tineri mai mici de anul III de facultate.

Astfel, numărul total al membrilor „Junior AGIR” a ajuns la 62, ceea ce reprezintă 2/3 din numărul seniorilor din cadrul sucursalei buzoiene a Asociației Generale a Inginerilor din România.

2023-12-13



Ordinul „Meritul pentru Învățământ, în grad de Cavaler”, pentru Liceul Tehnic Buzău

Liceul Tehnic Buzău a primit cea mai înaltă distincție națională acordată de Statul Român pentru excelență în educație. Este vorba despre Ordinul „Meritul pentru Învățământ, în grad de Cavaler”, conferit chiar de președintele Klaus Iohannis cu ocazia Zilei Naționale a României.

Liceul Tehnic Buzău este un partener apropiat al AGIR Buzău, de aici fiind selectați primii membri „AGIR Junior” din România. De altfel, aceștia, coordonați de ing. Toader Nicolae, s-au evidențiat în cadrul concursului TECHALLENGE 2023, de la Politehnică, câștigându-și chiar dreptul de a fi admiși fără examen la Facultatea de Energetică.

În plus, cei cinci membri AGIR Junior ai Colegiului Tehnic Buzău (Nicolae Dragoș Șuleru, Daniel Constantin Hulașu, Alina Luminița Dedu, Ionuț Cătălin Moraru și Ovidiu-Ștefan Stanciu) au obținut și un premiu special în cadrul „Premiilor Naționale AGIR pe anul 2022”, la secțiunea INGINERIA RESURSELOR NATURALE ȘI ENERGIEI.


2023-12-11



Legitimații „AGIR Junior” pentru cinci alevi ai Liceul Tehnologic „Dimitrie Filipescu”, cadou de „majorat”

A devenit o tradiție pentru Liceul Tehnologic „Dimitrie Filipescu” Buzău să sărbătorească „majoratul” elevilor din clasele terminale. Astfel, liceenii au ocazia de a se întâlni cu profesioniști din diferite domenii, care le oferă sfaturi cu privire la parcursul profesional pe care acestia doresc sa îl aibă după finalizarea ciclului liceal, respectiv a școlii profesionale.

Luni, 11 decembrie, printre invitații la „majoratul” elevilor de la Liceul Tehnologic „D. Filipescu” s-a aflat și președintele de onoare al AGIR Buzău, ing. Vasile Moraru.

Dincolo de recomandările privind cariera, reprezentatul Asociației Generale a Inginerilor din România le-a oferit posibilitatea celor mai buni cinci elevi de clasa a XII-a de a deveni mebri „AGIR Junior”. Este vorba despre Denis Duță, Andrei Jambru, Răzvan Jambru, Mihai Moise și Adrian Trandafirescu care se pregătesc să devină tehnicieni-proiectanți CAD pentru mașini unelte cu comandă numerică.

Reamintim că anul acesta, în premieră în istoria Asociației Generale a Inginerilor din România, la inițiativa ing. Vasile Moraru, Buzăul a acceptat în rândul membrilor asociației tineri mai mici de anul III de facultate. Cei cinci noi membrii „juniori” de la Liceului „D. Filipescu” se alătură celorlalți de la Colegiul Național „B. P. Hasdeu”, Colegiului Tehnic Buzău și studenților. În total, Asociația Generală a Inginerilor din România – Sucursala Buzău are 31 de membrii „AGIR Junior” și 97 seniori.

2023-12-09



Școala Duală Meritas, sărbătorită la Campus Tv

Unul dintre cele mai de succes proiecte din învățământul local și nu numai, Școala Duală Meritas a împlinit doi ani. Cu această ocazie, membrii ai AGIR Buzău, persoane care au pus bazele acestui învățământ și care asigură succesul său au fost invitate la Campus Tv.

Este vorba despre dr. ing. Lucica Stănculeanu, directorul Liceul Tehnologic ,,D. Filipescu” și vicepreședinte AGIR Buzău și ing. Daniela Dinu, fost director al aceluiași liceu, instituție de învățământ cu statut de Centru de Excelență de Învățământ Dual. Alături de ele s-a mai aflat inspectorul școlar general, Daniela Palcău și prof. Ștefania Iordache, împreună cu trei elevi, beneficiari ai învățământului dual.

Dr. ing. Lucica Stănculeanu a dezvăluit că Școala Duală Meritas pășește deja spre al treilea an de existență cu peste 130 de locuri și noi calificări, cum ar fi cele de: fierar betonist, operator în industria berii, operator în fabricarea polimerilor, instalator în instalații tehnico-sanitare și gaze, electrician auto etc.

„Cei doi ani de Școală Duală Meritas au însemnat provocări și confirmări. Alături de numele de școală duală există și Centrul de Excelență în Învățământ Profesional și Tehnic, iar experiența acumulată din 2016 a trecut la un nou nivel, spre performanță”, a declarat dr. ing. Lucica Stănculeanu.

pentru mai multe detalii accesati: https://www.youtube.com/watch?v=LtNBVAjpIJI

2023-12-08



Moment emoționat cu inginer buzoian în centrul atenției, la Galele Feroviare 2023

După câțiva ani de absență cauzați de pandemie, joi, 7 decembrie, a avut loc cea de a XV-a ediție a evenimentului Galele Feroviare organizat de Club Feroviar.

Manifestarea găzduită în Sala Ronda a Hotelului Grand Hotel Bucharest a coincis cu decernarea Premiilor de Excelență în domeniul feroviar.

La eveniment au fost prezenți și reprezentanții ai sucursalei buzoiene a Asociației Generale a Inginerilor din România, ing. Vasile Moraru (președinte de onoare AGIR Buzău) și ing. Vintilă Mocanu (membru AGIR Buzău), care s-au alăturat reprezentanților industriei feroviare, ai companiilor publice de transport feroviar, ai lumii universitare, reprezentanți ai companiilor străine (Bozankaya Turcia, PESA Polonia, Siemens, Alstom, Knorr Bremse), dar și autohtone (Novatech, Astra Vagoane Călători, Alvirom, Novatex, Tehmin etc).

Un moment emoționant l-a avut în centru atenției pe buzoianul dr. ing. Nicolae Ionescu, fost președinte al SNCFR, cel căruia i s-a înmânat premiul de excelență pentru întreaga activitate la împlinirea vârstei de 85 de ani. Buzoianul a ocupat și funcția de director general al societății Apcarom de la Buzău (fosta Întreprindere de aparate cale), astăzi devenită Voestalpine Railway Systems. Premiul i-a fost înmânat de doi buzoieni care i-au urmat lui Nicolae Ionescu la conducerea instituției: ing. Vintilă Mocanu și ing. Marius Adăscăliței.

„M-am luptat din pasiune pentru această industrie în calitate de director general al Apcarom. Calea ferată română a fost membru fondator al Uniunii Internaționale a Căilor Ferate și nu pot uita meritele deosebite ale înaintașilor care au lăsat o tradiție în tot ceea ce înseamnă infrastructura feroviară și material rulant din România, realizate în concepție proprie sau în comun cu firme cu experiență în domeniu, din Franța, Germania, Austria etc. Însă ambiția care m-a determinat pe mine tot timpul a fost aceea de a crea un colectiv capabil să înfrunte greutăți. Domeniul feroviar reclamă un atribut de mare complexitate, cu discipline de la analiză matematică, electronică, electrotehnică, metalurgie, deformări plastice și altele. Mulțumesc Clubului Feroviar și celor care azi sunt în lumea umbrelor și care m-au format ca un feroviar cu răspundere”, a spus dr. ing. Nicolae Ionescu pe scenă, la primirea premiului.

2023-12-07



Reprezentanți ai AGIR Buzău, invitați la întâlnirea anuală a ARSC

Sala „Constantin Stere” a Palatului Parlamentului a găzduit joi, 7 decembrie, întâlnirea anuală a Asociației Române pentru Smart City (ARSC) „Leaders Meeting”.

La eveniment au fost prezenți din partea Buzăului președintele de onoare al AGIR Buzău - ing. Vasile Moraru, director general Metconf Buzău – ing. Ionuț Ilie (membru AGIR Buzău), consilierul județean Constantin Popa și consilierul local Silviu Roșioru.

Evenimentul a fost dedicat consolidării comunității ARSC și a parteneriatelor strategice, cât și planificării viitoarelor acțiuni care vor contribui la transformarea orașelor și comunităților românești în hub-uri de inovare și tehnologie.

După ce președintele ARSC, Eduard Dumitrașcu a deschis manifestarea, a avut loc o retrospectivă a anului, fiind aduse în discuții inovații și soluții propuse pentru orașele inteligente.
De asemenea, au fost prezentate mesajele mai multor administrații care s-au evidențiat prin adoptarea de soluții smart city, printre care s-a numărat și primarul municipiului Buzău, ing. Constantin Toma, membru AGIR Buzău.

2023-12-01



Cel mai vechi soi de busuioc cultivat în România, păstrat la Banca de Resurse Genetice de la Buzău

Dr. ing. Costel Vînătoru, membru al AGIR Buzău, dezvăluie că la Banca de Resurse Genetice, instituție pe care o conduce, există peste 50 de soiuri de busuioc cu identitate proprie.

Totodată, cercetătorul buzoian a declarat pentru Trinitas Tv că tot aici există și cel mai vechi soi de busuioc care a fost cultivat în România, busuiocul „De Radovanu”.

„Busuiocul a fost prima dată cultivat în India, pe lângă temple, nefiind accesibil poporului. El a fost adus în Europa cu multă jertfă de către Alexandru Macedon. Busuiocul are multe calități medicinale și aromatice, fiind folosit în industria parfumului. Este un bun conservant, antioxidant, purifică aerul, îndepărtează dăunătorii plantelor etc”, a declarat dr. ing. Costel Vînătoru pentru Trinitas TV.

Membrul AGIR Buzău a mai dezvăluit că deține la Banca de Resurse Genetice mai multe soiuri speciale de busuioc, pe care le-a creat: busuioc cu aromă de lămâie, cu aromă de cuișoare și cu aromă de transafir.

2023-11-26



Nume cunoscute ale bridge-ului, la cea mai important competiție de gen organizată până acum de AGIR Buzău: „Trofeul Sărata Monteoru”

Planul sucursalei buzoiene a Asociației Generale a Inginerilor din România de a readuce în prim plan bridge-ul începe să prindă tot mai mult contur.

După înființarea clubului de bridge al AGIR Buzău, au fost organizate mai multe competiții ample dedicate acestui sport al minții. Cea mai importantă astfel de competiție a avut loc între 24 și 26 noiembrie, la Vila Olga din Monteoru.

„Trofeul Sărata Monteoru” a reunit 52 de jucători din Buzău, Brăila, Galați, Focșani, Ploiești, Pitești, Onești și Constanța, nume cunoscute ale acestui sport.

Concursul a cuprins 4 secțiuni, iar nivelul de joc a fost ridicat, cu schimbări de locuri după fiecare secțiune. În final valoarea și experiența și-au spus cuvântul, pe primele locuri clasându-se cei mai buni sportivi din clasamentele Federației Române de Bridge:
• Locul I – perechea C. Moraru – M. S. Petre de la CFR Galați;
• Locul II – perechea O. Agache – V. Donosa de la Bridge Club Brăila;
• Locul III – perechea S. Matei – C. Sorescu de la Zimbrii Pitești și Atomic București.

Din programul concursului a făcut parte și recitalul folkistului Nicu Zotta.

Reprezentanții AGIR Buzău își doresc să permanentizeze aceast turneu și să-l înscrie în calendarul oficial al Federației Române de Bridge.

„Sunt foarte mândru că am reușit să organizăm o competiție de asemenea amploare anul acesta, dar intenția noastră este să facem un pic de lobby în școli. Vom participa la niște prezentări ale clubului și ale jocului de bridge, vom distribui flyere și vom răspunde la întrebări. Îmbucurător este că am cel puțin 5-6 colegi care sunt dispuși să facă acest lucru. Deci, avem toate atuurile pentru a reuși să atragem tinerii, depinde de noi cât de abili vom fi pentru a explica și a atrage copiii către aceste jocuri în actualul context social, abili în a prezenta avantajele acestui joc”, a declarat pentru Focus Tv ing. Stelian Condruz, de la AGIR Bridge Club Buzău.


2023-11-24



Dr. ing. Costel Vânătoru și Banca de Resurse Genetice de la Buzău, subiecte de reportaj la Trinitas TV

Directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale Buzău și membru al AGIR Buzău, Costel Vânătoru a beneficiat luna aceasta de un reportaj realizat de Trinitas, televiziunea Patriarhiei Române.

Preot, inginer agronom şi doctor în horticultură, cercetător ştiinţific principal, buzoianu a vorbit despre instituția pe care o conduce, singura Bancă de profil din România care are ca strategie cunoașterea genotipică și fenotipică, precum și conservarea resurselor genetice vegetale ex situ și in situ, pe termen scurt, mediu și lung, în concordanță cu legislația internațională.

„Vorbim despre o infrastructură nouă și unică la nivel național. Instituția noastră are rolul de a conserva resursele genetice vegetale naționale. Mai exact, aici păstrăm soiurile românești, tot ceea ce a semănat Dumnezeu peste țara noastră și au șlefuit moșii și strămoșii noștri de-a lungul veacurilor”, a declarat dr. ing. Costel Vînătoru pentru Trinitas Tv.

În cadrul reportajului, inginerul buzoien a vorbit despre câteva din cele 20.000 de plante legumicole, floricole, aromatice și medicinale, aflate în păstrare la Banca de Gene, dar și despre nevoile și țelurile acestei instituții aflată sub coordonarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

2023-11-18



153 societăți buzoiene clasate pe primele 10 locuri în topul național al firmelor

Cel mai important eveniment al comunității de afaceri buzoiene – „Topul firmelor buzoiene”, ajuns la cea de-a XXX-a ediție, a avut loc pe 16 noiembrie, la restaurantul Boema, reunind atât reprezentanți ai companiilor din județ, cât și invitați.

La evenimentul organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Buzău a luat parte și președintele de onoare al AGIR Buzău, ing. Vasile Moraru, alături de reprezentanți ai firmelor buzoiene care au fost premiați pentru rezultatele financiare din anul precedent dar și reprezentanți ai autorităților locale și județene, parlamentari sau șefi de instituții.

La întocmirea clasamentelor, au participat 13.551 societăți comerciale care au depus bilanțul contabil la Administrația Financiară a  Județului Buzău, dintre care 5.023 au întrunit criteriile de încadrare în top,  2.161 s-au situat pe primele 10 locuri și 1.349 pe primele trei locuri, grupate pe domenii de activitate și pe clase de mărime.

Potrivit organizatorilor, criteriile de ierarhizare ale competitorilor au avut în vedere cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficiența utilizării resurselor umane și eficiența utilizării capitalului angajat.

153 societăți clasate pe primele 10 locuri în topul național din care 54 pe primele trei locuri.

Printre invitați au fost și membrii echipei de robotică ai Colegiului Național „B.P. Hasdeu” pentru care președintele Camerei de Comerț Buzău, omul de afaceri Ionel Gagu, a solicitat ajutor financiar din partea proprietarilor firmelor premiate.

„Topul firmelor buzoiene” s-a încheiat cu un program artistic din care au făcut parte și artiști ai Filarmonicii „George Enescu” București și ai Operei Naționale.

2023-11-17



AGIR Buzău, propunere de colaborare cu membrii Clubului CyberBrains Robotics

O nouă echipă formată din liceeni buzoieni pasionați de inginerie și robotică se pregătește de competițiile naționale. Este vorba despre CyberBrains Robotics, clubul de robotică al Liceului Teoretic de Informatică „Alexandru Marghiloman”, cu care sucursala buzoiană a AGIR dorește să colaboreze.

Pregătit de profesorii Ștefan Pirlog și Eugen Constantinescu, clubul există de un an, reușind însă performanța de a obține cu primul robot, Lifto, premiul al II-lea la concursul „Made for Europe” și participând la Robofest. De asemenea, a colaborat cu echipa „Homosapiens” a Colegiului Național „B.P. Hasdeu” pentru a organiza „Treasure Hunt”.

Printre departamentele clubului CyberBrains Robotics se află și unul de Inginerie.

Reamintim că AGIR Buzău în parteneriat cu Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică din cadrul Universității Politehnice București a organizat, anul acesta, la Buzău, cea mai mare competiție de robotică denumită „FIRST Tech Challenge”, eveniment la care elevii și-au pus în practică cei mai buni roboți, realizați chiar de ei.

2023-11-15



Trei reprezentanți AGIR Buzău, invitați să conferențieze la Simpozionul Științific al Inginerilor Români de Pretutindeni - SINGRO 2023

Reprezentanți ai sucursalei buzoiene a AGIR vor participa vineri, 17 noiembrie, la Simpozionul Științific al Inginerilor Români de Pretutindeni - SINGRO 2023.

Evenimentul va avea loc la sediul AGIR din Calea Victoriei 118 și va avea tema „Reziliența inginerească”.  

Organizat din doi în doi ani, simpozionul oferă ocazia unui schimb de experiență și de colaborare în plan economic, între inginerii români din țară și cei aflați în afara frontierelor României. Sunt invitați să participe la simpozion oameni de știință, specialiști, ingineri preocupați de evoluția şi promovarea ingineriei românești.

Din partea AGIR Buzău vor participa dr. ing. Ștefan Petriceanu (președinte AGIR Buzău, lect. univ. la Politehnica din București) și ing. Vasile Moraru (președinte de onoare al AGIR Buzău) care vor aborda tema „Studii privind estimarea tenacității oțelurilor, la temperaturi scăzute, prin metode ultrasonore”.

De asemenea, dr.ing. Cătălin Daniel Constantinescu (vicepreședinte al AGIR Buzău și cercetător la Universitatea Aix Marseille din Franța) va susține o conferință cu tema „Corelarea dintre structură – proprietăți – metoda de prelucrare – utilizare – impact asupra mediului al materialelor: procesarea prin metode fotonice (laser) de straturi subțiri și multistraturi pentru aplicații în micro-/opto-electronică și senzoristică”. 

2023-11-14



Contract semnat cu Ministerul Educației pentru realizarea campusului universitar de la Buzău

Un nou pas spre realizarea la Buzău a campusului universitar destinat formării de ingineri și muncitori înalt calificați, în domeniile mecanic și alimentar.

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, și ministrul Educației, Ligia Deca, au semnat luni, 13 noiembrie, contractul de finanțare, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru construcția Campusului, unde va funcționa ,,Consorțiul pentru învățământ dual și tehnic superior”.

Campusul universitar va fi realizat la ieșirea din Buzău spre Vernești, pe un teren de peste 8 hectare, în baza unei asocieri între municipalitatea locală Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, Liceul Tehnologic „D. Filipescu” Buzău și cu nouă companii mari din Buzău.

Proiectul se bucură de o finanțare europeană în valoare de 20 milioane euro.

Campusul universitar va conține trei secții importante de inginerie: „Tehnologia Construcțiilor de Mașini”, „Inginerie Mecanică” și „Ingineria Produselor Alimentare”.

„Aici vor fi laboratoare la cele mai înalte standarde, pe următoarele specializări: laborator de tehnologii de fabricație, laborator de acționări hidraulice și pneumatice, laborator de metrologie, laborator de presare la rece, laborator de sudare prin topire, laborator de caracterizare termo-mecanică a materialelor polimerice, laborator de modelare și simulare numerică, CAD-CAE, laborator de tehnologie de sudare prin presiune, laboratoare de ingineria produselor alimentare (biochimie, chimia alimentelor, microbiologie generală, principii de conservare, tehnologie ulei, operații unitare în industria alimentară, analiză senzorială, tehnologia berii, a cărnii și a laptelui, tehnologia morăritului, tehnologia panificației, tehnologii speciale de procesare, tehnologii produse făinoase și zaharoase, tehnologia vinului și tehnologia zahărului)”, a precizat primarul Constantin Toma.

Cele nouă companii din Buzău partenere în acest proiect sunt: SC GREENTECH S.A., SC VOESTALPINE RAILWAY SYSTEMS ROMANIA, SC TRANS BUS S.A., SC URSUS BREWERIES S.A., SC AQUA SYSTEMS PLUS S.A., SC URBIS SERV S.R.L. BUZĂU, SC ROWATER NET S.A., SC ROMCARBON S.A., SC BENCOMP S.R.L.


2023-11-13



Președintele AGIR Buzău, în echipa de cercetători premiată cu aur la UGAL INVENT, pentru o invenție care salvează arborii

Echipa Universității Politehnica București, din care face parte și buzoianul Ștefan Petriceanu (președinte AGIR Buzău), a fost răsplătită cu medalia de aur la Salonul Inovării și Cercetării UGAL INVENT.

Evenimentul, desfășurat la începutul lunii noiembrie la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, s-a bucurat anul acesta de participare record: 280 de propuneri de invenții din nouă țări ale lumii, 19 universități, 10 institute de cercetare, opt firme și, în premieră, două licee.

Invenția echipei de la Universitatea Politehnica București, premiată cu medalia de aur, constă într-un „Dispozitiv mecanic cu ultrasunete pentru controlul calității arborilor pe picior”. Mai exact, este vorba despre un dispozitiv de control capabil să evalueze calitatea trunchiurilor de copaci printr-o metodă care nu implică deteriorarea acestora. Acest lucru este util pentru a identifica și a decide ce copaci sunt sănătoși și care sunt afectați de diverse probleme structurale și trebuie tăiați.

Alături de președintele AGIR Buzău, din echipa de cercetători a Politehnicii București au mai făcut parte: Alexandru Daniel Petriceanu, Mihnea Costoiu, Augustin Semenescu, Ioana Gîdiuță, Călin-Marian Diacicov și Oana Roxana Chivu.

Salonul UGAL INVENT reprezintă o oportunitate excelentă oferită inventatorilor pentru a-și face cunoscute lucrările atât în mediul industrial, cât și publicului larg și un bun prilej pentru cercetătorii din țară și străintătate de a stabili colaborări de succes.

2023-11-12



Orchestra Inginerilor „Petru Ghenghea”, concert aniversar la Ateneul Român, alături de violoncelistul Ștefan Cazacu

Ateneul Român a găzduit duminică, 12 noiembrie, concertul simfonic susținut de Orchestra Inginerilor „Petru Ghenghea”, alături de Ștefan Cazacu, considerat printre cei mai talentați tineri violonceliști români.

La eveniment au luat parte și 13 reprezentanți ai AGIR Buzău.

Spectacolul a marcat cel de-al 63-lea an de prezență permanentă a Orchestrei inginerilor pe marea scenă a Ateneului Român și 25 de ani de activitate la conducerea acesteia a actualului dirijor, Andrei Iliescu, prilej cu care președintele AGIR, dr.ing. Mihai Mihăiță i-a oferit acestuia Trofeul de Excelență.

Din programul concertului au făcut parte compoziții semnate Mihail Ivanovici Glinka, Joseph Haydn (Concertul pentru violoncel și orchestră nr. 2, in Re major), Ludwig van Beethoven (Simfonia în Do major).

Spectacolul a făcut parte din cea de-a 67-a stagiune artistică a Orchestrei inginerilor „Petru Ghenghea” a cărei activitate a început în anul 1956 din inițiativa fondatorului și primului ei dirjor, prof. univ. dr. ing. Petru Ghenghea (1913-2006), cel care acondus ansamblul timp de peste patru decenii, aducându-i notorietate și prețuirea melomanilor prin calitatea prestaților artistice.

A fost prima colaborare a ansamblului ingineresc cu violoncelistul Ștefan Cazacu, unul dintre liderii generației de tineri interpreți români cărora li se prevede un vitor artistic de excepție.
Născut în 1994, Ștefan Cazacu și-a început formarea muzicală la doar 6 ani, alături de tatăl său, cunoscutul violoncelist Marin Cazacu. Recent laureat în Germania și România, tânărul violoncelist și-a adăugat în palmaresul său două distincții internaționale: premiul I la International Danube Festival - Donaufest și premiul al III-lea la Concursul Internațional „George Enescu” 2021.

2023-11-11



Varza Licurișca le-a adus cercetătorilor buzoieni Marele Premiu și medalia de aur la Salonului UGAL INVENT

Peste 280 de cercetări, inovații și invenții din aproape 40 de domenii au fost prezentate la cea dea VI-a ediție a Salonului UGAL INVENT, desfășurat la începutul lunii noiembrie la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

Au fost recompensate cu Marele Premiu și medalii de aur trei echipe de cercetători, una dintre ele fiind de la Buzău. Este vorba despre echipa de la Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău, condusă de dr. ing. Costel Vînătoru, membru AGIR Buzău.

Bianca Mușat, Camelia Bratu (ambele membre AGIR Buzău), Geanina Negoșanu, Matilda Popescu, Dorel Hoza, alături de Costel Vînătoru au fost premiați pentru „Cercetarea privind restaurarea principalelor trăsături identitare ale vechii varietăți de varză românească de toamnă, LICURIȘCA”.

Salonului Inovării și Cercetării UGAL INVENT reprezintă o oportunitate excelentă oferită inventatorilor pentru a-și face cunoscute lucrările atât în mediul industrial, cât și publicului larg și un bun prilej pentru cercetătorii din țară și străintătate de a stabili colaborări de succes.
Evenimentul s-a bucurat și de participarea unor instituții din străinătate, precum: Norton University Cambodia, MPS Technology Poland, University Malaysia Perlis, Golden Root Lt, Taiwan; Bliss Education Center, Indonesia Germany; University of Rome Tor Vergata; Ramkhamhaeng University, Thailand; Germany; ALMaarefa University, Saudi Arabia; Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul; Institutul Științifico-Practic de Horticultură și Tehnologii Alimentare și Universitatea Tehnică a Moldovei.

Salonul UGAL INVENT a fost organizat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați şi Black Sea Universities Network, în parteneriat cu Academia de Ştiinţe Tehnice din România (ASTR), Universitatea Tehnică a Moldovei, Institutul Naţional de Inventică Iaşi, Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR) şi Forumul Inventatorilor Români (FIR), cu sprijinul Primăriei Municipiului Galaţi.

2023-11-06



Absolvenții de liceu tot mai tentați de profesia de inginer

Specialiștii în piața muncii spun că România are nevoie de peste 600.000 de ingineri în următorii 10 ani.

Vestea bună este că, după aproape trei decenii în care tinerii optau mai ales pentru facultăți care pregăteau juriști sau economiști, în ultimii 4-5 ani, profesia de inginer este tot mai atractivă pentru mulți dintre absolvenții de liceu. Dovadă stă numărul mare de tineri care au susțiut examen de admitere la una dintre facultățile din cadrul Universității Politehnice Bucureşti.

Potrivit președintelui AGIR Buzău, dr. ing. Ștefan Petriceanu, lector la Universitatea Politehnică București, în acest an, la anumite facultăți, concurența a fost și de 7-8 candidați pe un loc.

„Din ce în ce mai mulți tineri vin către o facultate de inginerie. Anul acesta, după foarte mult timp, la Universitatea Politehnica București, a fost o foarte mare concurență aproape la toate facultățile. La Automatică avem 7-8 candidați pe un loc, la Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică, unde eu activez, am avut 2,9 pe loc. Industria își revine în aceste momente și este bine că noile generații se îndreaptă tot mai mult către inginerie și tehnologie, îndrumate inclusiv de noi cei de la Asociația Generală a Inginerilor din România. Fără inginerie nu poate exista o dezvoltare care să ne aducă comodități în viața de zi cu zi”, a declarat președintelui AGIR Buzău pentru Campus Tv.

Din păcate, facultățile de politehnică din România produc aproximativ 12.000 de ingineri pe an, adică la fel ca Ungaria şi Cehia, ţări cu o populaţie de două ori mai mică decât țara noastră. În plus, mulți dintre tinerii ingineri români pleacă în țările din vest, acolo unde, salariile sunt de două sau chiar trei ori mai mari decât în România.

2023-11-01



Roșia cu gust de zmeură și dovlecelul șarpe, printre soiurile aclimatizate de cercetătorii buzoieni la Banca de Resurse Genetice

Inginerii de la Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău continuă să uimească prin rezultatele cercetărilor lor.

După ce au creat cel mai iute ardei din lume și au aclimatizat primul soi de „roșii negre” tip kumato din România și „castravetele de Anguria” (care ameliorează calviția și vederea), cercetătorii buzoieni conduși de dr. ing. Costel Vînătoru ne anunță că în curând vom putea mânca roșii cu gust de zmeură sau fragi.

Aceste roșii, originare din Peru, seamănă mai degrabă cu o castană și, când se coc, coaja groasă se sparge, lăsând să iasă la iveală fructul, mic și roșu.

„Rezistă foarte bine la condițiile extreme de mediu, mai ales cu acest fenomen al schimbărilor climatice. Fructele sunt mici, la 20 de grame, au gust total diferit față de tomatele pe care noi le cunoaștem”, a declarat pentru ProTv director BRGV Buzău, Costel Vânătoru, membru AGIR Buzău.
Un alt soi interesant cercetat la Banca de Gene din Buzău este dovlecelul șarpe, ce poate înlocui cu succes la prepararea bazelor de mâncăruri în locul tomatelor, având o aromă puternică de pâine caldă.

Cercetătorii din Buzău speră ca de anul viitor fermierii să cumpere noile soiuri pentru ca noi toți să le găsim apoi la piață.

2023-10-31



Copiii de la ArtDream, expoziție la Teatrul „G. Ciprian”

Foaierul Teatrului „G. Ciprian” găzduiește în perioada 30 octombrie-12 noiembrie expoziția de pictură a copiilor coordonați de membri ai Asociației Meșterilor Populari și Artiștilor (AMPA) Buzău, partener al AGIR Buzău.

Lucrările sunt realizate de copii cu vârste cuprinse între 4 și 15 ani, coordonați de designerului Nicoleta Ungureanu (președinte AMPA și membru AGIR Buzău) și pictorului Marian Nica.

Micii artiști plastici fac parte din Atelierul ArtDream, un atelier de pictură al copiilor talentați și creativi din municipiul Buzău, care se desfășoară în fiecare weekend, pe platoul Dacia, lângă Palatul Comunal.

2023-10-30



Membri AGIR din sud-estul țării, conferință în Palatul Primăriei, la finalul Forumului Național AGIR 2023

Forumul Național AGIR 2023, găzduit anul acesta la Buzău, a continuat vineri, 27 octombrie, la Palatul Comunal, cu o întâlnire la care au luat parte zeci de membri AGIR din sud-estul țării, reprezentanți ai administației publice locale dar și numeroși elevi de liceu.

Invitat special la activitate a fost chiar președintele AGIR, inginerul doctor Mihai Mihăiță.
În cadrul manifestării, au fost abordate teme precum dezvoltarea infrastructurii, conservarea resurselor genetice vegetale și importanța infrastructurii de cercetare pentru dezvoltarea durabilă.

Invitații au fost întâmpinați de primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, el însuși membru AGIR, care a prezentat proiectele derulate de Primăria Buzău din domeniul economiei circulare.

Inginerul Costel Vînătoru, directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale Buzău, a vorbit despre importanța conservării resurselor genetice vegetale în agricultură, pentru ca generațiile viitoare să poată face față provocărilor cauzate de boli, dăunători și schimbările climatice.

Au mai luat cuvântul: prof.univ.dr. ing. Anca Nicolau (președintele Sucursalei AGIR Galați), conf. dr. ing. Nicuşor Baroiu (vicepreşedintele Sucursalei AGIR Galați), prof. univ. dr. chim. habil. Cătălina Iticescu (directorul proiectului REXDAN), prof. univ.dr. ing. Valentina Pomazan (președintele Sucursalei AGIR Constanța).

Tot vineri, membrii AGIR din sud-estul țării au vizitat Grupul GREEN, societate din domeniul reciclării deșeurilor electrice și electrocasnice.

ÎN CIFRE, FORUMUL NAȚIONAL AGIR DE LA BUZĂU POATE FI REZUMAT ASTFEL: 2 zile de dialog constructiv, schimb de experiență, socializare și culturalizare; 3 Sucursale AGIR organizatori principali; 4 universități implicate activ; 8 centre de cercetare la frontiera inovației reprezentate; 14 comunicări în plen, oferind perspectivă și expertiză temelor discutate; 26 de intervenienți, lideri și specialiști în domeniul lor de activitate; 42 de participanți la comunicările oficiale ce au contribuit semnificativ la dialogul constructiv și schimbul de idei; 6 evenimente culturale diversificate, de la poezie și literatură, la lansare de carte, folk, două expoziții de pictură și o piesă de teatru; 37 de intervenienți culturali care au îmbogățit evenimentul cu talentele lor; peste 250 de participanți entuziaști uniți sub umbrela pasiunii pentru inginerie, inovație și cultură; 18 sponsori.

2023-10-29



Comedia „Doctor de femei”, jucată în fața unei săli arhipline, la Buzău, cu ocazia Forumului Național AGIR

Tot cu prilejul manifestărilor organizate în cadrul Forumului Național A.G.I.R. 2023 de la Buzău, ingineri din sud-estul țării au fost invitați, joi, 26 octombrie, la spectacolul de teatru „Doctor de femei” de Georges Feydeau.

Producția Cercul Impact ART al AGIR s-a jucat pe scena Teatrului „G. Ciprian”, în fața unei săli arhipline care a apreciat prestația inginerilor-actori: Ștefan Popa, Daniela Bădescu, Corina Akdogan, Mihai Cristian Godri, Gabriel Păduraru, Daniel Neguț, Ioana Păduraru și Anca Fica.

Înainte de ridicarea cortinei, președintele și vicepreședintele AGIR Buzău, dr. ing. Ștefan Petriceanu și dr. ing. Lucica Stănculeanu, au susținut un discurs despre importanța Forumului Național A.G.I.R., găzduit la Buzău, și celebrarea a 105 ani de la înființarea Asociației Generale a Inginerilor din România.

Spectatorii au avut, de asemenea, ocazia să admire în foaierul teatrului buzoian expoziția de pictură a membrilor Asociației Meșterilor Populari și Artiștilor – AMPA, partener apropiat al AGIR Buzău.

2023-10-28



Cartea dedicată istoriei Fabricii de Sârmă de la Buzău, lansată cu prilejul împlinirii a 130 de ani de bibliotecă publică la Buzău

Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” a găzduit joi, 26 octombrie, lansarea cărții „Dialogurile fascinantei geneze”, dedicată istoriei Fabricii de Sârmă de la Buzău, una dintre cele mai importante întreprinderi ale metalurgiei românești.

Volum coordonat de președintele de onoare al AGIR Buzău, ing. Vasile Moraru, și semnat de Ionel Stănuță, Sorin Burlacu și Cristian Ionescu, este compus din 55 de interviuri cu personaje cheie din istoria fabricii.

Lansarea a avut loc în cadrul manifestărilor prilejuite de împlinirea a 130 de ani de bibliotecă publică la Buzău.

Despre carte și istoria Fabricii de Sârmă de la Buzău au vorbit publicistul Ionel Stănuță și subinginerul Constantin Mănăilă, fost președinte al Sindicatului Ductil și fost vicepreședinte al Federației Naționale a Siderurgiștilor - Metarom.

„Această carte s-a născut după ce am vorbit cu domnul Vasile Moraru despre o alta; cea dedicată Combinatului Siderurgic de la Galați, o imensitate care s-a vândut pe 55 de milioane de dolari, în comparație cu Ductil Steel care s-a vândut rușilor pe 150 de milioane. Văzând cele câteva volume dedicate Combinatului de la Galați, i-am spus domnului Moraru că eu nu mă pot avânta decât într-un domeniu la care mă pricep și așa am ales tehnica interviului. De aici până a atrage doi colaboratori deosebiți, pe Sorin Burlacu și pe Cristian Ionescu, a fost doar un pas”, a declarat publicistul Ion Stănuță.

2023-10-27



Dialoguri literare între membrii cercului Literar ING și scriitori buzoieni, în cadrul Forumului Național AGIR 2023

Buzăul a fost timp de două zile gazda Forumului Național AGIR 2023 pentru Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, eveniment de anvergură al breslei inginerești din România.

În contextul celebrării a 105 ani de la înființarea Asociației Generale a Inginerilor din România, inginerii din sud-estul țării au participat, în perioada 26 și 27 octombrie, la diferite întâlniri tematice cu reprezentanții autorităților locale, au admirat obiective turistice din „Ținutul Buzăului” și au fost prezenți la câteva evenimente culturale de neuitat.

În prima zi a forumului, la Centrul Iazul Morilor, a avut loc lansarea cărții dedicate istoriei Fabricii de Sârmă de la Buzău, „Dialogurile fascinantei geneze”, volum coordonat de președintele de onoare al AGIR Buzău, ing. Vasile Moraru, și semnat de Ionel Stănuță, Sorin Burlacu și Cristian Ionescu. Evenimentul s-a derulat în paralele cu lansarea aceleiași cărți la Biblioteca Județeană „V. Voiculescu”, cu ocazia împlinirii a 130 de ani de bibliotecă publică la Buzău.

Manifestarea de la Iazul Morilor a cuprins și dialoguri literare între membrii cercului Literar ING și creatori din regiunea de dezvoltare de S-E și un moment muzical susținut de folkistul Nicu Zotta.

La eveniment au luat parte și prof.univ.dr.ing. Nicolae Vasile (președintele Ceneclului Literar ING), Marilena Dumitrescu Enescu (inginer), redactor șef adjunct Revista „Dor de infinit”, București; Gina Zaharia, poetă USR filiala Bacău, Buzău; Constantin Gavrilescu (inginer), director Revista „Amprentele Sufletului”,București; Teo Cabel redactor șef revista Literadura, Buzău; Grigore Curcanu (profesor de limba română), director Revista „Dor de infinit”, coordonator al Cenaclului literar cu același nume, ce activează la Biblioteca Metropolitană din București; Tudor Cicu, scriitor, USR filiala Constanța, Buzău; Nicolae Vasile, București; Laurențiu Belizan, poet membru USR filiala București, Buzău.


De asemenea, au citit propriile creații elevele: Sofia Luncașu - clasa a IX-A Colegiu Național „B.P. Hasdeu” – proză; Bîscă Ana-Maria Gabriela - clasa a XI-a, Liceul Tehnic – poeme; Andreea Vighireanu - clasa a XII-a, colegiul Național „Mihai Eminescu” – proză.

2023-10-26



FORUMUL NATIONAL AGIR

FORUMUL NAȚIONAL AGIR 2023, Buzău, 26-27 octombrie
Forumul Național AGIR 2023, pentru Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, promovează dialogul constructiv, sinergetic între Asociația Generală a Inginerilor din România, universități, institute de cercetare, societăți comerciale și autoritățile locale, facilitând colaborarea pentru soluții inovatoare în beneficiul dezvoltării economice și sociale regionale.

Forumul Național AGIR 2023, evenimentul de top al breslei inginerești organizat la Buzău.

Pe parcursul a două zile pline de activități captivante, în cadrul Forumului Național AGIR 2023 veți avea ocazia să participați, în prima zi, la un concurs organizat de BRIDGE CLUB AGIR Buzău, să luați parte la festivitatea de premiere a Trofeului FORUM AGIR 2023, să vă bucurați de Dialoguri Literare și să asistați la un spectacol de teatru susținut de Cercul Impact ART al AGIR și să explorați o expoziție AMPA (Asociația Meșterilor Populari și Artiștilor) în foaierul Teatrului George CIPRIAN.

A doua zi, evenimentul se va desfășura în Sala Nicu CONSTANTINESCU a Primăriei Municipiului Buzău, unde veți avea oportunitatea de a asculta prezentări captivante din partea unor personalități locale cu realizări remarcabile în domeniul ingineriei, precum ing.Constantin TOMA, Primarul Municipiului Buzău și dr.ing.Costel VINATORU, directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale, membrii ai Sucursalei AGIR Buzău, care vă vor vorbi despre subiecte importante cum ar fi dezvoltarea infrastructurii și conservarea resurselor genetice vegetale.

Prof.univ.dr.ing. Anca Nicolau, președintele Sucursalei AGIR Galați, va aduce în atenție infrastructura de cercetare a Universității Dunărea de Jos ca resursă pentru dezvoltare durabilă iar prof.univ.dr.ing. Valentina Pomazan, președintele Sucursalei AGIR Constanța, va aborda subiectul conexiunii și creativității ca resurse din spatele resurselor. Aceste prezentări de excepție sunt doar câteva dintre punctele de atracție ale evenimentului nostru.

Pe lângă prezentările inspirate, veți avea ocazia să participați, în pauza conferinței, la lansarea cărții "KAIZEN ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ" iar la finalul acesteia să aveți parte de o vizită memorabilă despre recuperarea resurselor, la Grupul GREEN.

Această conferință reprezintă o oportunitate excepțională pentru profesioniștii și publicul interesat să-și actualizeze și să-și îmbogățească cunoștințele cu privire la proiectele și direcțiile de dezvoltare ale Regiunii de Dezvoltare Sud-Est.

pentru mai multe detalii accesati: https://www.forumnationalagir2023.org/

2023-10-26



In memoriam ing. Radu Săvulescu

Sucursala buzoiană a Asociației Generale a Inginerilor din România anunță cu tristețe decesul unuia dintre cei mai importanți membrii ai săi, ing. Radu Săvulescu.

Născut la 15 aprilie 1947, în localitatea Bălănești, comuna Cozieni, Radu Săvulescu a absolvit Liceul „B.P. Hasdeu” și Grupul Școlar Metalurgic Câmpia Turzii. După absolvire s-a angajat la Întreprinderea de Sârmă și Produse din Sârmă Buzău și a urmat cursurile Facultății de Mecanică Buzău, care funcționa pe lângă Întreprinderea de Geamuri. În anul 2005 s-a pensionat de la Ductil, continuându-și însă activitatea, timp de 12 ani, la Constam Buzău.

„În oraș, apăruseră niște afișe privitoare la viitoarea Întreprindere de Sârmă ce se construia. Așa că m-am hotărât să mă calific în meseria de tehnician laminare-trefilare. Școala se făcea la Grupul Școlar Metalurgic din Câmpia Turzii, iar cursurile aveau durata de 4 ani. În vacanță lucram aici. În ʼ65 am fost pe șantier, ajutor de tâmplar, iar prin ʼ66, am lucrat la „electrozi”, ca muncitor necalificat”, declara, în cartea „Dialogurile fascinantei geneze”, ing. Radu Săvulescu despre începuturile sale la ISPS Buzău.

Avea să se remarce însă la sectorul de Cercetare al fabricii, un departament atât de profesionist încât italianul Mario Mason, venit să evalueze Fabrica de Sârmă de la Buzău, l-a prezentat șefilor ca un argument pentru cumpărarea întreprinderii.

„Nu întâmplător, noii proprietari ai fabricii de electrozi au desființat capacități de producție din Germania și Italia, aducând mașinile la Buzău și lăsând acolo halele goale”, mai amintea Radu Săvulescu.

Inginerul buzoian a avut ca prioritate la sectorul de Cercetare al ISPS Buzău conceperea unor electrozi care să fie special folosiți la construcția podurilor dunărene, a platformelor marine de foraj și a Centralei nuclear-electrice de la Cernavodă.

2023-10-25



Cupe și premii în bani pentru câștigătorii Trofeului de bridge Forum AGIR 2023

În prezența președintelui Federației Române de Bridge, ing. Daniel Gheorghe, marti, 24 octombrie, a avut loc, în sala de festivități a SC Bencomp SA din Buzau, premierea câștigătorilor concursului de bridge Trofeul Forum AGIR 2023.

Premiile au fost înmânate de președintele de onoare al AGIR Buzău, Vasile Moraru.

Au primit cupe și premii în bani perechile: P. Năstase – G. Costin (locul I), D. Gheorghe – M. Petre (locul II) și D. Aparaschivei – G. Dodenciu (locul III).

A fost acordată o cupă onorifică vicepreședintelui AGIR Bridge Club Buzău, ing Stelian Condruz, pentru efortul depus în înființarea clubului de bridge din Buzău și pentru implicarea în desfășurarea concursurilor prilejuite de Forumul Național al Inginerilor din România și de împlinirea a 105 ani de la înființarea primei Asociații inginerești din România.

Cei prezenți au propus înființarea în cadrul Liceului Tehnic a unui centru de inițiere a elevilor în acest sport al minții.

La finalul evenimentului s-a desfășurat un concurs de bridge, cu 26 done în sistem duplicat, la care au participat concurenți de la cluburile de profil din Buzău, Brăila, Galați și Focșani.

2023-10-24



Dr. ing Florin Tănăsescu, personalitate marcantă a AGIR, premiat pentru întreaga carieră

Este considerat un adevărat profesionist, care s-a implicat decisiv în proiecte majore ale cercetării și economiei românești. Prof. dr. ing. Florin Tănăsescu, ajuns la venerabila vârstă de 91 de ani, a fost premiat luna această, în cadrul Galei InvesTenergy dedicată Specialiștilor din Energie, pentru „întreaga carieră, profesionalism, dedicare și performanță”.

Membru al Consiliului director al Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR) și membru al Academiei Științelor Tehnice și al Academiei Române, Tănăsescu „este cel care a început povestea surselor de energie regenerabile în România, unul dintre cei care au semnat procesul verbal de recepție a primei linii de metrou în România și a fost implicat în gândirea și execuția părții electrice a platformei marine de foraj”.

Cel care i-a înmânat premiul în cadrul Galei InvesTenergy a fost prof. dr. ing. Nicolae Vasile (fost director general al Institutului de Cercetări și Proiectări Electrotehnice), un apropiat al sucursalei buzoiene a AGIR.

„Am lucrat în Institutul de Cercetări Electrotehnice din Bucureşti (ICPE) din 1955, deci practic pot să fiu un cronicar al lucrurilor care s-au întâmplat din acea perioadă până astăzi. Institutul a apărut ca urmare a planului de electrificare a României. Am trăit istoria și pot să spun epopeea dezvoltării. Plecând de la 6 kV s-a ajuns la 440 kV, iar institutul, de la jucării, a început să participe la livrarea de echipamente pentru hidrocentralele de la Bicaz, mai departe pentru aval, pentru Gârleni etc.”, a declarat, potrivit investenergy.ro, dr. ing. Florin Tănăsescu la primirea premiului.

Reamintim că în cadrul aceleiași gale a fost premiat și buzoianul Dumitru Manea, energetician cu 50 de ani de experiență în industrie, cercetare științifică și cooperare internațională.

Din impresionatul CV al dr. ing. Florin Tănăsescu amintim: • director la Institutul de Cercetări și Proiectări Electrotehnice (ICPE) București (1969-1985, 1987-1991); • Director general adjunct, respectiv director general al Institutului Central pentru Mașini-Unelte, Electrotehnică și Electronică (1981-1985); • Vicepreședinte al Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie (1985-1987); • Secretar de Stat în Ministerul Educației (1992-1996); • Președinte al Comitetului Electrotehnic Român (CER) afiliat Comisiei Electrotehnice Internaționale (CEI) din 1984; • Adjunct al reprezentantului României în Comitetul Tehnic INTERELECTRO (Organizația Internațională de Colaborare Economică și Tehnico-Științifică în Domeniul Industriei Electrotehnice); • Secretar general fondator al Academiei de Științe Tehnice din România din anul 1998; • Membru titular al Diviziei de Istoria Tehnicii a Comitetului Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii al Academiei Române; • Membru onorific în Asociația Patronală Surse Noi de Energie – SunE, din cadrul Federației Patronale Energetica etc.

2023-10-23



Premiul pentru întreaga carieră, oferit inginerului buzoian Dumitru Manea, la Gala InvesTenergy

Buzoianul Dumitru Manea, energetician cu 50 de ani de experiență în industrie, cercetare științifică și cooperare internațională, a fost premiat la Gala InvesTenergy dedicată specialiștilor din energie.

Evenimentul a avut loc pe 10 octombrie, la București, sub patronajul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei.

Dumitru Manea este absolvent al Colegiului Național „B. P. Hasdeu” din Buzău, promoția 1969, și un colaborator al sucursalelor AGIR Buzău și AGIR București.

Potrivit investenergy.ro, premiul i-a fost înmânat de Elena Ratcu, consilier în cadrul Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei, și vine ca o recunoaștere pentru întreaga carieră, profesionalism, dedicare și performanță.

„Îmi doresc să transmit mai departe această dragoste pentru energetică copiilor mei, care sunt aici în sală”, a declarat, potrivit aceleiași surse, vădit emoționat și bucuros, Dumitru Mane.

În prezent redactor-șef al revistei „Energetica”, editată de IRE, Dumitru Manea a absolvit Institutul Politehnic București, Facultatea de Energetică – secția Centrale Nucleare, iar în 1974 ș-a început cariera profesională ca cercetător științific la ICEMENERG, în cadrul Laboratorului de Surse Noi de Energie.

Între anii 1983-1992 a fost inspector principal de specialitate surse noi și refolosibile de energie la Ministerul Energiei Electrice, iar între 1992-1996 a fost numit șeful serviciului tarifare energie electrică și termică la RENEL, după care, până în anul 2000, a activat la CONEL, ca șef al serviciului cooperare internațională. Și-a continuat activitatea la Termoelectrica și Electrocentrale București unde, între 2000-2005 a fost șeful serviciului de cooperare internațională și privatizare și director de program. Între 2005-2015 a fost director departament mediu și director vânzări Romania, Bulgaria, Moldova și Macedonia la Alstom Power România, iar între 2015-2016 a fost director departament mediu și director de vânzări la General Electric România.

A desfășurat o bogată activitate în structurile de expertiză și în Comitetele Directoare ale UNIPEDE și EURELECTRIC (1991-2004), fiind și secretarul Comitetului Membru Român pentru aceste două organisme. De asemenea, a fost membru în International Steering Committee al „World Renewable Energy Congress” (1998-2005). Totodată, buzoianul este autor a două brevete de invenție.

2023-10-22



Patru studenți de la Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică au devenit membri AGIR Buzău

Sucursala buzoiană a Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR) are patru noi membri. Este vorba despre Eduard Rareș Popa, Denis Alexandru Cristea, Andrei Lucian Raită și Alin Georgian Antemir, toți studenți la Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică din cadrul Universității Politehnica București.

Cei patru noi membri se alătură celorlați doi studenți care au primit deja legitimația AGIR Buzău.

Reamintim că sucursala buzoiană a Asociației Generale a Inginerilor din România este singura din țară care a deschis porțile către membrii juniori (mai tineri de anul III de facultate), în încercarea de a asigura viitorul asociației, dar și de a atrage liceenii către profesia de inginer.

Astfel, AGIR Buzău se poate mândri cu 21 de membri juniori, elevi al Colegiului Național „B. P. Hasdeu” și ai Colegiului Tehnic Buzău, și șase membri studenți, care se alătură celorlalți membri seniori.

2023-10-18



Președintele Federației Române de Bridge, prezent la Buzău, la Trofeul „Forum AGIR 2023” la Bridge

În preajma „Forumului AGIR 2023” de la Buzău și cu prilejul împlinirii a 105 ani de la înregistrarea primei Asociații a inginerilor în țara noastră, Sucursala AGIR Buzău a organizat pe 17 octombrie un concurs de bridge.

Trofeul „Forum AGIR 2023” la Bridge a avut loc în sala de festivități a SC BencompSA, s-a desfășurat în sistem duplicat, cu 18 perechi de concurenți de la cluburile de profil din Buzău, Brăila, Galați, Ploiești și Constanța și a cuprins 26 de done.

De remarcat prezența președintelui Federației Române de Bridge, Daniel Gheorghe, care a fost și director de concurs și a asigurat arbitrajul.

În deschiderea competiției, președintele de onoare al Sucursalei AGIR Buzău, ing. Vasile Anton Moraru, a ținut un discurs în cadrul căruia a subliniat legătura între meseria de inginer și jocul de bridge, sport al inteligenței umane. Totodată, au fost puse bazele deschiderii unei sucursale AGIR la Brăila și permanentizării acestui tip de concurs de bridge, patronat de Asociația Generală a Inginerilor din România.

Câștigătorii Trofeului „Forum AGIR 2023” la Bridge au fost:
• locul I – perechea Pompiliu Nastase-Ticu Costin (AGIR Bridge Club Buzău);
• locul II – perechea Daniel Gheorghe-Mircea Petre (Asociația Bridge Club Brăila);
• locul III – perechea Dumitru Aparaschivei-Grini Dodenciu (Asociația Bridge Club Brăila).

Premiile, care constau în diplome, cupe și o suma consistentă de bani vor fi înmânate câștigatorilor de către ing. Vasile Moraru, în data de 24 octombrie.

Reamintim că în perioada 26-27 octombrie 2023, Buzăul va găzdui Forumul Național AGIR 2023, evenimentul de top al breslei inginerești. Mai multe detalii despre eveniment și programul forumului le puteți găsi pe site-ul: https://www.forumnationalagir2023.org.

2023-10-17



Reprezentanții AGIR Buzău, la cel mai relevant eveniment feroviar din Europa de Est

Sucursala buzoiană a Asociației Inginerilor din România este reprezentată de președintele de onoare, ing. Vasile Moraru, și de președintele executiv, Ștefan Petriceanu, la Summit-ul „Zilele Feroviare”, cea mai mare și mai relevantă conferință și expoziție feroviară din România și Europa de Est.

Evenimentul cu tradiție și rezonanță în industria românească are loc în perioada 17-18 octombrie, la București, și reunește sute de profesioniști și lideri de piață în domeniu feroviar.

Una dintre principalele teme dezbătute la summit, atât la sesiunea de Infrastructură, cât şi la cea de Material Rulant, este cea a mobilității urbane, despre care vor vorbi reprezentanţi ai STB SA, Metrorex, Oradea Transport Local, CTP Cluj, Smart City Braşov, Astra Vagoane Călători, Alstom, Knorr-Bremse România, Mobilissimus Ltd, Siemens Mobility.

Pe lângă schimbul de idei și crearea de parteneriate, „Zilele Feroviare” reunesc reprezentanţi ai autorităţilor române şi europene din domeniu, precum şi specialişti, pentru a discuta despre investiţiile feroviare ce urmează să fie implementate în următorii ani.

Peste 7 miliarde de euro sunt disponibili, anunță organizatorii summitului, pentru noi proiecte de infrastructură, modernizări şi îmbunătăţiri ale reţelei transeuropene de transport (TEN-T), care implică infrastructura feroviară, căile navigabile interioare, porturile maritime şi fluviale, precum şi infrastructura rutieră.

​În cadrul evenimentului va fi vizitat Depoul Dudeşti al Societăţii de Transport Bucureşti.
De asemenea, la expoziția de Tehnică și Echipamente Feroviare din cadrul summitului se află și standul buzoienilor de la METCONF FERALLA.

2023-10-16



Buzoienii de la METCONF FERALLA, prezenți la Summit-ul „Zilele Feroviare“

Cea de a XVIII-a ediție a Summitului – Zilele Feroviare are loc, în perioada 17-18 octombrie, la Hotel Radisson Blu din Bucureşti. Evenimentul reunește specialiști, experți și lideri din sectorul feroviar, oferind o oportunitate pentru schimbul de idei și crearea de parteneriate.

Printre reprezentanții companiilor prezente la Zilele Feroviare se află și buzoienii de la METCONF FERALLA, firmă perfecționată în procesarea oțelului beton, execuția de carcase sudate pentru piloți, montaj și legare elemente de structură, pereți mulați, etc. De asemenea, compania ce are două puncte de lucru, în Buzău și Republica Moldova, livrează la cerere și toron de cea mai bună calitate și realizează produse pentru armarea betonului destinate structurilor de rezistență pentru construcții civile, industriale, hidrotehnice și de infrastructură.

Standul METCONF FERALLA de la „Zilele Feroviare” este reprezentat de ing. Cristina Coconea, antreprenorul Ionuț Ilie și de directorul de vânzări Dragoș Bunea.

În cadrul evenimentului este deschisă expoziţia Tehnică şi de Echipamente tuturor companiilor, importatorilor, distribuitorilor şi producătorilor din domeniul feroviar şi domeniile conexe, atât din România, cât şi din străinătate.

Cea de-a XVIII-a ediție a Zilelor Feroviare reunește 300 de reprezentanți ai serviciilor feroviare și auxiliare – companii, specialiști și autorități – într-un eveniment care include pe lângă expoziția de specialitate și multe sesiuni de networking.

2023-10-15



Cel mai iute ardei din lume a fost creat de inginerii buzoieni

Printre numeroase soiuri unice de legume, plante aromatice și medicinale create sub îndrumarea dr. ing. Costel Vînătoru, Buzăul se poate lăuda și cu cel mai iute ardei din lume.

Acesta depășește de 200 de ori în iuțime soiul din Carolina Reaper (Statele Unite) care deținea recordul mondial pentru cel mai iute ardei și are o iuțime de cel puţin două mii de ori mai mare față de un ardei iute obișnuit.

Reușita cercetătorului Costel Vînătoru, membru al AGIR Buzău, a avut loc în 2022, după șase ani de muncă, și a fost realizată prin încrucișarea celui mai vechi soi românesc de ardei iute, „cornul caprei”, cu mai multe soiuri internaționale.

Potrivit dr. ing. Vînătoru cercetarea ardeiului iute și dezvoltarea soiurilor extrem de usturate aduc beneficii în sfera medicală, culinară dar și în fabricarea mijloacelor de autoapărare, cum ar fi producerea sprayurilor de combatere a răufăcătorilor, a infractorilor și a animalelor.

Ardeiul obținut anul trecut la Buzău are constanta 2,4 milioane de unități Scoville, care îl face cel mai iute din lume. Deși ardeiul pare după aspect unul normal, când este tăiat, elimină în aer un gaz atât de puternic încât provoacă lăcrimare și strănut.

Cercetarea acestui soi de ardei a pornit în momentul în care un producător local de cârnați și babic din Pleșcoi le-a cerut inginerilor agronomi să producă un soi de ardei care să fie ceva mai picant și să îl ajute în procesul de fabricație.

2023-10-10



În pregătirea Forumului Național AGIR 2023/ Patru profesori din Galați, printre cei mai importanți oameni de știință din lume

Cel mai nou clasament Top World Ranking of Scientists 2% al celor mai importanți oameni de știință din lume (clasament realizat de Universitatea Stanford, împreună cu Editura Elsevier and SciTech Strategies) arată că la capitolul realizări științifice pe 2022, patru din cei 238 de cercetători de top din România sunt de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

Este vorba despre academicianul EUGEN VICTOR CRISTIAN RUSU, directorul Școlilor Doctorale din Universitate, prof. univ. dr. habil. LILIANA CELIA RUSU, de la Facultatea de Inginerie, Departamentul de inginerie mecanică, prof. univ. dr. chim. habil CONSTANTIN APETREI, de la Departamentul de chimie, fizică și mediu, Facultatea de Științe și Mediu și prof. univ. dr. LIDIA BENEA, de la Facultatea de Inginerie, domeniul Ingineria materialelor.

De asemenea în Topul AD Scientific Index (top ce analizează studii academice din 218 țări, 22.390 universități/instituții și 1.352.730 oameni de știință) figurează 4.144 cercetători din România, iar dintre aceștia 114 cercetători sunt de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

În partea superioară a clasamentului cercetătorilor din România se află: academician EUGEN VICTOR CRISTIAN RUSU (poz. 79), prof. univ. dr. chim. habil CONSTANTIN APETREI (poz. 83), prof. univ. dr. ing. GABRIELA ELENA BAHRIM (poz. 171), prof. dr. ing. IULIANA APRODU (poz. 189), prof. dr. ing. MIHAELA BUCIUMEANU (poz. 217), prof. dr. ing. GABRIELA RÂPEANU (poz. 233), prof. dr. LUMINIȚA MORARU (poz. 251), prof. univ. dr. habil. LILIANA CELIA RUSU (poz. 256), prof. dr. ing. ANCA IOANA NICOLAU (poz. 288).

Reamintim că Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, Liceul Tehnologic „D. Filipescu” Buzău și nouă companii mari din Buzău se vor asocia pentru realizarea unui campus universitar la Buzău, care va conține trei secții importante de inginerie: „Tehnologia Construcțiilor de Mașini”, „Inginerie Mecanică” și „Ingineria Produselor Alimentare”.

2023-10-09



În pregătirea Forumului Național AGIR 2023/ Primele 10 companii din județele Regiunii Sud-Est au generat o cifră de afaceri de peste 28 miliarde lei în 2022

Un studiu realizat de Fundația Romanian Business Leaders și ING Bank România arată că cele mai mari 60 de companii din regiunea Sud-Est au generat o cifră de afaceri de 28 miliarde de lei în 2022, în creştere cu 32 la sută. Este vorba despre primele zece companii din judeţele Constanţa, Brăila, Buzău, Galaţi, Tulcea şi Vrancea, informează economedia.ro.

În prezent, 324 de companii antreprenoriale din regiunea Sud-Est au activităţi de export şi 211 de firme au o cifră de afaceri de peste 10 milioane de euro, potrivit studiului ScaleOut 4×10.

În ceea ce privește județul nostru, cifra de afaceri totală a celor mai mari 10 companii antreprenoriale de tip scaleup din Buzău a crescut cu 30,4%, de la 3,9 miliarde de lei în 2021 la 5,1 miliarde de lei în 2022. Domeniul energiei, domeniul agro-alimentar și construcțiile sunt industriile în care activează cele mai mari companii antreprenoriale din județul Buzău. În total, 41 de firme fondate de antreprenori au o cifră de afaceri de peste 10 milioane de euro.

Referitor la celelate județe din regiunea Sud-Est, studiul arată că:
• Județul GALAȚI se situează pe primul loc în ceea ce privește cifra de afaceri totală a celor mai mari 10 companii antreprenoriale, cu 8,75 miliarde de lei în 2022.
• În județul GALAȚI se regăsesc cele mai multe companii antreprenoriale cu cifra de afaceri peste 10 milioane de euro, mai exact 61, dar și cele mai multe firme care au activități de export, respectiv 87.
• În ceea ce privește majorarea cifrei de afaceri pentru cele mai mari 10 companii antreprenoriale, județul BRĂILA a înregistrat cea mai vizibilă creștere – de 87,7%, de la 1,69 miliarde de lei în 2021 la 3,18 miliarde de lei în 2022.
• În CONSTANȚA, cifra de afaceri totală a celor mai mari 10 companii antreprenoriale din județul a crescut cu 50%, de la 3,5 miliarde de lei în 2021 la 5,25 miliarde de lei în anul 2022.
• În total, 55 de companii antreprenoriale din județul CONSTANȚA au înregistrat o cifră de afaceri de peste 10 milioane de euro.
• În TULCEA, cifra de afaceri totală a celor mai mari 10 companii antreprenoriale din județ a crescut cu 18,5%, de la 2,7 miliarde de lei în 2021 la 3,2 miliarde de lei în 2022.
• În prezent, 29 de companii înființate de antreprenori în TULCEA au o cifră de afaceri de peste 10 milioane de euro.
• În VRANCEA, cifra de afaceri totală a celor mai mari 10 companii antreprenoriale din județ a crescut cu 29%, de la 1,9 miliarde de lei înregistrată în 2021 la 2,4 miliarde de lei în 2022.
• 28 de companii create de antreprenori din VRANCEA au o cifră de afaceri de cel puțin 10 milioane de euro.

Reamintim că în perioada 26-27 octombrie 2023, Buzăul va găzdui Forumul Național AGIR 2023, evenimentul de top al breslei inginerești. Mai multe detalii despre eveniment și programul forumului le puteți găsi pe site-ul: https://www.forumnationalagir2023.org

2023-10-07



Diplome de excelență pentru reprezentanții AGIR Buzău, la aniversarea a 50 de ani de existență a Colegiului Tehnic

Colegiul Tehnic Buzău, liceul care a format zeci de generații de meseriași în diverse domenii de activitate industrială, a sărbătorit pe 5 octombrie împlinirea a cinci decenii de existență.
Festivitatea organizată în sala Teatrului „G. Ciprian” a reunit actuali și foști elevi și dascăli, colaboratori, reprezentanți ai autorităților publice locale și naționale.

Printre cei mai importanți colaboratori care au fost invitați pe scenă pentru a fi premiați s-au aflat și reprezentanții AGIR Buzău. Astfel, directorul Colegiului Tehnic, Corina Moise Poenaru, a înmânat o diplomă de excelență președintelui de onoare al AGIR Buzău, ing. Vasile Moraru, „pentru activitatea depusă de AGIR Buzău în sprijinul Liceului Tehnic Buzău pe parcursul celor 50 de ani de existență”. O altă diplomă de excelență a fost acordată președintelui AGIR Buzău, dr. ing. Ștefan Petriceanu, pentru sprijinul oferit elevilor Liceului Tehnic Buzău ca profesor la Universitatea Politehnica București.

Reamintim că anul trecut, ing. Vasile Moraru a decis în premieră națională ca sucursala buzoiană a AGIR să primească în rândul membrilor săi și elevi de liceu. Primii membri AGIR Junior din Asociația Generală a Inginerilor din România au fost cinci elevi ai Liceului Tehnic Buzău, care au avut rezultate deosebite la concursurile cu teme de inginerie (Nicolae Dragoș Șuleru, Daniel Constantin Hulașu, Alina Luminița Dedu, Ionuț Cătălin Moraru și Ovidiu-Ștefan Stanciu).

În plus, cei cinci elevi, coordonați de prof. ing. Nicolae Toader, au fost îndrumați de către președintele AGIR Buzău, dr. ing. Ștefan Petriceanu către competițiile organizate de Politehnica București. Rezultatele obținute aici le-au oferit liceenilor Colegiului Tehnic dreptul de a fi admiși fără examen la Facultatea de Energetică.

În ultimii ani, Colegiul Tehnic Buzău a reușit să atragă prin programele cu finanțare de la Uniunea Europeană, aproximativ 2,5 milioane de euro. Totodată, colegiul buzoian derulează, de ani buni, proiecte europene cu ajutorul cărora elevii beneficiază de stagii de practică în Portugalia, iar în baza unor parteneriate încheiate între liceu și societăți comerciale din județ, elevii claselor profesionale de tip dual se pot angaja la firmele unde aceștia au efectuat stagii de practică.

2023-10-06



Castravetele care ameliorează calviția și vederea, aclimatizat în România de către inginerul buzoian Costel Vînătoru

Inginerul buzoian Costel Vînătoru, director al Băncii de Resurse Genetice Vegetale din Buzău și membru al Asociației Generale a Inginerilor – Sucursala Buzău, revine în atenția publică cu o nouă reușită.

După primul soi de „roșii negre” tip kumato din România, cercetătorul buzoian a aclimatizat „castravetele de Anguria”, o legumă cu proprietăți spectaculoase nutritive și medicinale, care până acum era cultivată doar în zonele climatice tropicale și subtropicale ale planetei.

Originar din Africa, „castravetele de Anguria” este recunoscut că ameliorează formele de calviție (chelie) avansate și nu numai, având un gust asemănător cu cel al castraveților pe care-i știm cu toții, însă un pic mai dulce.

„Are multe proprietăți. Conține calciu, conține biotină, care contribuie la îmbunătățirea stării de sănătate, practic la dezvoltarea sănătoasă a oaselor, a unghiilor, a părului, pentru menținerea vederii. Este o plantă foarte apreciată din punct de vedere medicinal. Asta, pe lângă aportul nutritiv”, a declarat pentru CampusTV dr. ing. Costel Vînătoru, directorul BRGV Buzău.

Reușita horticultorilor buzoieni a atras deja atenția agricultorilor români, mai mulți fermieri din zona Moldovei venind special la Banca de Resurse Genetice Buzău pentru a lua semințe de „castravete de Anguria”.

2023-09-21



Despre avantajele studiului la Universitatea Politehnica, „pepiniera de ingineri”, cu președintele AGIR Buzău, Constantin Petriceanu

Președintele AGIR Buzău, dr. ing. Constantin Petriceanu, profesor la Universitatea Politehnica din București, a fost invitat pe 21 septembrie în cadrul emisiunii „Cocktail” de la Campus Tv, pentru a vorbi despre importanța universității pe care o reprezintă în asigurarea forței de muncă pe piața românească a muncii.

Totodată, Constantin Petriceanu a prezentat rezultatele deosebite ale catedrei de Robotică, în acest sens fiind însoțit de Claudiu Mureșan, student eminent al acestei facultăți.

Văzută ca o pepinieră de ingineri, Universitatea Politehnica din București are o rată de angajare de 100% din rândul absolvenților.

În cadrul aceleiași emisiuni a avut loc și intervenția prof. univ. Florin Adrian Nicolescu, unul dintre fondatorii specializării Robotică la Universitatea București și mentor al studentului Claudiu Mureșan.

„Suntem una dintre specializările de top, un domeniu extrem de cerut pe piața forței de muncă. O anchetă proprie ne-a arătat că sunt peste 4.000 de locuri de muncă neacoperite pe piața muncii din România, iar la ofertele noastre de școlarizare noi nu putem să livrăm nici măcar 10% din acest necesar. Este clar că și în anii următori se va menține această cerere extrem de ridicată”, a declarat prof. univ. Florin Adrian Nicolescu.

În finalul emisiunii, studentul Claudiu Mureșan a vorbit despre numeroasele premii obținute, cum ar fi cel pentru dimensionarea unui sistem care să ofere unui robot industrial capabilitatea de a atinge o zonă mai mare de lucru și a deservi mai multe utilaje sau premiul pentru un proiect inovator ce va putea fi folosit în industria farmaceutică.

LINK EMISIUNE: https://www.youtube.com/watch?v=SMYLrqOyt4A

2023-09-20



Ing. Vasile Moraru: „Cred că trebuie să ne ocupăm de tineri pentru industria viitorului”

Președintele de onoare al AGIR Buzău, ing. Vasile Moraru, a fost invitat pe 18 septembrie la Campus Tv pentru a vorbi despre cele mai noi realizări ale asociației.

Însoțit de Cristian Păun, elev al Colegiului Național „B. P. Hasdeu”, membru al echipei de robotică „Homo Sapiens” și membru junior al AGIR, Moraru a adus în discuție modul în care a fost sărbătorită Ziua Inginerului și cei 105 ani de existență ai Asociației Generale a Inginerilor din România.

De asemenea, a vorbit despre evoluția inginerimii românești, despre problemele cu care se confruntă asociația, despre viitorul campus universitar de la Buzău, dar și despre retragerea firmelor străine de pe piața buzoiană a muncii. Președintele de onoare al AGIR Buzău s-a referit și la inițiativa sa unică la nivel național, de a avea membri juniori din rândul liceenilor cu rezultate deosebite în domeniul ingineresc. Un astfel de exemplu este Cristian Păun și colegii lui din echipa de robotică a Colegiului Hasdeu.

„Industria viitorului presupune producții mărite și oameni care știu bine ce au de făcut. De aceea cred că este important să ne ocupăm de tineri, să-i ducem la concursuri, în fabrici și apoi, când ei cresc, să răspundă cerințelor industriei. Am fost foarte mândru când cele două licee în care avem membri juniori AGIR au fost premiați pentru proiectele lor la Gala Premiilor AGIR”, a declarat ing. Vasile Moraru.

LINK EMISIUNE: https://www.youtube.com/watch?v=L2RmSn68ecU

2023-09-19



Primul soi de „roșii negre” tip kumato din România, cu proprietăţi medicinale de excepţie, a fost obținut la Buzău

Premieră pentru cercetarea românească. Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzău a obținut un soi de „roșii negre”. Este vorba despre primul soi de tomate tip kumato în România, pe care Banca de Resurse Genetice îl are în curs de omologare şi brevetare sub denumirea provizorie de „Rapsodia”.

În spatele acestei reușite se află o muncă de laborator de peste 11 ani a cercetătorului dr. ing. Costel Vînătoru, alături de dr. ing. Bianca Mușat (ambii membri AGIR Buzău).

Tomatele tip kumato sunt mai gustoase și prezintă proprietăţi medicinale de excepţie spre deosebire de tomata clasică. Datorită conținutului în antioxidanţi, fructele kumato au proprietăţi de regenerare celulară și activează funcţia anti-îmbătrânire.

„Este o premieră pentru România și chiar o premieră europeană. Am înscris primul soi de tomate tip kumato în vederea omologării. Vorbim despre hibridări interspecifice. O singură companie din lume deținea supremația în acest tip de tomate care se vând foarte scump. Iată că am reușit să obținem nu hibrizi, ci soiuri”, a declarat cercetătorul Costel Vînătoru pentru CampusTv.

Soiurile noi obținute la Buzău vor intra în rezerva genetică a României, acolo unde regăsim peste 3.000 de tipuri doar de tomate. Semințele vor putea fi oferite cultivatorilor experimental încă din această toamnă și vor putea fi cultivate atât în spații protejate, cât și în grădini.

2023-09-18



AGIR Buzău în acțiune pentru un Viitor Sustenabil!

În data de 15 septembrie 2023, vicepreședintele AGIR Buzău, responsabil cu cercetarea și relațiile cu diaspora, a prezentat cu mândrie activitatea sa în cadrul laboratorului LP3 UMR 7341, CNRS / University Aix-Marseille, F-13009 Marseille, Franța. Prezentarea a pus în lumină impactul cercetărilor sale asupra mediului și importanța dezvoltării durabile.

- O Cercetare pentru Un Viitor Mai Verde

Vicepreședintele AGIR Buzău a subliniat modul în care tehnologiile actuale de producție nu țin suficient cont de restricțiile impuse de dezvoltarea durabilă. El a evidențiat importanța inovației și a aplicării noilor tehnologii pentru a proteja mediul înconjurător și a contribui la construirea unui viitor mai ecologic.

- Excepționalul Tineret AGIR Buzău

De asemenea, s-a amintit despre succesul echipei AGIR Buzău la Gala Premiilor AGIR 2022, unde două echipe de tineri au fost premiate pentru excelența lor în domeniul ingineriei. Acest lucru confirmă angajamentul continuu al AGIR Buzău de a susține dezvoltarea viitoarelor generații de ingineri și inovatori.

- Aniversarea Inginerului la Buzău

Această prezentare a avut loc în cadrul oficial al Aniversării Zilei Inginerului de la Buzău din data de 14 septembrie 2023, eveniment care a adunat comunitatea tehnică pentru a sărbători realizările semnificative ale inginerilor și pentru a discuta despre provocările viitorului.

Pentru a afla mai multe detalii despre activitățile AGIR Buzău și pentru a vizualiza prezentarea completă, vă invităm să vizitați pagina noastră web oficială și să urmăriți emisiunea de la Campus TV "D ale Buzoianului", unde s-au discutat subiectele prezentate.

Link emisiune: https://www.youtube.com/watch?v=qLun3ZQPguw

2023-09-17



Dr. ing. Costel Vînătoru: „Dacă am reseta agricultura românească, în 10 ani devenim cei mai mari producători de plante medicinale din lume”

Cunoscutul cercetător Costel Vînătoru, membru AGIR Buzău, trage un semnal de alarmă în ceea ce privește șansa ca România să devină lider pe piața internațională a plantelor medicinale.

Invitat în studioul „Știri de Buzău”, cercetătorul a vorbit despre rezultatele deosebite pe care le-a înregistrat în urma anilor de muncă în laborator, o muncă ce ar putea fi mai bine susținută de factorii decizionali. Printre soiurile produse și omologate de dr. ing. Costel Vînătoru se numără și „momordica charantia” (castravetele amar), soi utilizat ca „insulină vegetală” pentru tratarea diabetului.

„Este trist să vedem suprafețe întinse de grâu, porumb, floarea-soarelui etc, iar pe de altă parte producătorii se plâng că prețul la grâu și porumb e mic și ei nu reușesc să aibă profit. Dacă am avea politici de stat bine puse la punct și am reseta agricultura românească, eu spun că în 10 ani am deveni cei mai mari producători de plante medicinale și de ceaiuri din lume. Condițiile pedoclimatice sunt favorabile și am fost binecuvântați de Dumnezeu cu o asemenea biodiversitate”, a declarat dr. ing. Costel Vînătoru pentru Știri de Buzău.

Link emisiune: https://www.facebook.com/AsociatiaJurnalistilordinBZ/videos/1334412277200422

2023-09-16



AGIR Buzău, locul II pe țară în topul sucursalelor Asociației Generale a Inginerilor din România

Performanță deosebită pentru sucursala buzoiană a AGIR. În cadrul ședinței Comitetului Director al Asociației Generale a Inginerilor din România, ce a avut loc la București pe 14 septembrie, au fost analizate rezultatele tuturor sucursalelor pe luna septembrie.

Cu această ocazie, membrii comitetului director au constatat că AGIR Buzău ocupă locul al II-lea, după sucursala din București, în ceea ce privește numărul de membri, numărul de cotizanți și activitățile organizate.

Sucursala buzoiană a AGIR are 109 membri activi, respectiv 94 membri cotizanți, în timp ce AGIR București are 413 membri și 202 cotizanți.

Tot în cadrul ședinței Comitetului Director al AGIR s-au stabilit obiectivele pentru realizarea Forumului Național al AGIR ce va avea loc la Buzău, în perioada 26-27 octombrie.

2023-09-16



Două premii speciale pentru sucursala buzoiană, la „Premiile AGIR pentru anul 2022”

Sediul central al Asociației Generale a Inginerilor din România, de pe Calea Victoriei din București, a găzduit pe 14 septembrie „Gala premiilor AGIR pentru anul 2022”.

Ca în fiecare an, manifestarea a fost dedicată lucrărilor inginerești deosebite (concepute, proiectate și neapărat aplicate/puse în funcțiune) și cărților originale, de înalt nivel tehnico-științific.

Sucursala buzoiană a AGIR s-a aflat pe lista laureaților acestei ediții.

La secțiunea INGINERIA CONSTRUCȚIILOR DE MAȘINI au fost distinși cu premiul special pentru „Proiectarea, asamblarea și programarea unui robot în cadrul competiției FTC” trei elevi ai Colegiului Național „B. P. Hasdeu”, membri AGIR junior ai sucursalei Buzău. Este vorba despre Alexandru Sîrbu, Cristian Păun, Alexandru Bălan, coordonați de prof. Amalia Voicu.

De asemenea, tot un premiu special au obținut, la secțiunea INGINERIA RESURSELOR NATURALE ȘI ENERGIEI, elevii Colegiului Tehnic Buzău Nicolae-Dragoș Șuleru, Alina-Luminița Dedu, Constantin-Daniel Hulașu, Ovidiu-Ștefan Stanciu, Ionut-Cătălin Moraru (și ei membri AGIR junior). Cei cinci buzoieni au fost răsplătiți pentru realizarea unui colector solar, sub coordonarea prof. Nicolae Toader și prof. Robert Harabagiu.

(În imagine alături de echipele premiate, președintele AGIR – Mihai Mihăiță, președintele AGIR Buzău - Ștefan Petriceanu și președintele de onoare al AGIR Buzău – Vasile Moraru)

2023-09-15



Recunoașterea Meritelor Inginerilor de Top din Buzău!

Asociația Generală a Inginerilor din România - Sucursala Buzău a sărbătorit excelența și contribuția semnificativă adusă comunității tehnice de către distinșii ingineri din Buzău cu ocazia Zilei Inginerului Român.

Evenimentul, care a avut loc într-o atmosferă festivă și plină de emoție, a inclus momentul solemn de acordare a Diplomelor Aniversare unor personalități remarcabile din comunitatea inginerilor.

Iată câțiva dintre cei distinși:
- Ing. Constantin Toma - Primarul municipiului Buzău și Membru Fondator AGIR Buzău.
- Ing. Razvan Batrinu - Director General al SC Ductil SA.
- Dr. Ing. Costel Vinatoru - Director General al Băncii de Resurse Genetice.
- Ing. Danut Jilavu - Director General al SC Hoganaes SA.
- Ec. Marius Adascalitei - Director General al SC Voestalpine Railways Systems SA.
- Ing. Ioan Hamza - Director General al SC Grup Construct SA.
- Ing. Alexandru Leca - Director General al SC Inel SA.
- Antr. Ionut Ilie - Director General al SC Metconf SA.
- Ing. Ion Nenciu - Director General al SC Metal Somet SA.
- Ing. Horia Serbu - Director General al SC Tehnomet SA.

Aceste distincții au fost acordate pentru excelență în domeniul ingineriei și contribuții deosebite la dezvoltarea comunității tehnice din Buzău. AGIR Buzău este mândră să îi aibă în rândurile sale pe acești profesioniști excepționali, ale căror realizări au avut un impact semnificativ asupra orașului nostru și a întregii industrii.

Felicitări celor distinși și mulțumim pentru contribuția dumneavoastră remarcabilă la progresul tehnologic și economic al Buzăului și al României!

2023-09-14



„Ziua Inginerului Român” a fost marcată la Buzău printr-un eveniment special

„Ziua Inginerului Român” a fost marcată la Buzău, ieri seară, printr-un eveniment de excepție.

Organizator a fost, Asociația Generală a Inginerilor din România, filiala Buzău, iar la festivitate au participat zeci de ingineri, reprezentanți ai administrației locale, dar și numeroși elevi și profesori buzoieni. Invitații au fost răsfățați, la finalul festivității, cu un recital de muzică folk.

Filiala Buzău a Asociaţiei Generale a Inginerilor din România, structură înfiinţată în 2019, organizează, în fiecare an, în data de 14 septembrie, evenimente de înaltă ținută, menite să marcheze, așa cum se cuvine, „Ziua Inginerului Român”.
În acest an, A.G.I.R. – Filiala Buzău a ales un local din Parcul Crâng pentru a celebra profesia cea mai relevantă în dezoltarea societății și în progresul tehnologic.

Primarul Constantin Toma, de altfel inginer de profesie, a ținut să fie prezent la sărbătoarea inginerilor buzoieni.
Edilul a atras atenția că piața muncii trece printr-o criză acută de ingineri, motiv pentru care este nevoie ca tot mai mulți tineri să fie convinși să urmeze această nobilă și importantă profesie.

Au fost prezenți, în calitate de invitați, domnul director al Băncii de Resurse Vegetale cercetator dr.ing. Costel Vânătoru, domnul general de flotilă aeriană Ovidiu Bălan, comandant al Bazei Aeriene de Instruire şi Formare a Personalului Aeronautic Boboc, Asociația ARPIA (Asociaţia Romană pentru Propaganda Aeronauticii), domnul avocat Alexandru Lucian Sălcuțan, inițiatorul proiectului Science Center, reprezentanți ai liceelor premiate, elevi, părinți, prietenii inginerilor și un public numeros.

În cadrul evenimentului, au fost acordate premii de recunoaștere a excelenței în domeniul ingineriei membrilor juniori A.G.I.R. Buzău. Este vorba despre echipa de robotică „Homosapiens” de la Colegiul Național „B.P. Hasdeu”, coordonată de profesoara Amalia Voicu, dar și grupul de elevi de la Colegiul Tehnic Buzău, coordonat de profesorul Nicolae Toader, care a construit un colector solar plan ce încălzeşte apa menajeră. Cele două meritoase echipe de elevi buzoieni au câștigat, anul trecut, importante competiții naționale organizate de Universitatea Politehnică București.

De precizat că cele două echipe de elevi au mai fost premiate, ieri, în cadrul unei festivități care a avut loc la Universitatea Politehnică din București, tot cu ocazia „Zilei Inginerului Român”.

Așa cum se obișnuiește la sărbătoarea inginerilor buzoieni, au avut loc și momente artistice.
Au susținut recitaluri interpreții de muzică folk Nicu Zotta și Cristi Dumitrașcu.

Evenimentul a fost reflectat în presă de partenerul CAMPUS TV.
Link:
https://www.campusbuzau.ro/ziua-inginerului-sarbatorita-la-buzau-moment-festiv-organizat-de-agir/?fbclid=IwAR31W_7z9Sj1dw3IWLlWl0NgS2b4EWcvMM-TqbuYCFOw3NXTk2-QruU8fMU

2023-09-13



Specialiști în ingineria alimentară și ingineria industrială și robotică în vizită la Fabrica Ursus Breweries

Comunicat de Presă - 13 Septembrie 2023

Continuând tradiția de consolidare a colaborării dintre mediul academic și industrie, delegația compusă din reprezentanți ai Asociației Generale a Inginerilor din România - Sucursala Galați (AGIR Galați), AGIR Constanța și AGIR Buzău a efectuat o vizită captivantă la o fabrică de bere din Buzău.

Vizita, desfășurată în data de 12 septembrie 2023, a reunit specialiști din domeniul științei și ingineriei alimentare, profesori universitari și experți în tehnologie alimentară, care au manifestat un interes deosebit față de procesul de producție al berii. Acești specialiști au venit din prestigioasele Facultăți de Știința și Ingineria Alimentelor (FSIA) de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați și Facultatea de Biologie și Științe Agricole de la Universitatea "Ovidius" din Constanța.

Pe parcursul vizitei, specialiștii au avut ocazia să descopere în profunzime procesul complex de transformare al malțului și al hameiului, două ingrediente de bază în fabricarea berii. Aceasta a fost o oportunitate excelentă pentru cadrele didactice și studenții acestor facultăți de a înțelege mai bine tehnicile și aspectele practice legate de fabricarea berii și procesele de calitate asociate.

Reprezentanții prestigioaselor universități din România au ridicat întrebări relevante cu privire la capacitatea liniilor automate de producție, robotizarea din fabrică, întreținerea și repararea echipamentelor. Mai mult decât atât, aceștia au exprimat un interes real pentru colaborarea în domeniul cercetării științifice și al schimbului de experiență prin intermediul practicii tehnologice a studenților.

Gazdele de la Fabrica de Bere din Buzău au oferit o prezentare exhaustivă a istoriei fabricii, procesului de fabricație al berii de la antichitate și până în prezent, tehnologiilor utilizate în fabrică, capacităților de producție și gamei variate de tipuri de bere produse. Vizitatorii au avut, de asemenea, privilegiul de a face un tur ghidat al fabricii pentru a observa în timp real etapele de producție.

Evenimentul s-a încheiat cu o degustare profesională de bere, oferind participanților ocazia de a savura gustul și calitatea produselor fabricate la această unitate de producție de prestigiu.

Despre Fabrica de Bere din Buzău:
Fabrica de Bere din Buzău a fost inaugurată în anul 1978 și de-a lungul timpului a beneficiat de investiții semnificative pentru extinderea, dezvoltarea și modernizarea sa. Certificările ISO obținute în ultimii ani atestă angajamentul fabricii față de siguranța angajaților, calitatea superioară a produselor și protejarea mediului înconjurător.

Fabrica de Bere din Buzău s-a adaptat constant tendințelor consumatorilor, investind în tehnologii moderne pentru fabricarea și îmbutelierea berilor speciale, inclusiv beri cu diverse arome și beri fără alcool. Astăzi, fabrica reprezintă una dintre cele mai complexe unități de producție din portofoliul URSUS Breweries.

Cu o echipă formată din 312 angajați și o capacitate de producție de 3.1 milioane de hectolitri pe an, fabrica susține, de asemenea, dezvoltarea tinerelor generații, oferind burse pentru studenții din comunitatea Buzău. De asemenea, fabrica promovează dezvoltarea continuă prin intermediul programului de Graduate Trainee, oferind studenților oportunitatea de a-și aplica cunoștințele într-un mediu profesional.

Pentru mai multe informații despre AGIR Buzău și activitățile sale, vă invităm să vizitați site-ul oficial al asociației: www.agir.ro/buzau.

2023-09-12



AGIR Buzău: Vizită la SC SOUFFLET AGRO ROMANIA SRL - Explorând Procesul de Producție al Malțului

AGIR Buzău: Vizită la SC SOUFFLET AGRO ROMANIA SRL - Explorând Procesul de Producție al Malțului

Comunicat de Presă - 12 Septembrie 2023

Într-o nouă etapă a eforturilor sale de consolidare a colaborării între mediul academic și industrie, delegația formată din reprezentanți ai Asociației Generale a Inginerilor din România - Sucursala Galați (AGIR Galați), AGIR Constanța și AGIR Buzău, a efectuat o vizită deosebită la SC SOUFFLET AGRO ROMANIA SRL.

Această vizită, desfășurată pe data de 12 septembrie 2023, a adus împreună ingineri, profesori universitari și specialiști interesați de procesul de producție al malțului. Obiectivele vizitei au inclus explorarea detaliată a instalațiilor și a proceselor specifice acestei industrii cruciale pentru producția de bere și alte produse alimentare.

Delegația a fost formată din reprezentanți cu expertiză în domenii precum alimentație și inginerie mecanică, inclusiv:

Din partea AGIR Buzău:
- Domnul ing. Vasile Anton Moraru, Președintele de Onoare al AGIR Buzău
- Lect.univ.dr.ing. Ștefan Constantin Petriceanu, Președintele Executiv AGIR Buzău
- Dr.ing. Lucica Stănculeanu, Vicepreședintă AGIR Buzău

Din partea AGIR Galați:
- Prof.dr.ing. Anca Nicolau, Președinta AGIR – Sucursala Galaţi, cadru didactic la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor (FSIA), Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați
- Conf.dr.ing. Nicuşor Baroiu, Vicepreședinte AGIR – Sucursala Galaţi, cadru didactic la Facultatea de Inginerie, Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați
- Prof.dr.ing. Gabriela Bahrim, Decan al FSIA, membră AGIR, Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați
- Prof.dr.ing. Daniela Borda, membră AGIR, cadru didactic la FSIA, Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați

Din partea AGIR Constanța:
- Prof. Dr. Ing. Valentina Pomazan, Președinta AGIR - Sucursala Constanța, Facultatea de Inginerie Mecanica, Industriala si Maritimă, Universitatea "Ovidius" Constanța
- Prof. Hab. Dr. Ing. Liliana Panaitescu, Facultatea de Biologie si Stiinte Agricole, Universitatea "Ovidius" Constanța
- Ing. Miron Procop, deținător al unor multiple brevete de invenție, membru AGIR Constanța

Reprezentanții din domeniul științei și ingineriei alimentare au fost în special interesați de procesele tehnologice și de aspectele practice legate de producția de malț, un ingredient de bază în fabricarea berii.

Această vizită a reprezentat un pas semnificativ în continuarea colaborării strânse dintre mediul academic și industria alimentară, evidențiind angajamentul Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR) pentru dezvoltarea continuă a expertizei în domeniul ingineriei și științei alimentare.

Pentru mai multe informații despre AGIR Buzău și activitățile sale, vă invităm să vizitați site-ul oficial al asociației: www.agir.ro/buzau.

2023-09-11



Vizită de Excepție la General Membrane SA Buzău: Delegațiile AGIR Galați, AGIR Constanța și AGIR Buzău Discută Colaborări Viitoare

Vizită de Excepție la General Membrane SA Buzău: Delegațiile AGIR Galați, AGIR Constanța și AGIR Buzău Discută Colaborări Viitoare

Comunicat de Presă - 11 Septembrie 2023

Astăzi, 11 septembrie 2023, producătorul buzoian de elemente de hidroizolații, General Membrane SA, a găzduit o delegație prestigioasă formată din reprezentanți ai Asociației Generale a Inginerilor din România: Sucursala Galați (AGIR Galați), Sucursala Constanța (AGIR Constanța) și Sucursala Buzău (AGIR Buzău).

Delegația a fost compusă din următorii membri:

Din partea AGIR Buzău:

- Domnul ing. Vasile Anton Moraru, Președintele de Onoare al AGIR Buzău
- Lect.univ.dr.ing. Ștefan Constantin Petriceanu, Președintele Executiv AGIR Buzău
- Dr.ing. Lucica Stănculeanu, Vicepreședintă AGIR Buzău.

Din partea AGIR Galați:

- Prof.dr.ing. Anca Nicolau, Președinta AGIR – Sucursala Galaţi, cadru didactic la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor (FSIA), Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați
- Conf.dr.ing. Nicuşor Baroiu, Vicepreședinte AGIR – Sucursala Galaţi, cadru didactic la Facultatea de Inginerie, Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați
- Prof.dr.ing. Gabriela Bahrim, Decan al FSIA, membră AGIR, Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați
- Prof.dr.ing. Daniela Borda, membră AGIR, cadru didactic la FSIA, Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați

Din partea AGIR Constanța:

- Prof. Dr. Ing. Valentina Pomazan, Președinta AGIR - Sucursala Constanța, Facultatea de Inginerie Mecanica, Industriala si Maritimă, Universitatea "Ovidius" Constanța
- Prof. Hab. Dr. Ing. Liliana Panaitescu, Facultatea de Biologie si Stiinte Agricole, Universitatea "Ovidius" Constanța
- Ing. Miron Procop, deținător al unor multiple brevete de invenție, membru AGIR Constanța

Gazdele au întâmpinat delegația primitoare cu o prezentare detaliată a istoricului companiei, a portofoliului variat de produse și servicii oferite de General Membrane SA și au facilitat un tur exhaustiv al fabricii, oferind explicații tehnice detaliate legate de procesul de producție.

În urma acestei întâlniri fructuoase, au fost identificate o serie de inițiative de colaborare în domeniul științific și didactic între General Membrane SA și cele trei universități reprezentate. De asemenea, au fost discutate potențiale colaborări cu Asociația Generală a Inginerilor din România în ceea ce privește dezvoltarea resurselor umane și serviciile de consultanță de specialitate.

Această întâlnire reprezintă un pas important în direcția consolidării colaborării între mediul academic și sectorul industrial, contribuind astfel la dezvoltarea continuă a expertizei și a resurselor umane din domeniul ingineriei.

Asociația Generală a Inginerilor din România - Sucursala Buzău mulțumește General Membrane SA pentru ospitalitate și așteaptă cu nerăbdare o colaborare fructuoasă în viitor.

2023-09-10



Colaborare și Viziune Comună: AGIR Buzău, universitatăți de prestigiu și SC METAL SOMET S.A.

O delegație formată din membri ai Asociației Generale a Inginerilor din România - Sucursala Buzău (AGIR Buzău), AGIR Constanța și AGIR Galați, însoțiți de cadre didactice de la Universitatea Politehnica București, Universitatea Ovidius din Constanța și Universitatea Dunărea de Jos din Galați, a avut privilegiul de a vizita SC METAL SOMET S.A. în data de 11 septembrie 2023.

SC METAL SOMET S.A. este o societate cu capital integral românesc, fondată în anul 1991. Domeniile sale de activitate sunt concentrate pe fabricarea de scule, matrite, stante, piese prelucrate mecanic și prin sudare. Discuțiile au acoperit gama largă de produse și servicii oferite de fabrică, cu accent pe produsele unicat și piesele de schimb. Procesele tehnologice variază de la prelucrarea mecanică tradițională (aschiere și microaschiere) până la tehnologia de tăiere cu laser, sudură și tehnologia pulberilor. Fabrica dispune de mașini-unelte atât tradiționale, cât și digitalizate cu comandă numerică (CNC-uri). Cu peste 180 de angajați, dintre care peste 30 sunt ingineri, fiecare expertiză este dedicată unuia sau mai multor tipuri de produse în proces de fabricație.

Discuțiile au abordat perspectivele de colaborare între reprezentanții AGIR, universități și SC METAL SOMET S.A. În special, s-a explorat colaborarea în furnizarea de resurse umane calificate prin intermediul programelor de practică pentru studenți, internship-uri și cercetare științifică aplicată.

Această vizită reflectă eforturile continue ale AGIR Buzău și ale universităților partenere de a consolida punțile dintre mediul academic și industrie. Prin colaborarea în domeniul cercetării și educației, ne propunem să contribuim la dezvoltarea unei forțe de muncă calificate și la promovarea inovației în industria românească.

Pentru mai multe informații despre AGIR Buzău și activitățile sale, vă invităm să vizitați site-ul oficial al asociației: www.agir.ro/buzau.

2023-09-04



Președintele de onoare al AGIR Buzău, alături de autorii volumului „Dialogurile fascinantei geneze”, invitați la Campus TV

Președintele de onoare al AGIR Buzău, ing. Vasile Moraru a fost prezent pe 30 august în studiourile Campus TV pentru a prezenta cel mai recent proiect inițiat, coordonat și finanțat de el. Este vorba despre volumul „Dialogurile fascinantei geneze”, dedicat istoriei fabricii de sârmă de la Buzău, instituție pe care Vasile Moraru a condus-o în calitate de director.

Vasile Moraru i-a avut alături în emisiunea „D`ale buzoianului” pe doi dintre cei autori ai cărții: publicistul Ionel Stănuță și Sorin Burlacu, directorul Bibliotecii Județene „V. Voiculescu” Buzău.

„Am încercat inițial să scriu eu această carte, alături de domnul director Matei, sub forma unei monografii. Domnul Stănuță mi-a propus această nouă variantă, de istorie scrisă pe baza mărturiilor directe și indirecte ale unora dintre cei mai importanți oameni din istoria fabricii de sârmă de la Buzău, de la începuturile ei și până astăzi”, a declarat ing. Vasile Moraru.

„Este istoria unei întreprinderi pe care nu trebuie să o uite nimeni, ISPS Buzău. Domnul Moraru a venit cu un număr mare de persoane care meritau să fie intervievate și noi, cei trei autori, i-am împărțit între noi. Pe majoritatea celor pe care eu i-am intervievat îi cunoșteam de mult timp. Nu este o carte de interviuri, ci una de dialoguri din care reiese ce a însemnat această părticică importantă din istoria Buzăului, pentru că asta reprezintă ISPS”, a declarat Sorin Burlacu, directorul Bibliotecii Județene „V. Voiculescu” .

„A fost o mare bucurie să putem scrie despre viața unor oameni, ei punându-și pe masă toate trăirile, mai ales cele din colectivul acestei fabrici care la un moment dat avea peste 6.500 de angajați. Am avut și dificultăți legate de imagini, dar până la urmă le-am rezolvat, am reușit chiar să achiziționăm imagini de colecție. Încet, încet a ieșit o carte cu 312 pagini, într-un format deosebit”, a declarat publicistul Ionel Stănuță.

Semnată de Ionel Stănuță, Sorin Burlacu și Cristian Ionescu, cartea „Dialogurile fascinantei geneze” a fost realizată la inițiativa ing. Vasile Moraru și este compusă din 55 de interviuri care ajută cititorii să înțeleagă fascinanta istorie a uneia dintre cele mai importante fabrici ale metalurgiei românești, de la înființarea ei, sub forma unei uzine de protocol, până la amănunte vizând producția, spionajul tehnologic, întâmplări inedite și privatizările care au divizat-o.

Lucrarea face parte din galeria „RESTITUIRI”, promovată de Academia de Științe Tehnice din România, al cărei membru de onoare este ing. Vasile Moraru.

2023-08-22



Soluții pentru formarea profesională gratuită a angajaților din Buzău, oferite de Caravana DigiConstruct

La începutul lunii august, Buzăul a fost gazda Caravanei DigiConstruct, un proiect derulat de Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC), prin care angajații din construcții beneficiază de formare profesională gratuită.

La eveniment a luat parte reprezentanți ai Casei Sociale a Constructorilor și Direcției Județene de Statistică, iar din partea Asociației Generale a Inginerilor din România – Sucursala Buzău a fost prezent președintele de onoare, ing. Vasile Moraru.

Proiectul „DigiConstruct - Competențe digitale pentru industria construcțiilor” - SMIS 143383, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020” vine în satisfacerea nevoii de formare profesională a salariaților, propunându-și să sprijine prin cursuri gratuite, on-line angajații și angajatorii IMM-uri din zona construcții.

Prin Caravana DigiConstruct, reprezentanții FPSC furnizează detalii cu privire la condițiile și cursurile oferite prin proiect și poartă un dialog deschis cu antreprenorii locali.

„Formarea profesională a angajaților poate avea un impact financiar considerabil la nivelul unei firme cu zeci de angajați, dar și avantajele sunt pe măsură, căci oamenii sunt, cel mai adesea, unul din cele mai importante „ingrediente” pentru orice firmă, baza pe care se construiește întreaga activitate și care poate face diferența, atunci când vorbim de rezultate”, a declarat Irina Forgo, director FPSC.

Caravana DigiConstruct continuă seria întâlnirilor la Bacău, Botoșani, Bistrița, Oradea în luna august, urmate de Deva, Timișoara și Arad în luna septembrie.

Reprezentanții firmelor de proiectare, topografie, birourilor de arhitectură, firmelor de execuție sau producătorilor de materiale de construcții sunt invitați să urmărească caravana pe https://digiconstruct.ro/, să fie prezenți la evenimentele din zona lor de reședință și să se înscrie la cursuri.

Dintre cele zece cursuri la care angajații pot participa fără costuri din partea angajatorului amintim: „Business Intelligence”, „Managementul Schimbării” sau „Building Information Modelling”.

2023-08-21



Dublă aniversare în industria buzoiană

Luna august reprezintă o dublă aniversare pentru două dintre cele mai importante companii din industria buzoiană. Este vorba despre Ductil SA și Hoeganaes, ambele având o origine comună, fosta Întreprindere de Sârmă și Produse din Sârmă (ISPS) Buzău.

În timp ce Ductil SA (lider pe piața românească a sudării) sărbătoreste împlinirea a 55 de ani de la începerea efectivă a producției de electrozi la ISPS Buzău (7 august 1968), Hoeganaes (companie deținută de liderul mondial în producerea pulberilor atomizate) a împlinit 30 de ani de existență.

Cu ocazia dublei aniversări, ing. Vasile Moraru, președintele de onoare al AGIR Buzău și fost director general al Ductil, a marcat acest moment printr-o întâlnire cu directorii generali ai celor două companii, Răzvan Bătrînu și Dan Jilavu.

2023-08-20



Carte despre Fabria de Sârmă de la Buzău, lansată la 55 de ani de la prima producție de electrozi a ISPS și la 30 de ani de existență a Fabricii de Pulberi

Vineri, 18 august, la sediul Hoeganaes din Buzău, a fost lansată cartea „Dialogurile fascinantei geneze”, dedicată istoriei Fabricii de Sârmă de la Buzău.

Semnată de Ionel Stănuță, Sorin Burlacu și Cristian Ionescu, lucrarea a fost realizată la inițiativa ing. Vasile Moraru (președinte de onoare AGIR Buzău) și este compusă din 55 de interviuri care ajută cititorii să înțeleagă fascinanta istorie a uneia dintre cele mai importante fabrici ale metalurgiei românești, de la înființarea ei, sub forma unei uzine de protocol, până la amănunte vizând producția, spionajul tehnologic, întâmplări inedite și privatizările care au divizat-o.

Simpli muncitori, maiștrii care au participat la ridicarea primelor hale ale fabricii, în anul 1964, lideri de sindicat, directori, investitori străini sunt cu toții în paginile cărții, iar poveștile lor compun, precum piesele unui puzzle, istoria unei întreprinderi recunoscută pentru producția de electrozi, și nu numai, atât la nivel național, cât și la nivel internațional.

La lansarea găzduită de fabrica de pulberi Hoeganaes, ea însăși concepută inițial ca o secție a Ductil (predecesoarea ISPS Buzău), a participat o mare parte dintre cei prezenți în paginile cărții.

„Cartea subliniazaă rolul pe care l-a jucat Uzina de Sârmă și Produse din Sârmă Buzău în dezvoltarea industrială a Buzăului. Ea vine să sublinieze nivelul la care s-a situat atât personalul fabricii, cât și tehnologiile care au fost în acea perioadă. are în proiect trei volume, acesta fiind primul dintre ele. Eu cred că a ieșit o carte unică în România, dovadă semnalele pe care le-am primit deja de la București”, a declarat inginerul Vasile Moraru, unul dintre cei trei directori pe care fabrica de sârmă de la Buzău i-a avut de-a lungul timpului.

Volumul cuprinde 55 de interviuri pentru a marca împlinirea a 55 de ani de la începerea efectivă a producției de electrozi la ISPS Buzău, în august 1968. De asemenea, lansarea cărții a fost găzduită la Hoeganaes și pentru că fabrica de la Buzău deținută de liderul mondial în producerea pulberilor atomizate a împlinit 30 de ani de existență.


2023-08-01



Dr. ing. Costel Vînătoru, discuții cu reprezentanții Universității „Dunărea de Jos” despre viitoarea facultate de la Buzău

Aflată deja la un an de activitate, Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale de la Buzău a primit vineri, 28 iulie, vizita reprezentanților Universității „Dunărea de Jos” Galați și AGIR Buzău.

Evenimentul este cu atât mai important cu cât universitatea gălățeană urmează să deschidă la Buzău o secție dedicată „Ingineriei Produselor Alimentare”.

Reputatul cercetător dr. ing. Costel Vînătoru, directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale Buzău, a fost cel care i-a întâmpinat pe delegații gălățeni (președintele AGIR Galați, prof. univ. dr. Anca Nicolau și vicepreședintele, prof.univ.dr.ing. Nicușor Baroiu, împreună cu reprezentanții Universității „Dunărea de Jos” Galați, președintele senatului universității, prof. univ. dr. ing. Cătălin Fetecau, decanul Facultății de Inginerie, prof. univ. dr. ing. Elena Scutelnicu, prof. univ. dr. biolog Leontina Gurgu și lect. univ. dr. ing. Frătița Michael), vorbindu-le despre rolul deosebit pe care instituția ce o reprezintă îl are în conservarea creativității a tot ceea ce a creat cercetarea românească în domeniu.

La finalul zilei, delegația gălățeană însoțită de reprezentanții AGIR Buzău a vizitat sediul unde funcționează, la Buzău, extensiunea Universității „Dunărea de Jos” Galați. Este vorba despre o extensiune cu trei facultăți: Facultatea de Educație Fizică și Sport, Facultatea de Drept și Științe Administrative, Facultatea de Agronomie (în total 170 de locuri).

„Multe ar fi de spus despre o zi atât de frumoasă, început al unei colaborări pe termen lung, profesionale, inginerești, prietenești, de suflet... Personal, mă înclin! Rememorând cu plăcere, pot afirma că a fost totul la grad de EXCEPȚIONAL”, a mărturist la finalul zilei prof. univ. dr. ing. Nicușor Baroiu, vicepreședinte AGIR Galați.

2023-07-31



Delegația AGIR Buzău – Galați, în vizită la compania buzoiană specializată în producția de panouri solare presurizate

După vizita la S.C. Tehnomet SA și S.C. Șișecam Automotive S.A., delegația formată din reprezentanți ai AGIR Buzău, AGIR Galați și ai Universității „Dunărea de jos” Galați a poposit vineri, 28 iulie, la SC Panosol Power SRL, companie românească specializată în producția de panouri solare presurizate.

Grupului inițial al delegației i s-au mai adăugat prof. univ. dr. ing. Anca Ioana Nicolau (președinta AGIR Galați) și prof. univ. dr. biolog Leontina Grigore-Gurgu (cadru didactic la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor), gazde fiindu-le directorul general al societății, Silviu Iordache.

Acesta a organizat o scurtă vizită în fabrică și a prezentat tehnologia de fabricare a panourilor solare și viitoarea investiție: realizarea de pompe de căldură.

2023-07-30



Discuție despre învățământul universitar dual la Buzău, între conducerea Șișecam Automotive și reprezentanții Universității „Dunărea de Jos” Galați

Cea de-a doua societate economică vizitată pe 28 iulie de delegația formată din reprezentanții AGIR Buzău, AGIR Galați și ai Universității „Dunărea de Jos” Galați a fost S.C. Șișecam Automotive S.A., producătoare de sticlă pentru industria auto (membră a principalului producător de sticlă din Turcia și unul dintre cei mai mari producători la nivel global).

Din delegație au făcut parte prof. univ. dr. ing. Nicușor Baroiu (vicepreședinte AGIR Galați), prof. univ. dr. ing. Cătălin Fetecău (președintele Senatului din Universitatea „Dunărea de Jos” Galați), prof. univ. dr. ing. Elena Scutelnicu (decanul Facultății de Inginerie din cadrul aceleiași universități), lect. univ. dr. ing. Michael Frătița (cadru didactic la Departamentul Sisteme Termice și Autovehicule Rutiere, Facultatea de Inginerie), președintele de onoare al AGIR Buzău, ing. Vasile Anton Moraru, președintele executiv AGIR Buzău, prof. univ. Ștefan Constantin Petriceanu, vicepreședinte AGIR Buzău (responsabil de învățământul preuniversitar), dr.ing. Lucica Stănculeanu, ing. Adriana Filip (fost director tehnic al S.C. Cord Steele SA Buzău), prof. univ. dr. ing. Constantin Manolache și președintele AGIR Bridge Club, ing. Stelian Condruț.

Delegația a fost întâmpinată de directorul general al societății, ing. Arda Bozbiyik, directorul de producție ing. Cosmin Dinulescu (vicepreședinte AGIR Buzău) și de Elena Constantinescu, șefa departamentului Resurse Umane.

Cei prezenți au vorbit și despre colaborarea dintre AGIR Buzău și SC. Șișecam Automotive SA în ceea ce privește învățământul dual și perspectiva învățământului universitar dual la Buzău.

2023-07-29



Reprezentanți ai AGIR Galați și ai Universității „Dunărea de Jos”, vizită la obiective economice din Buzău

În pregătirea Forumului Național AGIR, ce va avea loc în luna octombrie la Buzău, conducerea sucursalei buzoiene a Asociației Inginerilor din România a organizat o serie de vizite la obiectivele industriale și de cercetare. Alături de membrii AGIR Buzău, la vizite au luat parte colegi și cadre didactice universitare de la Galați.

Astfel, pe 28 iulie, președintele de onoare al AGIR Buzău, ing. Vasile Anton Moraru, alături de președintele AGIR Bridge Club, ing. Stelian Condruț, au condus o delegație formată din reprezentanți ai AGIR Galați și ai Universității „Dunărea de Jos” Galați: prof. univ. dr. ing. Nicușor Baroiu (vicepreședinte AGIR Galați), prof. univ. dr. ing. Cătălin Fetecău (președintele Senatului din Universitatea „Dunărea de Jos” Galați), prof. univ. dr. ing. Elena Scutelnicu (decanul Facultății de Inginerie din cadrul aceleiași universități) și lect. univ. dr. ing. Michael Frătița (cadru didactic la Departamentul Sisteme Termice și Autovehicule Rutiere, Facultatea de Inginerie).

Vizitarea obiectivelor economice a vizat mai mulți agenți economici, prima societate care a găzduit delegația gălățeană fiind S.C. Tehnomet SA. Oaspeții au fost întâmpinați de directorul general, Horia Șerbu, de directorul tehnic, ing. Dan Bălan (el însuși absolvent al universității gălățene, Facultatea de Tehnologia Construcțiilor de Mașini) și de șeful Secției „Mașini Unelte cu Comandă Numerică”, ing Liviu Iustin (membru AGIR Buzău).

Conducerea S.C. Tehnomet S.A. le-a prezentat oaspeților cele două secții ale societății: cea de „Prelucrări pe Mașini Unelte Universale” și cea de „Mașini Unelte cu Comandă Numerică”.

2023-07-26



Membrii AGIR Junior, premiați la Olimpiada Națională de Creativitate Științifică

Primii membri AGIR Junior din România, elevi ai Colegiului Tehnic Buzău, continuă seria reușitelor la olimpiadelor naționale.

Recent, Nicolae-Dragoș Șuleru, Ovidiu-Ștefan Stanciu, Ionuț-Cătălin Moraru, Daniel-Constantin Hulașu și Alina-Luminița Dedu s-au întors de la Olimpiada Națională de Creativitate Științifică de la Suceava, unde au obținut medalia de argint și două mențiuni. Membrii AGIR Junior, coordonați de prof. ing. Nicolae Toader, au prezentat lucrările ,,Mirajul Volților” și ,,De la James Watt la Motorul Ionic”, o enciclopedie practică a diverselor tipuri de motoare realizate de-a lungul timpului.

Cei cinci elevi sunt clasa a XI-a la Colegiul Tehnic Buzău (clasa de Electronică) și în baza premului I obținut anul trecut la concursul TECHALLENGE, organizat de Institutul Politehnic București, și-au câștigat dreptul de a fi admiși fără examen la Facultatea de Energetică.
De asemenea, au mai fost premiați la concursul de proiecte interșcolare ,,Școala mea în Buzăul circular” (unde au primit și o sponsorizare de 10.000 lei din partea ROMCARBON), la concursul organizat de Facultatea de Energetică cu lucrarea ,,Motorul Stirling, o alternativă”, dar și la Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești organizată de Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică.

Reamintim că cei cinci liceeni au fost desemnați „membri AGIR Junior” de către președintele de onoare al AGIR Buzău, ing. Vasile Moraru, fiind pentru prima dată în istoria Asociației Generale a Inginerilor din România când au fost acceptați în rândul membrilor asociației tineri mai mici de anul III de facultate.

2023-07-06



AGIR Buzău, modele de pregătire continuă

Educație și perfecționare continuă. Așa ar putea fi rezumată activitatea celor trei membri ai Asociației Generale a Inginerilor din România – Sucursala Buzău, care recent au încheiat o nouă etapă de formare profesională.

Costin Bărbulescu, Mihai Pruteanu și Alexandru Radu sunt cei trei ingineri buzoieni care, sub îndrumarea conducerii AGIR Buzău, au absolvit un nou nivel de studii.

Costin Bărbulescu (Voest Alpine Railways Systems, fosta Apcarom) a absolvit Masterul cu specializarea „Conception Integree des Systemes Tehnologiques”, la Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică din cadrul Universității Politehnica București. De asemenea, buzoianul Mihai Pruteanu (SC Ductil SA) a absolvit „Masterul de Ingineria și Managementul Proceselor de Sudare și Control” din cadrul aceleiași facultăți. Ambii au fost îndrumați de președintele executiv al AGIR Buzău, ing. Ștefan Constantin Petriceanu, lector la Politehnica din București.

Totodată, Alexandru Radu a devenit licențiat al Facultății de Construcții Civile din cadrul Universității Tehnice de Construcții București. El a fost îndrumat de președintele de onoare al AGIR Buzău, ing. Vasile Moraru.

2023-07-05



Conducerea AGIR Buzău, în vizită la Voest Alpine Railways Systems

În cadrul unei campanii de vizitare a membrilor sucursalei și a firmelor unde aceștia își desfășoară activitatea, conducerea AGIR Buzău a fost în această săptămână Voest Alpine Railways Systems (fosta Apcarom), liderul global pentru soluții de sisteme de infrastructură feroviară.

Președintele executiv al AGIR Buzău, ing. Ștefan Constantin Petriceanu, lector la Politehnica din București, s-a întâlnit cu inginerii Iulian Vîrgolici și Costin Bărbulescu, ambii membrii ai Asociației Generale a Inginerilor din România Sucursala Buzău.

Președintele executiv al AGIR Buzău este interesat de preluarea de căte Facultatea de Inginerie și Robotică a unei teme de cercetare din exploatarea căii ferate.

Voestalpine Railway Systems România SA și-a consolidat poziția pe piața românească în urma unei experiențe de peste 30 de ani, fiind singura companie furnizoare de aparate de cale ferată pentru căile ferate, metrou și un partener de încredere pentru tramvai și companii cu linii industriale proprii.

2023-06-30



Echipa de bridge a AGIR Buzău, pe podium la Brăila

Duminică, 25 iunie, a avut loc la Brăila Concursul de bridge „In memoriam Vasile Grosu”, competiție care face parte din calendarul oficial al Federației Române de Bridge.

AGIR Bridge Club Buzău a participat la acest concurs cu 6 echipe, iar după secțiunea a doua, a ocupat un onorant loc III, prin perechea Dorin Mateescu – Dan Jilavu.

S-a jucat la 11 mese, în două secțiune: dimineața și după-amiaza.

Reamintim că în luna mai aceeași echipă, Dorin Mateescu – Dan Jilavu, a clasat AGIR Buzău pe locul II la Cupa „Scrumbia de Brăila”, la care au luat parte 28 de axe cu jucători din toată țara.

2023-06-27



Sucursalele AGIR din Buzău și Galați susțin înființarea la Buzău de secții tehnice ale Universității „Dunărea de Jos”

Ideea înființării la Buzău a unor secții ale Universității „Dunărea de Jos“ din Galați, proiect promovat și de AGIR Buzău, începe să capete contur.

Săptămâna aceasta, Primăria Buzău a anunțat că Uniunea Europeană a acceptat finanțarea unui campus universitar unde se vor pregăti atât viitori ingineri, dar și viitori muncitori înalt calificați, în domeniile mecanic și alimentar.

Primăria Buzău s-a asociat în acest proiect cu Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, Liceul Tehnologic „D. Filipescu” Buzău și cu nouă companii mari din Buzău.

„Vom realiza la ieșirea din Buzău, spre Vernești, un campus universitar, unde se vor pregăti atât viitori ingineri, dar și viitori muncitori înalt calificați, în domeniile mecanic și alimentar. (...) Valoarea proiectului este de peste 20 de milioane de euro, iar Primăria a alocat un teren de peste 8 hectare, unde vom avea facilități moderne pentru tinerii care vor studia aici”, a anunțat primarul Constantin Toma (membru al AGIR Buzău) pe pagina sa de Facebook.

Campusul universitar va conține trei secții importante de inginerie: „Tehnologia Construcțiilor de Mașini”, „Inginerie Mecanică” și „Ingineria Produselor Alimentare”.

2023-06-22



Proiectele AGIR Buzău, prezentate la CampusTV

Președintele de onoare al Asociației Generale a Inginerilor din România - Sucursala Buzău, ing. Vasile Moraru, a fost, miercuri, 21 iunie, invitatul emisiunii „D`ale buzoianului”, la CampusTV.

Cu această ocazie, s-a vorbit despre parteneriatul permanent al AGIR Buzău cu diferite asociații, așa cum a fost evenimentul (filmat de CampusTV) organizat alături de Baza Aeriană Boboc, la împlinirea a 110 ani de Aeronautică Militară.

Totodată, ing. Vasile Moraru a adus în discuție proiectul de lege a inginerilor, care a fost trimis deja către Camera Deputaților, menit să crească autoritatea Asociației Inginerilor din România. În aceeași emisiune s-a mai vorbit despre Forumul Naţional AGIR de anul acesta și despre propunerile buzoienilor pentru Gala Premiilor AGIR 2023.

Revenind în plan local, președintele de onoare al sucursalei a amintit de intenția de a sprijini înființarea la Buzău a două secții ale Universității „Dunărea de Jos“ din Galați: una de inginerie și alta de bioinformatică.

2023-06-21



Parteneriat într-un domeniu inedit, între sucursalele din Buzău și Galați ale AGIR

Marți, 20 iunie, a avut loc o întâlnire între conducerea sucursalei AGIR Galați și reprezentanții AGIR Buzău cu scopul realizării unui parteneriat.

Președintele AGIR Galați, prof. univ. dr. ing. Anca Nicolau și vicepreședintele prof. univ. dr. ing. Nicușor Baroiu s-au întâlnit cu președintele de onoare al AGIR Buzău, ing. Vasile Moraru și cu av. Lucian Sălcuțan pentru realizarea unui protocol de colaborare în domeniul tehnologiei de printare 3D.

Lucian Sălcuțan (membru AGIR Buzău) este reprezentat al firmei care în 2020 a achiziționat singura, la acea dată, imprimantă 3D Meltio F1000 de pe piaţa din România, cu cel mai mare volum de lucru din ţară: 600x1000x600. Cu ajutorul imprimării 3D se pot obţine matriţe, prototipuri, piese unicat sau de serie mică, copii ale unor obiecte de valoare, produse pentru uz medical și educaționale.

Parteneriatul dintre cele două sucursale AGIR se va desfășura pe trei niveluri: didactic, producție, cercetare. Vor fi organizate vizite pentru studenții gălățeni în firmele buzoiene de prestigiu și se dorește înființarea la Buzău a două secții noi ale Universități „Dunărea de Jos” din Galați: de inginerie și bioinformatică.

De asemenea, dr. Anca Nicolau, inginer în tehnologii alimentare și profesor la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”, va face o vizită cercetătorului buzoian dr. ing. Costel Vânătoru, la Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale Buzău.

2023-06-20



Machete ale avioanelor ce au zburat sub tricolor românesc, expuse la Boboc

Un moment special în cadrul evenimentului organizat, pe 16 iunie, de AGIR Buzău în parteneriat cu Baza Aeriană „Aurel Vlaicu” de la Boboc, cu prilejul împlinirii a 110 ani de aeronautică militară, a fost expoziția de machete ale avioanelor ce au zburat sub tricolor românesc.

Expoziția a cuprins atât machetele aeroplanelor create de pionierii Traian Vuia și Aurel Vlaicu, cât și cele ale unor avioane moderne.

„Am machete care au o durată de viață și de 50 de ani. Ceea ce vedeți aici sunt însă ceva mai noi pentru că sunt ale unor modele mai recente. Eu am zburat ca și sportiv, nu ca pilot militar. De aici provine pasiunea mea pentru aceste machete. Prima mea machetă a fost AN2 biplanor, apoi piața acestor machete s-a diversificat. Pentru a strânge o astfel de colecție este nevoie de multă muncă și răbdare. Eu le ansamblez și aleg varianta de înmatriculare sau de vopsire după un anumit motiv. De exemplu, 1120 este un MIG-21 și a fost descris de Doru Davidovici în cărțile sale. Fiecare avion are o poveste în spate. De exemplu, Boeingul 707 este avionul comercial care a produs revoluția la noi în țară, fiind primul avion occidental care a scos Taromul de sub influența rusă. De fapt, primul a fost Rombac. Apoi, AN 26 a fost calul de povară al transportului intern, coloana vertebrală a aviației reactive din România...”, a declarat Radu Matejezuk.

2023-06-19



„Zbor în culori” la sărbătorirea a 110 ani de Aeronautică Militară

Tot în cadrul manifestării organizate de AGIR Buzău în parteneriat cu Baza Aeriană Boboc, cu ocazia împlinirii a 110 ani de Aeronautică Militară, a avut loc, pe 16 iunie, vernisajul expoziției de pictură „Zbor în culori”.

În foaierul sălii de spectacole de la Boboc au expus membri ai Asociației Meșterilor Populari și Pictorilor Buzău, curatorul expoziției fiind Bebe Țînțăreanu. La eveniment au fost prezenți și prefectul Daniel Țiclea și primarul Constantin Toma.

„Ceea ce face acum, aici AGIR, asociație din care facem parte și eu și soția mea, este un lucru deosebit și iată că reușește să îmbine două meserii: aceea de aviator cu cea de inginer. Până la urmă, trebuie să știi foarte multă inginerie ca să poți controla un avion și să îi asiguri mentenanța”, a declarat primarul Constantin Toma.

Despre expoziție, Nicoleta Ungureanu, președinta Asociației Meșterilor Populari și Pictorilor Buzău, a mărturisit că „s-a născut în urma invitației domnului Vasile Moraru de la AGIR, cu care am mai colaborat”. „Pe lângă lucrările câtorva artiști cu experiență, am venit și cu câteva lucrări ale copiilor pe care eu îi instruiesc în atelierul asociației”, a mai declarat Nicoleta Ungureanu, membră AGIR Buzău.

Lucrările expuse poartă semnătura artiștilor plastici: Viorel Ciupirlan, Marian Neagu, Marian Nica, Emil Ciubotaru, Aura Cozma, Veronica Beșliu, Nicoleta Ungureanu, Cătălin Negoiță și Alexandru Negoiță.

2023-06-17



Orchestra Simfonică a Inginerilor din România, concert impresionant la Baza Aeriană de la Boboc

Asociația Generală a Inginerilor din România - Sucursala Buzău a fost, anul acesta, partener al Bazei Aeriene de la Boboc cu ocazia sărbătoririi a 110 ani de aeronautică militară.

Astfel, pe 16 iunie, cu o zi înaintea mitingului aviatic, la Baza Aeriană de Instruire şi Formare a Personalului Aeronautic „Aurel Vlaicu” de la Boboc a avut loc un amplu eveniment cultural intitual „Zbor pe aripile muzicii”, care a culminat cu un concert susținut de Orchestra Simfonică a Inginerilor din România „Petru Ghenghea”.

În deschiderea concertului, pe scenă au evoluat Ioana Popescu (la pian), solistele Carla Partal, Adelina Dedu, Alessia Drăgoiu, Bianca Mihai și Orchestra „Cantabile” a Liceului de Arte „Margareta Sterian”.

„Suntem la al treilea concert anul acesta la Buzău și este o bucurie pentru noi să revenim în fața publicului buzoian. De data aceasta este un eveniment special, sărbătorirea a 110 ani de Aeronautică Militară. Noi, cei din Orchestra Inginerilor , cât și cei de la unitatea militară de aviație, suntem reprezentanții unor meserii apropiate. Știu că domnul general Ovidiu Bălan a avut ocazia să urmărească concertul nostru de pe scena Ateneului și am înțeles că a fost încântat, motiv pentru care suntem astăzi aici. Din păcate nu am putut veni la Buzău cu întreg ansamblul simfonic. De aceea ne-am adaptat programul la o formație camerală”, a declarat Andrei Iliescu, dirijorul Orchestrei Simfonice a Inginerilor din România.

Din repertoriul orchestrei au făcut parte piese precum: „Mica serenadă nocturnă” de Mozart, „Habanera” de Bizet, actul I din „Traviata” de Verdi etc.

Comandantul Bazei Aerinene de la Boboc, generalul Ovidiu Bălan a mulțumit partenerilor din cadrul Asociației Generale a Inginerilor din România și i-a invitat pe toți spectatorii la mitingul aviatic de a doua zi.

2023-06-16



Cercul de Teatru AGIR, spectacol pe scena de la Rm. Sărat

Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Rm. Sărat a găzduit vineri, 16 iunie, spectacolul de teatru „Ioșca, Sică și Mitică”, o producție a Cercului de Teatru AGIR - ImpACT ART.

Reprezentația, cu acces gratuit, a avut loc în baza parteneriatului încheiat între Asociația Generală a Inginerilor din România - Sucursala Buzău și primăria Rm. Sărat.

Piesa de teatru este scrisă de prof. dr. ing. Nicolae Vasile, cel care conduce cenaclul AGIR, „Literar ing”, și este considerat „părintele motoarelor cu magneți permanenți din România”. Aflat în sală, autorul a fost sărbătorit de gazde cu ocazia zilei sale de naștere. De asemenea, la spectacol a fost prezent și subprefectul Mihail-Gabriel Ilie. Acțiunea a fost coordonată de ing. Costică Gheorghe, director tehnic la SC Fermit SA.

Piesa „Ioșca, Sică și Mitică” prezintă povestea romanțată a trei români de etnii diferite, din cele trei regiuni istorice ale țării: Ioșca – ungur din Transilvania, Sică – evreu din Moldova și Mitică – din Muntenia. Piesa, cu mult umor de limbaj, arată dezvoltarea profesională și umană a celor trei, urmăriți fiind nu doar de către spectatori, ci și de o femeie, care parcurge cele trei etape ale vieții, alături de ei, chiar dacă, în realitate, este interesată numai de unul dintre cei trei, fiind îndrăgostită de acesta.

Din distribuția spectacolul fac parte: Mariana Anghel, Daniel Neguț, Ion Lőrinczi, Viorel Speteanu și Marius Herșcu.

2023-06-07



Membrii AGIR, în paginile revistei Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Activitățile Asociației Generale a Inginerilor din România – Filiala Buzău se bucură de atenția Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR).

În aceste sens, semnalăm apariția, în cel mai recent număr al revistei „Cronica Timpului”, a articolului „Primăvara când înflorește poezia!”, dedicat manifestării organizate de AGIR Buzău în parteneriat cu Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău.

Reamintim că cea de a XIV-a ediție a Festivalului „Primăvara poeților” a avut loc pe 6 aprilie, la biblioteca județeană Buzău și a reunit, în cadrul unui dialog literar, membrii cercului literar al AGIR, „Literar ing”, și cunoscuți poeți buzoieni. Cu aceeași ocazie, prof. univ. dr. ing. Nicolae Vasile, cel care conduce cenaclul „Literar ing”, a lansat cărțile „Enciclopedia Scriitorilor din Generația 2000” și „Pagini din istoria dezvoltării industriei României – volumul 7 – Industria de mașini electrice din România”, iar Vasile Moraru, președintele de onoare al AGIR Buzău, a vorbit despre proiectele culturale desfășurate sub patronajul instituției pe care o reprezintă.

Revista ,,Cronica Timpului” este o publicaţie apărută în 2015 sub egida UZPR, propunându-şi oglindirea evenimentelor culturale, sociale, de istorie naţională, prezentarea valorilor culturii şi spiritualităţii româneşti din ţară şi din diaspora, în diferite genuri publicistice.

2023-06-06



De la pasiune la sacrificii pentru succesul Băncii de Resurse Genetice de la Buzău

Cu ocazia împlinirii unui an de la înființarea Băncii de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale de la Buzău, trei dintre cercetătorii care au ales să se alăture directorului dr. ing. Costel Vînătoru ne-au vorbit despre munca și sacrificiile din spatele acestui proiect.

Este vorba despre inginerii Camelia Bratu și Bianca Mușat, membri ai Asociației Generale a Inginerilor din România - Sucursala Buzău, și Matilda Popescu, un reputat cercetător cu 30 de ani experienţă în cadrul Laboratorului Central pentru Determinarea Calităţii Seminţelor București.

„Când s-a înființat această bancă, am vrut să îmi urmez echipa și mentorul, pentru a adăuga plus valoare cercetării. A fost un pas înainte în cariera mea și cred că am făcut o alegere benefică. Ulterior, dacă se va dezvolta învățământul superior în acest domeniu la Buzău, voi putea preda tinerilor cunoștiințele acumulate”, a declarat ing. Camelia Bratu.

„După zece ani petrecuți la Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, în urmă cu doi ani am ales să parcurg acest drum împreună cu domnul dr. ing. Costel Vînătoru, pentru că este un concept în care am crezut. Pentru mine personal este ca un tată. A contat enorm să existe cineva care să te ghideze, pentru că este un drum destul de anevoios, greu, care implică foarte multe sacrificii, dar și frumos totodată”, ne-a declarat dr. ing. Bianca Mușat.

„Am origini buzoiene, dar toată viața am locuit în București. Am renunțat la tot pentru a veni la Banca de Resurse Genetice de la Buzău, m-am mutat cu casa, cu familia, mi-a rămas băiatul în București. Am riscat enorm venind aici. Plecam dintr-o instituție unde ocupam o poziție stabilă și am venit într-un loc unde incertitudinea era la ea acasă. Nici nu știam dacă Banca va exista cu adevărat. Când am venit aici era un câmp virgin, în care găseam tot felul de buruieni, găseam chiar liane, multe insecte și un spațiu ce nu părea a fi locuibil, d-apoi să desfășori o activitate de profesionist de top. Nu a fost deloc ușor; au fost perioade în care am conceput documente pe genunchi, nu aveam decât un scaun și scriam documentul pe poșetă. Mi-am dorit ca acest proiect să devină viabil și, mai târziu, o instituție de forță atât pe plan local, dar și la nivel internațional”, a mai povestit Matilda Popescu.

ARTICOLUL INTEGRAL ÎL VEȚI PUTEA CITI ÎN REVISTA „UNIVERSUL INGINERESC”.


2023-06-01



AGIR Buzău, parteneriat cu Şcoala Forţelor Aeriene din Boboc

Președintele de onoare al Asociației Generale a Inginerilor din România - Sucursala Buzău, ing. Vasile Moraru, s-a întâlnit miercuri, 31 mai, cu reprezentanții Şcolii de Instruire Interarme a Forţelor Aeriene din Boboc pentru stabilirea unui parteneriat între cele două instituții.

Reprezentantul AGIR Buzău a discutat cu general de Flotilă aeriană Ovidiu Bălan despre organizarea în parteneriat a manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Zilei Aviației (17iunie) și de împlinirea a 110 de ani de aeronautică militară.

2023-05-31



AGIR Bridge Club Buzău, o nouă reușită la o competiție zonală

Marți, 30 mai, AGIR Bridge Club Buzău a organizat în sala de festivități a SC Bencomp SRL un concurs zonal de bridge. La competiție au participat jucători de la cluburile similare din Brăila, Galați și Focșani.

Concursul de perechi a cuprins 24 de done, în sistem duplicat, jucate la 7 mese.

La final, câștigătoare au fost desemnate, la egalitate de puncte, perechile ȘERBAN-DOBRE și PETRE-GHEORGHE de la Club Bridge Brăila. Perechea CONDRUZ-NEAGU de la AGIR BRIDGE CLUB BUZĂU s-a clasat pe locul 3.

De remarcat organizarea excelentă a gazdelor, care au asigurat și un moment de socializare și o gustare înainte de începerea concursului. Felicitări tuturor concurenților pentru pasiune și fair-play!

2023-05-29



Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzău a împlinit un an de la înființare

Cu ocazia împlinirii unui an de la înființarea Băncii de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale Buzău, dr. ing. Costel Vînătoru, directorul instituției, ne-a acordat un interviu. Cercetătorul a vorbind despre importanța acestui proiect care s-a bucurat și de susținerea AGIR.

„Există diferențe majore între Stațiunea de Cercetare Legumicolă Buzău și Banca de Gene şi Resurse Vegetale Buzău. Prima vine în sprijinul legumicultorilor cu creații biologice noi, cu tehnologii, cu evaluarea substanțelor care se folosesc în agricultură, iar a doua, Banca de Gene, se concentrează pe conservarea creativității, a tot ceea ce a creat cercetarea românească, ce a creat țăranul român prin munca de selecție făcută și ceea ce a semănat Dumnezeu peste țara aceasta. România este cotată drept țara cu cea mai bogată biodiversitate, dar, din păcate, suntem tributari importurilor de semințe. Noi importăm semințe foarte multe. Banii acordați pentru asta echivalează cu PIB-ul pentru Apărare. Asta pentru că unitățile de cercetare nu au mai fost finanțate și, în timp, resursa genetică s-a pierdut”, ne-a declarat ing. Costel Vînătoru.

Cercetătorul buzoian spune că este nevoie de o astfel de Bancă de Gene în România pentru a reface autenticitatea semințelor autohtone, pe care apoi le pune în celule de păstrare pe 50, 100, 1000 de ani.

„Dacă iei o tomată din supermarket și te leagă cineva la ochi, după ce muști din ea, simți doar ceva rece și ud. Dar organoleptic nu poți să spui exact ce mănânci; pârâie ca și castravetele, ca ceapa, pentru că este destul de dură. Pe când tomata din copilăria noastră o duceai la nas, o ștergeai și o mâncai, simțindu-i parfumul specific, care ascunde în spate peste 400 de substanțe. Gustul și aroma la tomate sunt date de combinația a peste 400 de substanțe”, a mai spus inginerul buzoian.

Interviul integral cu dr. ing. Costel Vînătoru îl puteți citi în numărul viitor al reviste „Universul ingineresc”.

2023-05-26



AGIR Buzău, parteneriat cu Primăria Rm. Sărat

Conducerea Asociației Generale a Inginerilor din România - Sucursala Buzău își extinde seria de parteneriate.

Vineri, 26 mai, președintele de onoare al asociației, ing. Vasile Moraru, s-a întâlnit cu primarul municipiului Rm. Sărat, Sorin Cîrjan, și cu directorul Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu”, Rafaela Predonescu.

A fost stabilit un program comun de activități între municipalitatea râmniceană și AGIR Buzău, un program din care vor face parte activități susținute de Literar Ing - cercul scriitorilor ingineri din AGIR, Epigrama Ing - cercul epigramiștilor ingineri, Editura AGIR și Orchestra Inginerilor „Petru Ghenghea”.

Prima manifestare culturală organizată în baza parteneriatului va avea loc pe 16 iunie, de la ora 18.00, la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Rm. Sărat, unde se va juca spectacolul de teatru „Ioșca, Sică și Mitică”. Este vorba despre o producție a Cercul AGIR de teatru „ImpACT ART” după piesa cu același nume scrisă de ing. Nicolae Vasile, președintele cenaclului Literar Ing, cunoscut drept „părintele servomotoarelor electrice cu magneți permanenți”.

2023-05-23



Primii membri AGIR Junior dintr-un liceu teoretic sunt elevi ai Colegiului „B. P. Hasdeu”

Sucursala buzoiană a Asociaței Generale a Inginerilor din România atrage noi membri juniori din rândul liceenilor.

După ce în luna martie cinci elevi ai Colegiului Tehnic Buzău au devenit primii membri AGIR Junior din țară, în luna mai au fost primiți în rândul asociației și primii elevi ai unui liceu teoretic. Este vorba despre cel mai titrat liceu buzoian, Colegiul Național „B. P. Hasdeu”.

Astfel, elevii Andrei Bălan, Rareș Tatu, Costin Sîrbu și Cristian Păun au primit legitimațiile de membru AGIR Junior din mâna ing Vasile Moraru, președintele de onoare al Asociației Generale a Inginerilor din România - Sucursala Buzău.

Evenimentul a avut loc în amfiteatrul colegiului, cu ocazia Caravanei Științelor Inginerești, în prezența directorului instituției de învățământ, Virginia Mîndruță Tănăsescu, și a numeroși elevi.
În cadrul ceremoniei, directorului Virginia Mîndruță Tănăsescu i-a fost înmânată o diplomă de excelență din partea prof.univ.dr.ing. Mihai Mihăiță, președintele Asociației Generale a Inginerilor din România, și o alta din partea rectorului Universității Politehnica din București, prof. Mihnea Costoiu. Cele două distincții vin ca o recunoaștere a generațiilor de dascăli și absolvenți eminenți ai Colegiului Hasdeu, o parte dintre ei deveniți ingineri și aducând contribuții semnificative la dezvoltarea ingineriei românești.

2023-05-20



Caravana Științelor Inginerești a ajuns în liceele din Pătârlagele, Nehoiu și la Colegiul „B. P. Hasdeu”

Reprezentanții Asociației Generale a Inginerilor din România – Filiala Buzău au continuat Caravana Științelor Inginerești - #FiipeFIIR 2023.

Gândită ca o modalitate de a atrage elevii buzoieni către inginerie, caravana le prezintă tinerilor oferta educațională a Universității POLITEHNICA din București.

Ing. Ștefan Constantin Petriceanu, președintele executiv al AGIR Buzău și lector la Politehnica din București, s-a aflat în fața liceenilor din Pătârlagele, Nehoiu și de la Colegiul „B. P. Hasdeu” din municipiul Buzău.

Reprezentantul AGIR Buzău a fost încântat să vadă mai mulți tineri interesați să devină studenți la Politehnică și le-a transmis mult succes la examenul de bacalaureat, indicându-le etapele de urmat pe site-ul admitere.upb.ro pentru a deveni studenți. Ing. Constantin Petriceanu a pus accentul pe Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică, susținând totodată un discurs motivațional în care a subliniat importanța ingineriei și tehnologiei în societatea noastră.

„Aici veți găsi oportunități extraordinare de dezvoltare și veți putea construi viitorul alături de profesori dedicați și colegi inspirați. Luați inițiativa și îmbrățișați provocările ingenioase care vă vor deschide porțile spre cariere de succes în domeniul ingineriei. Haideți să facem împreună diferența și să transformăm lumea prin ingeniozitate și inovație!”, a fost îndemnul ing. Ștefan Constantin Petriceanu către liceenii buzoieni.


2023-05-16



Președintele executiv al AGIR Buzău, Ștefan Petriceanu, pledoarie pentru inginerie în fața liceenilor buzoieni

Elevii Liceului Tehnologic „Dimitrie Filipescu” Buzău și Liceului Tehnic Buzău au avut ocazia să îl întâlnească, pe 16 mai, pe președintele executiv al Asociației Generale a Inginerilor din România - Sucursala Buzău, Ștefan Constantin Petriceanu, prezent în fața tinerilor ca un ambasador al pasiunii pentru inginerie, tehnologie și cunoaștere științifică.

Acesta a făcut o prezentare captivantă a ofertei educaționale de la Universitatea POLITEHNICA din București, unde este lector universitar, accentuând oportunitățile oferite de Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică.

Președintele executiv al AGIR Buzău a descris procesul prin care inginerii transformă ideile abstracte în realități palpabile, ajungând la produsele tehnologice care ne înconjoară.

Ștefan Petriceanu a subliniat, de asemenea, importanța experiențelor și întâlnirilor care ne pot propulsa spre atingerea potențialului nostru maxim, a oportunităților de a deschide noi uși către cunoașterea științifică și tehnologică și a tranzițiilor pe care le facem în drumul nostru spre maturitate și echilibru.

2023-05-09



AGIR Bridge Club Buzău, rezultat deosebit la turneul de la Brăila

Echipa AGIR Bridge Club Buzău, formată din Dorin Mateescu și Dan Jilavu, s-a clasat pe podium la turneul de bridge organizat în această lună la Brăila.

Este vorba despre Cupa „Scrumbia de Brăila”, organizată duminică, 7 mai, de Federația Română de Bridge prin Bridge Club Brăila, competiție la care au luat parte 28 de axe cu jucători din toată țara.

Axa Dorin Mateescu-Dan Jilavu, reprezentând clubul de bridge al Asociației Generale a Inginerilor din România – Sucursala Buzău, a ocupat locul II. Dan Jilavu este director general al SC Hoganaes GKN SA și membru asociat al Academiei de Știinte Tehnice din România, iar Dorin Mateescu este inginer în cadrul Companiei de Apă Buzău.

Rezultatul celor doi buzoieni la turneul de la Brăila este considerat impresionant de către AGIR Buzău, ținând cont că acest club de bridge este unul nou.

„Este un rezultat meritoriu, mai mult decât speram. Clubul de bridge al AGIR Buzău s-a întâlnit prima dată în 2022, este compus din aproximativ 28 de membrii care se întâlnesc săptămânal la o sală pusă la dispoziție de Mihai Posedaru, directorul Bencomp. Totuși nu ne-am format încă un stil de joc, iar echipele nu s-au sudat încă. Sperăm să reușim și noi să organizăm la Buzău, cu ajutorul sponsorilor, un turneu național de bridge. Acest joc este unul înrudit cu șahul, la fel de matematic, doar că se joacă în echipe de câte doi. Bridge-ul este un joc pasionant, dar dificil; trebuie să citești mult și să ajungi să te cunoști cu partenerul”, a declarat ing. Stelian Condruz, unul dintre membrii grupului de inițiativă care a înființat AGIR Bridge Club Buzău.

2023-04-29



AGIR Buzău, invitație din partea AFV Beltrame Group la conferința despre soluții inovatoare pentru decarbonizare în industria siderurgică

Unul dintre cei mai mari producători de bare din oțel și oțeluri speciale din Europa, grupul italian AFV Beltrame a organizat, pe 27 aprilie, la București, evenimentul „Viitorul clădit prin inițiative sustenabile – Building the Future on Sustainable First”.

Manifestarea a avut loc la The Marmorosch Hotel și s-a bucurat de prezența unor lideri instituționali, guvernamentali, a diplomaților, ai reprezentanților unor instituții financiare, universitare și a mediului de afaceri.

Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR) - Sucursala Buzău a fost reprezentată la eveniment de președintele de onoare, ing. Vasile Moraru.

Discuțiile s-au axat pe găsirea unor soluții durabile și inovatoare pentru atingerea obiectivelor de decarbonizare în industria siderurgică și a construcțiilor.

Printre cei care au luat cuvântul în cadrul evenimentului au fost: Carlo Beltrame (CEO Romania & France al AFV Beltrame Group), Cristian Bușoi (președintele Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European), Florin Spătaru (ministrul Economiei), Sebastian Burduja (ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării), Mihai Diaconu (secretar de stat în Ministerul Finanțelor), Dan Drăgan (secretar de stat în Ministerul Energiei), Lara Tassan Zanin (directorul EIB Group Office în România) Leo Van Broeck (profesor la Universitatea Catolică (KU) Leuven și fost arhitect-șef al regiunii flamande din Belgia) etc.

2023-04-28



Doi elevi buzoieni, invitați la Concursul „Tineretul Sudează”, organizat de Asociația de Sudură din România

Doi elevi buzoieni au fost invitați, la finalul lunii aprilie, să participe la Concursul „Tineretul Sudează”, organizat, la Galați, de Asociația de Sudură din România (ASR). Este vorba despre Iulian Bunea și despre Răzvan Balota, ambii elevi ai Liceului Tehnologic „Dimitrie Filipescu” Buzău.

Cei doi buzoieni au participat anterior la faza națională a Concursului profesional SUDOR, desfășurat la Buzău, în cadrul Olimpiadei Naționale de Mecanică. Rezultatele obținute la competiția de la Buzău, respectiv premiul III pe țară pentru Iulian Bunea și diplomă pentru Răzvan Balota, le-au adus buzoienilor invitația la Concursul „Tineretul Sudează”, unde s-au bucurat și de acțiunile organizate de Asociația de Sudură din România în cadrul Conferinței Naționale „Sudura 2023”.

Totodată, vicepreședintele Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR) - Sucursala Buzău, dr. ing. Lucica Stănculeanu, a participat la lucrările conferinței și a evidențiat importanța implicării AGIR și ASR în învățământul profesional și tehnic din Buzău.

Concursul „Tineretul sudează”, în care tineri care practică meseria de sudor se întrec în a-și demonstra măiestria în fața profesorilor sau superiorilor, este organizat anual de Asociația de Sudură din România începând cu anul 1996.

2023-04-27



Președintele de onoare al AGIR Buzău, ing. Vasile Moraru, prezent la Conferința Internațională „SUDURA 2023”

În perioada 27-28 aprilie 2023, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a avut loc Conferința Internațională „SUDURA 2023”. Evenimentul organizat de Asociația de Sudură din România (ASR) s-a adresat specialiștilor din industrie, cercetare și învățământ superior și a avut ca temă noutățile privind dezvoltarea procedeelor, materialelor și aplicațiilor industriale din domeniul sudării.

La eveniment a fost invitat și președintele de onoare al Asociației Generale a Inginerilor din România - Sucursala Buzău, ing. Vasile Moraru.

Pe lângă specialiștii români din toată țara, la conferință au fost invitați specialiști din Elveția, Israel, Spania, Portugalia și India care au prezentat, în secțiunea online, rezultatele recente ale cercetărilor din domeniile sudării și fabricației aditive.

Principalele subiecte abordate s-au referit la stadiul actual și tendințele în dezvoltarea tehnicilor de îmbinare şi sudare, robotizarea proceselor şi inteligența artificială aplicată în domeniul sudării, fabricația aditivă şi procese conexe, informatizare și digitalizare în domeniul sudării, fabricația ecologică a structurilor sudate, comportarea materialelor la sudare, modelarea și simularea proceselor de sudare, metode avansate în controlul de calitate şi nedistructiv al îmbinărilor sudate și, nu în ultimul rând, designul şi arta în ingineria sudării.

Evenimentul s-a încheiat cu o vizită tehnică la podul suspendat peste Dunăre (cel mai mare pod suspendat din România și al treilea din Europa), unde ing. Vasile Moraru a fost însoțit de directorul executiv al Asociației de Sudură din România, prof. univ. dr. ing. Dorin Dehelean.

2023-04-11



Simulare-demo a celui mai mare concurs de robotică din lume, organizată de AGIR Buzău și Colegiul Național „B. P. Hasdeu”

Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR) – Sucursala Buzău a organizat, în parteneriat cu Colegiul Național „B.P. Hasdeu”, o simulare-demo a celui mai mare concurs de robotică din lume, „FIRST Tech Challenge”.

Evenimentul intitulat „Hop intoSpring” Demo a avut loc în perioada 10 - 11 aprilie, la Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” din Buzău și s-a bucurat de participarea a nouă echipe de robotică din București, Cluj, Iași, Buzău, Râmnicu Sărat, Târgoviște și Tulcea.

Scopul evenimentului, care a beneficiat și de parteneriatul cu Universitatea Politehnica din București - Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică, a fost de a face cunoscut în rândul tinerilor rolul ingineriei în viața noastră și de a-i determina pe adolescenți să se orienteze către această tehnologie a viitorului: robotica.

La deschiderea „Hop intoSpring” Demo au luat cuvântul prefectul Buzăului, Daniel Țiclea, directorul Colegiului Național „B. P. Hasdeu”, Virginia Mândruță-Tănăsescu, comandor Bogdan George Puşcă, locțiitorul comandantului Şcolii de Instruire Interarme a Forţelor Aeriene din Boboc, președinte de onoare al AGIR Buzău, Vasile Moraru și Ștefan Constantin Petriceanu, reprezentantul Universității Politehnica București.

Respectând regulamentul competiției „FIRST Tech Challenge”, fiecare robot a trebuit să se deplaseze pe un traseu marcat și să culeagă conuri pe care să le așeze în zonele de punctare.
La evenimentul organizat de AGIR Buzău și Colegiul „B. P. Hasdeu” au luat parte aproximativ 170 de liceeni cu roboții la care au muncit luni întregi, reușind să atragă atenția a numeroși adolescenți și copii veniți cu părinții.

2023-04-06



Reprezentanții Cenaclului „Literar ing”, schimb de replici în versuri cu autorii buzoieni la Festivalul „Primăvara poeților”

Membrii ai cercului literar al AGIR, „Literar ing”, au luat parte joi, 6 aprilie, la cea de a XIV-a ediție a Festivalului „Primăvara poeților”, organizat de Biblioteca Județeană „V. Voiculescu”.

Evenimentul a fost un bun prilej ca reprezentanții „Literar ing” să își prezinte cele mai noi creații în versuri în fața poeților buzoieni consacrați sau aflați la început de drum.

Invitat special al festivalului a fost prof. univ. dr. ing. Nicolae Vasile, „părintele motoarelor cu magneți permanenți din România”, cel care conduce cenaclul „Literar ing”. Acesta a lansat cărțile „Enciclopedia Scriitorilor din Generația 2000” și „Pagini din istoria dezvoltării industriei României – volumul 7 – Industria de mașini electrice din România”, pe care le-a și donat Bibliotecii Județene „V. Voiculescu”.

La rândul său, Vasile Moraru, președintele de onoare al AGIR Buzău, a vorbit despre proiectele culturale desfășurate sub patronajul instituției pe care o reprezintă.

Din partea „Literar ing” au fost prezenți: Antoaneta Rădoi, Octav Lica, Julian Radu, Marilena Dumitrescu Enescu, Grigore Curcanu, actrița Doina Ghițescu, Constantin Gavrilescu, Nicolae Vasile, Silvan G. Escu, Nicolae Aurelian Diaconescu (fost director al Muzeului Tehnic din București), iar printre poeții buzoieni s-au aflat: Valeria Manta Tăicuțu, Nicolai Tăicuțu, Tudor Cicu, Dumitru Pană, Nicolae Pogonaru, Mihaela Roxana Boboc, Laurențiu Belizan, Constantin Suditu, Ramona Muller, Dan Ionel Dinu, Elena Căpățână, Stan Brebenel, Cornel Diaconu, Anghelescu Adriana, Teo Cabel, Violeta Bobocea, Pr. Alexandru Pripon, Victoria Maria Pripon, Alexandra Gheorghe.

2023-04-02



Orchestra Inginerilor, concert omagial la Ateneul Român, în memoria fondatorului Petru Ghenghea

Ateneul Român a găzduit pe 2 aprilie concertul simfonic susținut de Orchestra Inginerilor „Petru Ghenghea”. Spectacolul a fost unul omagial, cu ocazia celebrării a 110 ani de la nașterea fondatorului orchestrei, prof. univ. dr. ing. Petru Ghenghea.

Din partea sucursalei buzoiene a Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR) au fost prezenți în sală președintele, dr. ing. Constantin Petriceanu, președintele de onoare, ing. Vasile Moraru și avocatul Lucian Sălcuțan.

Orchestra Inginerilor „Petru Ghenghea”, dirijată de Andrei Iliescu și având-o solistă pe tânăra pianistă Miruna-Mihaela Măciucă, a interpretat Uvertura operei Euryanthe de Carl Maria von Weber, Concertul pentru pian și orchestră în la minor, op. 16 de Edvard Grieg și Simfonia a IX-a, Din lumea nouă în mi minor, op. 97 de Antonin Dvorak.

Maestrul Petru Ghenghea a fondat Orchestra Inginerilor în martie 1956 și a dirijat-o până în ultima clipă a vieții: a urcat la pupitrul orchestrei pe scena Ateneului, la vârsta de 93 de ani, în luna martie 2006, iar în luna august a aceluiași an, încetând din viață. Spectacolul susținut la Ateneul Român pe 2 aprilie a fost un omagiu adus lui Petru Ghenghea, cu ocazia aniversării, la 28 martie, a 110 ani de la nașterea sa.

De-a lungul timpului, Orchestra Inginerilor a primit girul mai multor muzicieni, reprezentanți de seamă ai artei interpretative românești, precum cel al pianiștilor Valentin Gheorghiu, Maria Fotino, Ilinca Dumitrescu, Viniciu Moroianu, Dan Mizrahi, al violoniștilor Cristina Anghelescu, Alexandru Tomescu, al organiștilor Iosif Gerstenegst, Helmuth Platner și Nicolae Licăreț, al clarinetistului Aurelian Octav Popa, al harpistului Ioan-Ivan Roncea sau al contrabasistului Cătălin Rotaru și al multor alți maeștri.

2023-03-25



Teatru AGIR la Nehoiu

Sâmbătă, 25 martie, ora 18.00, la Casa de Cultură ”George Băiculescu” din Orașul Nehoiu, a fost prezentat spectacolul de teatru cu piesa “Fii cuminte, Cristofor!”.

Sala casei de cultură a fost neîncăpătoare pentru publicul dornic să participe nemijlocit la un eveniment cultural special.
Aprecierea unanimă a celor prezenți a fost că actul artistic a avut o calitate remarcabilă iar buna dispoziție s-a instalat nonșalant pe chipurile acestora.
A fost o seara deosebită care a reunit arta dramatică a trupei de teatru ImpactART cu textul foarte reușit al lui Aurel Baranga precum și cu setea de cultură a participanților spectatori.

Spectacol a fost oferit iubitorilor de arta dramatică de Asociatia Generala a Inginerilor din Romania, Sucursala Buzău, în partenerial cu Primăria Orașului Nehoiu, Casa de Cultură ”George Băiculescu” și Asociația Social Culturală TAINIȚA BAȘTINEI.

Transmitem mulțimiri partenerilor: Trupei ImpACT Art, Primăriei Orașului Nehoiu, Casei de Cultură ”George Băiculescu”, Asociației Social Culturale TAINIȚA BAȘTINEI, personal domnilor Daniel Neguț, Anca Fica, Milea Ionuț, Ștefan Constantin Petriceanu, Stan Irinel.

2023-03-24



Primii membri AGIR Junior din tara

Primii membri AGIR Junior din Asociatia Generală a Inginerilor din România sunt de la Liceul Tehnic Buzau.

Aceștia au fost felicitați de domnul președinte de onoare Anton Vasile Moraru cu ocazia înmânării legitimațiilor de membru.
La festivitate au participat membri din conducerea liceului precum și membrul AGIR Buzău, domnul profesor inginer Toader Nicolae, în calitate de tutore al elevilor implicați în proces.

Felicitări și mult succes noilor membri în viitoarea carieră de ingineri!


2023-03-07



Participare Lansare Oferta Educationala Liceul Tehnic Buzau

In data de 07.03.2023, domnul președinte de onoare al AGIR Buzău, Anton Vasile MORARU, a participat la lansarea ofertei educaționale a Liceului Tehnic Buzău pentru anul 2023.
Cu această ocazie a luat cuvântul de la tribuna evenimentului și a prezentat performanțele reale ale industriei buzoiene și nevoia concretă pe care aceasta o are de specialiști calificați cu studii medii.

Link știre CampusTV: https://www.youtube.com/watch?v=ET5Cbsiu6f8

2023-03-07



Participare parteneriat Universitatea Dunarea de Jos din Galati

Marti. 07.03.2023, la sediul din municipiul Buzau al Universitatii Dunarea de Jos din Galati, situat in cladirea Eurocampus, a avut loc prezentarea ofertei educationale a universitatii pentru anul universitar 2023-2024.
Au participat persoane din conducerea administrativa din Galati a universitatii, domnul decan prof.univ.dr.ing. Constantin Manolache, domnul Anton Moraru, presedinte de onoare al AGIR Buzau, inscpectori din conducerea judeteana a Inspectoratului Judetean Buzau, directori de licee si numerosi elevi si parinti.

2023-02-25



Spectacol de teatru oferit de AGIR Buzău

Sâmbata 25/02/2023, Asociația Generală a Inginerilor din România, Sucursala Buzău, a oferit buzoienilor piesa de teatru BADARANII de Carlo GOLDONI, pusă în scenă de trupa de teatru ImpACT ART din cadrul Cercului de Teatru AGIR, la sala teatrului George CIPRIAN din Municipiul Buzău.

Au fost prezente oficialități ale orașului, domnul primar ing.Constantin TOMA, membru AGIR, doamna ing.Rodica TOMA, membră AGIR, domnul președinte de onoare al AGIR Buzău ing.Anton Vasile MORARU, domnul președinte executiv lect.univ.dr.ing.Ștefan Constantin PETRICEANU, doamna vicepreședinte dr.ing.Lucia STĂNCULEANU, invitați de marcă din comunitate, domnul avocat Lucian SĂLCUȚAN, membru AGIR, domnul avocat Florin CALOIAN, domnul scriitor ing. Laurențiu BELIZAN, membri AGIR Buzău și un public numeros, sala dovedindu-se neîncăpătoare iar rezervările fiind epuizate în doar 24 de ore după ce au fost disponibile.

Transmitem mulțumirile noastre domnului președinte al AGIR prof.univ.dr.ing. Mihai MIHĂIȚĂ, conducătorului trupei de teatru domnului Daniel NEGUȚ (redactor Radio România Actualități), actorilor dedicați care au evoluat admirabil pe scenă Amalia Cătescu, Larisa Dumitrașcu, Laura Crăciun, Bayrem Bouneb, Vasile Găbrian, Anca Fica, Gabriel Păduraru, Mihai Cristian Godri, Adriana Gheorghie.

Recunoștința noastră se îndreaptă în mod egal către Teatrul George Ciprian, personal către doamna directoare Gina CHIVULESCU, cât și către
partenerul media ai evenimentului CampusTV Buzău, personal către domnul director Mihai BUNĂZIUA.

Cheltuielile prilejuite de acest spectacol au fost suportate integral de sucursala AGIR Buzau.

2023-02-16



Sedinta CD a AGIR

În data de 16.02.2023, a avut loc la sediul central AGIR din Calea Victoriei, nr.118, ședința Consiliului Director.
Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeilor și Fetelor din Domeniul Științei, fost organizată o comunicare omagială și au fost discutate problemele curente ale funcționării asociației.

Din partea Asociației Generale a Inginerilor din România, Sucursala Buzău, a participat în calitate de membru al Consiliului Director, domnul președinte de onoare Anton Vasile MORARU.

2023-02-15



Emisiune CampusTV Buzau

Domnul Anton Vasile MORARU, președintele de onoare al Asociației Generale a Inginerilor din România, Sucursala Buzău, a fost prezent în emisiunea D ale buzoianului, moderată de doamna Magda IONESCU, la CampusTV.

Principalele teme abordate au fost:

1. Structura de rezistență la seism a blocurilor, norme și specificatii tehnice privind oțelurile
utilizate în constructii precum și normele de execuție in construcții.
2. Evenimentul în parteneriat AGIR - AMPA - Asociatia Mesterilor Populari si Artistilor din Buzau,
Vernisajul Expoziției de Pictură a artistului plastic MARIAN NICA.
3. Piesa de teatru Badaranii de Carlo Goldoni, oferita buzoienilor gratuit de Asociația Generală a Inginerilor din România, sâmbătă, 25.02.2023, ora 18.00, Teatrul George Ciprian, Buzău.
4. Înființarea juridică a Asociației Sportive AGIR Bridge CLUB.
5. Cenaclul Literar ING și Cercul de Epigrame in vizita la Buzau în luna martie, la Biblioteca Județeană Buzău.
6. FIRST Tech Challenge Romania 2022, etapele de calificare la faza națională, Q1 și Q2 care s-au desfășurat săptămâna aceasta, la Universitatea POLITEHNICA din București și Facultatea de Inginerie Industriala si Robotica, în parteneriar cu Asociația Nație prin Educație.
7. Decernarea Titlului Inginerul Anului la Buzău în luna decembrie a anului 2023.
8. Dezvoltarea industriei buzoiene pe baza accesului la specialiști noi și prin conectarea la infrastructura rutieră de autostrăzi.

Link emisiune:
https://www.youtube.com/watch?v=GBTuGK3sZ40

2023-02-03



Participare parteneriat AGIR-AMPA

În cadrul parteneriatului instituit în anul 2022 cu Asociatia Mesterilor Populari si Artistilor din Buzau, condusă de doamna ing. Nicoleta Ungureanu, președintele de onoare al AGIR Buzău, domnul director Anton Vasile Moraru, a fost prezent, vineri, 03.02.2023, ora 15.00, alături de domnul ing. Condrutz Sterian și domnul ing. Săvulescu Radu la Vernisajul Expoziției de Pictură a artistului plastic MARIAN NICA.
Au participat artiști plastici din Buzău, personalități ale culturii buzoiene, membrii AMPA și AGIR și numeros public interesat de frumos.

Apreciem în mod deosebit munca artistului MARIAN NICA, a tuturor partenerilor noștri artiști și le mulțumim pentru invitație!

2023-01-16



Elevii Liceului Grigore Moisil au câștigat competiția NOARK

Elevii Liceului Grigore Moisil, din municipiul Buzău, au fost desemnați câștigătorii competiției NOARK, un concurs online al unei companii private, la care au avut participat echipe din 24 de licee tehnologice din țară.
Felicitări câștigătorilor noștri buzoieni, cadrelor didactice care i-au încadrat și îndrumat precum și doamnei directoare prof. Adriana VOICU care a permis și încurajat participarea la acest proiect.

2023-01-13



MERTITAS - Învățământ dual la Buzău

Doamna prof.dr. Lucica Stănculeanu, vicepreședintă a AGIR Buzău, directoare a Liceului Tehnologic "Dimitrie Filipescu" din Buzău, este inițiatoarea, împreună cu primăria Buzău, a proiectului "MERITAS" a unei școli duale de pregătire a elevilor în parteneriat liceu, agajator, primărie.
Beneficiile proiectului sunt următoarele:
- elevii au un contact cu primul lor viitor loc de muncă încă din timpul școlii,
- Primăria municipiului Buzău oferă serviciile de cazare, masă și transport, gratuite precum și bursă pe parcursul studiilor,
- agenții economici oferă burse elevilor și le oferă posibilitatea de angajare după finalizarea studiilor.
Firme participante:
1. Sisecam Automotive România (conform listafirme.ro: 518 angajați cu 221 mil. lei cifră de afaceri în 2021 )
2. Concas (249 angajați, 74 mil. lei cifră de afaceri)
3. Hoeganess (133 angajați, 353 mil. lei cifră de afaceri)
4. Ductil
5. Constam
6.Panosol Power SRL
7. Tehnostar SRL
8. Bencomp
9. GreenTech
10. RER Sud
11. Romcarbon
12. Panasol Power
13. Urbis Serv
Meseriile pentru care vor fi obținute calificări sunt:
- Sudor
- Lăcătuș
- Electrician
- Mecanic
- Operator comandă numerică.

Link: https://www.youtube.com/watch?v=wFqy5PMXjlg

2022-12-20



AGIR invita investitori din industria buzoiana la Campus TV-Ing. Mario Mason

Discuții despre industria românească, inginerie și management de înalt nivel precum și despre reperele biografice extraordinare ale cetățenului de onoare al Municipiului Buzău, domnul ing. Mario MASON, fost director Ductil SA, în dialog cu domnul președinte de onoare al AGIR Buzău, domnul director Anton MORARU.

Mulțumim doamnei Magda IONESCU gazda emisiunii!

2022-12-15



Artistii AGIR la CAMPUS TV - ing.Nicoleta UNGUREANU și ec.Cătălin NEGOIŢĂ

Artiștii ingineri membri AGIR și ai Asociației Meșterilor Populari și Artiștilor - AMPA Buzău se prezintă la Campus TV Buzău în dialog cu domnul președinte de onoare domnul director Anton Moraru.
Au fost prezenți în studiou doamna președinte AMPA ing.Nicoleta UNGUREANU și domnul director ec. Cătălin NEGOIȚĂ.

Mulțumim Campus TV pentru promovare!

2022-11-25



Ing. Toader Nicolae - Locul I la concursul TECHALLENGE 2022

Echipa de elevi condusă de membrul AGIR, profesor inginer Toader Nicolae, premiată la Universitatea Polithenica din București

Echipa formată din elevi de la Liceul Tehnic Buzau, condusă de domnul profesor inginer Toader Nicolae, membru al Asociatia Generala a Inginerilor din Romania, a câștigat Locul I la concursul TECHALLENGE 2022 organizat de Universitatea POLITEHNICA din București.

Proiectul premiat a folosit materiale reciclate pentru a construi un dispozitiv care preia energia solară pentru a produce energie termică în rețeaua liceului.
Sponsorul evenimentului Honeywell România a oferit un premiu în bani în valoare de 5.000 de lei echipei câștigătoare.

Echipa câștigătoare a fost compusă din Suleru Nicolae, Alina Dedu, Hulasu Daniel, Moraru Catalin și Stanciu Ovidiu.

Felicitări elevilor buzoieni, profesorilor îndrumători și conducerii Liceului Tehnic Buzău care promovează astfel de inițiative!

2022-11-24



Despre activitatea AGIR Buzău

Prezentarea activității a sucursalei la Campus TV

Joi, 24.11.2022, domnul președinte de onoare ing.Anton Moraru și domnul ing. Stelian Condruț au fost invitații doamnei Magda Ionescu în emisiunea D Ale Buzoianului de la Campus TV.

În cadrul acesteia du fost prezentate activitățile curente si planurile de viitor ale AGIR Buzău. Astfel a fost evocată alegerea în Consiliul Director Național a domnului director Anton Moraru în cadrul celui de-al XXXI-lea Congres al Asociației Generale a lnginerilor din România (AGIR). Au mai fost prezenți la eveniment în calitate de delegați domnul președinte executiv Ștefan Constantin Petriceanu, doamna vicepreședinte dr.ing. Lucica Stănculeanu, domnul vicepreședinte director ing. Gheorghe Costică. De asemenea a fost amintită desfășurarea Adunării Generale de Dare de seamă și alegeri a Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR) al cărei membru de onoare este domnul director Anton Moraru.
În partea a doua a emisiunii a fost prezentată activitatea Clubului de Bridge al AGIR de către coordonatorul acestuia domnul ing. Stelian Condruț.

Transmitem mulțumiri doamnei Magda Ionescu și postului de televiziune CAMPUS TV pentru promovarea permanentă a activităților inginerilor din Buzău.

2022-10-19



Activitatea sucursalei la Campus TV

Miercuri, 19.10.2022, domnul președinte de onoare Anton Moraru a fost invitatul doamnei Magda Ionescu în emisiunea DțAle Buzoianului de la Campus TV.

Au fost menționate acțiunile desfășurate de Asociatia Generala a Inginerilor din Romania prin sucursala de la nivelul județului Buzău: Concertul Orchestrei Inginerilor din România, participarea la Bienala Ion Andreescu a Uniunii Artiștilor Plastici din România, propunerile dezbătute și aprobate în ultima adunare generală a asociației etc.

Transmitem mulțumiri postului de televiziune CAMPUS TV pentru promovarea constantă a educației tehnologice, științei și culturii în cadrul programelor difuzate.

2022-09-29



Pledoarie pentru inginerie, educație și cultură

Ziua Inginerului Român a fost sărbătorită de Asociatia Generala a Inginerilor din Romania, la Buzău, la Teatrul George Ciprian, joi 29.09.2022, ora 16.30, sub deviza PLEDOARIE PENTRU INGINERIE, EDUCAȚIE ȘI CULTURĂ.
Programul manifestării a cuprins:
- Vernisajul expoziției de pictură al artiștilor plastici din cadrul AMPA, președinte ing. Nicoleta Ungureanu;
- Alocuțiune omagială prof.univ.as.dr.ing.Euring.DHC Mihai MIHĂIȚĂ – Președintele AGIR;
- cuvânt de salut din partea doamnei viceprimar Oana Matache și domnului prefect Daniel Țiclea;
- ceremonia decernării PREMIILOR AGIR laureaților din Buzău reprezentaților "RC Energo Install SRL", director ing.dipl. Eugen Duca, societății SC PANOSOL SRL, director ec. Iordache Silviu, și unui colectiv de cercetători de la Universitatea POLITEHNICA din București Stefan Constantin Petriceanu, Mihnea Costoiu, Augustin Semenescu, Alexadru Daniel Petriceanu, Călin Marian Diacicov, Ioana Gîdiuță;
- Lansarea cărții istoria Asociatia Generala a Inginerilor din Romania Sucursala Buzau, autori prof.univ.dr.ing.Mihai Mihăiță, dir.ing. Anton Moraru, ing, dipl. Carmen Elena Serbanescu;
- Program muzical susținut de formația "Orchestra Cantabile" a Liceul de Arta "Margareta Sterian" - Buzau;
- Spectacolul ansamblului CAMERATA formația de cameră a Orchestra Inginerilor "Petru Ghenghea"; Dirijor Andrei ILIESCU.
Producătorul evenimentului a fost președintele de onoare al Asociatia Generala a Inginerilor din Romania Sucursala Buzau domnul director Anton Vasile Moraru, fost primar al municipiului Buzău.

2022-09-09



Decernarea Premiilor AGIR 2021

Vineri, 09.09.2022, la sediul central de pe Calea Victoriei nr.118, a avut loc ceremonia de decernare a premiilor oferite de Asociatia Generala a Inginerilor din Romania pentru anul 2021.
Au primit premiul AGIR două lucrări de la Buzău, în timp ce o a treia a primit premiul special al juriului:

1. La secțiunea Ingineria Mediului, premiul AGIR 2021 a fost acordat societății "RC Energo Install SRL" SRL pentru lucrarea: IMPLEMENTAREA DE MĂSURI DE ECONOMIE CIRCULARĂ LA ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.11 DIN MUNICIPIUL BUZĂU. Director ing.dipl. Eugen Duca.

2. La secțiunea Ingineria Resurselor Naturale și Energiei, premiul AGIR 2021 a fost acordat societății SC PANOSOL SRL, pentru lucrarea: IMPLEMENTAREA DE SOLUȚII INOVATOARE DE TRANSFER TERMIC ÎN PANOURILE SOLARE CU TUBURI VIDATE ȘI HEAT-PIPE. Director ec. Silviu Iordache.

3. Premiul Special AGIR 2021 a fost acordat unui colectiv de cercetători de la Universitatea POLITEHNICA din București pentru lucrarea: DISPOZITV MECANIC CU ULTRASUNETE PENTRU CONTROLUL CALITĂȚII ARBORILOR PE PICIOR.
Autori: Stefan Constantin Petriceanu, Mihnea Costoiu, Augustin Semenescu, Alexadru Daniel Petriceanu, Călin Marian Diacicov, Ioana Gîdiuță, Oana Roxana Chivu.

Onoare și felicitări câștigătorilor noștri!

2022-07-21



Ziua Porților deschise

Joi, 21 iulie 2022, Asociatia Generala a Inginerilor din Romania, Sucursala Buzău, a organizat Ziua Porților Deschise la Fabrica de bere Ursus Breweries, cel mai mare producător local de bere și cel mai important contributor la bugetul local al Primăria Municipiului Buzău.
Ne-au onorat cu prezența numeroși membri ai asociației noastre, fiind prezente în calitate de invitate de onoare doamnele directoare Andreea Ploeșteanu și Carmen Vuzan de la sediul central al Asociatia Generala a Inginerilor din Romania.
De asemenea, au fost prezenți în calitate de invitați speciali membrii asociației partenere ARPIA Buzau (Arpia Buzau Asociația Română Pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii).
Din partea conducerii asociației au fost prezenți: domnul președinte de onoare domnul director Anton Moraru, domnul președinte executiv lect.univ.dr.ing.Stefan Constantin Petriceanu, doamna vicepreședinte pentru relația cu învățământul tehnic preuniversitar doamna director dr.ing. Lucica Stanculeanu, domnul vicepreședinte pentru relația cu mediul industrial ing. Cosmin Dinulescu, domnul vicepreședinte dl director tehnic Costică Gheorghe.
Mulțumim gazdelor pentru ospitalitate, pentru disponibilitatea de a răspunde curiozităților tehnice pe care membrii și invitații noștri le-au avut și povestea minunată a berii merge mai departe cu tehnologii moderne și oameni profesioniști în Orașul Buzău

2022-05-20



Inaugurarea Clubului de Bridge al AGIR Buzău

Vineri, 20.05.2022, a avut loc inaugurarea Clubului de Bridge al AGIR Buzău la Biblioteca Județeană "V.Voiculescu".
Inițiatorul proiectului este colegul nostru domnul inginer Stelian CONDRUZ.
Întâlnirile se desfășoară săptămânal, conform unui program agreat cu membrii, în incinta bibliotecii.

Pentru detalii privind înscrierile și activitatea Clubului de Bridge vă rugăm să îl apelați direct pe domnul inginer Stelian CONDRUZ la numărul de telefon 0727.221.040.

2022-05-20



AGIR Buzau la CAMPUS TV

Vineri, 20.05.2022, domnul președinte executiv al AGIR Buzău Ștefan Constantin PETRICEANU și domnul inginer Mihai PRUTEANU au fost invitații domnului Mihai BUNĂZIUA la emisiunea COCKTAIL de la CAMPUS TV.
Au fost purtate discuții despre importanța și nevoia acută de ingineri precum și despre rolul tehnologiei în societatea modernă.
Domnul Ștefan Constantin PETRICEANU a oferit îndrumări despre orientarea în carieră a absolvenților/elevilor de liceu iar domnul inginer Mihai PRUTEANU a împărtășit experiența personală în calitate de absolvent al Universității Politehnica București și de masterand al Facultății de Inginerie Industrială și Robotică, specializarea ingineria sudării.

Link emisiune Campus TV:
https://www.facebook.com/105209984303961/posts/591331005691854/?sfnsn=mo

2022-05-12



Editura AGIR la BUZAU

Asociatia Generala a Inginerilor din Romania, împreună cu Editura AGIR (fosta editură Tehnică) în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu" Buzău au organizat la sediul din municipiul Buzău al bibliotecii, cu ocazia zilei bibliotecarului, prezentarea editurii AGIR, a temelor mari pe care aceasta le tratează, a personalităților care au publicat de-a lungul timpului la această editură.
Cu această ocazie a fost făcută și o importantă donație de carte științifică.

Au participat la manifestare: directorul Bibliotecii Județene "Vasile VOICULESCU" Sorin BURLACU, în rol de gazdă primitoare, președintele Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania dr.ing. Mihai MIHĂIȚĂ, directorul editurii AGIR dr.ing. Ioan GANEA, președintele de onoare al AGIR Sucursala Buzău Anton MORARU, președintele executiv AGIR Sucursala Buzău lect.univ.dr.ing. Stefan Constantin Petriceanu.
Au fost prezenți în auditoriu bibliotecari din rețeaua județeană de biblioteci și membri AGIR Buzău.
Mulțumim gazdelor, participanților, invitaților și tuturor celor care au contribuit la succesul acestei manifestări!

Linkuri:
1. https://opiniabuzau.ro/reprezentantii-editurii-asociatiei-inginerilor-intalnire-cu-bibliotecarii-buzoieni/
2. https://www.newsbuzau.ro/social/50082-intalnire-intre-bibliotecari-din-judet-si-reprezentantii-editurii-agir-bucuresti

2022-05-11



CARAVANA ȘTIINȚELOR INGINEREȘTI

Universitatea Politehnica București în colaborare cu Asociația Generală a Inginerilor Sucursala Buzău a continuat, în săptămâna 02-11 mai 2022, acțiunea denumită CARAVANA ȘTIINȚELOR INGINEREȘTI, cu vizite în colegii naționale, licee teoretice și tehnologice.
Membrii caravanei au fost primiți cu mare entruziasm și interes de către elevi, directori și profesori.
A fost prezentată importanța ingineriei și tehnologiei în evoluția omenirii, Universitatea POLITEHNICA din București cu cei peste 200 de ani de activitate, oferta educațională pentru licență și master, oportunitățile de carieră și de angajare etc.
Acțiunea va continua în această lună în parteneriat cu Universitatea Tehnică de Construcții București.

2022-04-19



Acțiuni ale AGIR Buzău în Municipiul Râmnicu Sărat

Acțiuni ale AGIR Buzău în Municipiul Râmnicu Sărat
Vizita pe fluxul de fabricație al SC Fermit SA impreuna cu domnul Dorairaja Ashok, membru în CA al NEW HOLLAND ROMANIA - AGROCONCEPT IMPEX SRL, urmată de discutii cu conducerea firmei asupra posibilității unui parteneriat .
Primire la Primaria Râmnicu Sărat de către echipa condusă de domnul primar Cîrjan Sorin.
Agenda discuției a cuprins:
- posibilitățile de susținere a LICEULUI AGRICOL din RÂMNICU SĂRAT pentru școlarizarea clasei de mecanici agricoli în atelierul central din ȘINDRILITA al firmei AGROCONCEPT.
- vizitarea liceului și a terenului agricol aflat în proprietatea acestuia (60 ha).

Dezbatere la Focus TV
Domnul președinte de onoare al AGIR Buzău, Vasile Anton MORARU, l-a însoțit pe domnul Dorairaja ASHOK la emisiunea SENS DIRECT - moderată de domnul Doru GHEORGHIADE.
A fost evocată perioada de lucru la BUZĂU a invitatului și oportunitățile de investiții și dezvoltare a Grupului NEW HOLLAND în Judetul Buzau.

Link video: https://fb.watch/cLe1rnIpeM/

2022-04-14



Oferta educațională Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Buzău

Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Buzău, și-a deschis larg porțile pentru elevii de clasa a VIII-a din tot județul pentru a prezenta oferta educațională.

Domnul președinte executiv al AGIR Buzău Ștefan Constantin PETRICEANU, fost elev al acestui prestigios liceu, a trimis un cuvânt de apreciere dascălilor care l-au format, în special doamnei profesor Luminița PETRIȘAN și colectivelor catedrelor de științe reale matematică, fizică, chimie, biologie etc.

„Există un echilibru între profilul Umanist și Real. Avem mulți studenți și la Politehnică și la Medicină și la Matematică-informatică. Avem profesori foarte buni pentru ambele profile”, a spus doamna directoare Camelia Voicu.

Link:
https://opiniabuzau.ro/foto-colegiul-national-mihai-eminescu-oferta-educationala-inedita/?fbclid=IwAR3zk6DJelnlujSgykqiX3JCANWQDMw51tZP_w4l_tCHU6k9d9e5HpCL8Cw

2022-04-13



Târg Educațional Eurocampus

Târg Educațional organizat miercuri, 13.04.2022, la Buzău, de Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați în clădirea Eurocampus.

Gazdă a evenimentului a fost domnul decan profesor universitar Constantin MANOLCAHE, membru AGIR BUZĂU.

Cu această ocazie a fost prezentă la eveniment, împreună cu câteva zeci de elevi, și doamna vicepreședinte AGIR, dr. ing. Lucica Stanculeanu, directorul Liceului Tehnologic Dimitrie Filipescu Buzau.

2022-04-07



Redeschidere CLUB ING

Joi, 07.04.2022, de la ora 17.00, la Restaurantul New Generation de pe Insulita Parcului Crâng din Buzău, a fost reluată tradiția întâlnirilor săptămânale de la Asociatia Generala a Inginerilor din Romania, Sucursala Buzău, în cadrul CLUB ING.

Prima întâlnire a fost moderată de președintele de onoare, domnul director Anton Moraru, și a fost dedicată evoluției proiectului Banca de Resurse Genetice Vegetale - Buzău, a securității și siguranței alimentare în contextul actual al războiului din Ucraina, al grijei pentru păstrarea biodiversității.

A conferențiat domnul doctor în horticultură, cercetător ştiinţific principal, directorul Băncii de Resurse Genetice Buzău, Costel Vânătoru.
S-a mai discutat despre redactarea unei cărți privind istoria ingineriei buzoiene și evocarea personalităților acesteia.

Au participat următorii membri: Vasile Moraru, Costel Vinatoru, Cosmin Dinulescu, Gheorghe Gonciaruc, Luminita Grigore, Adriana Filip, Gheorghe Vlase, Mircea Tanasa, Stelian Condruz, Marius Constantin, Andrei Ciuculan, Aurel Gubandru, Liviu Iustin, Ionut Ilie, Remus Paun, Ciprian Ripeanu, Constantin Palca, Stefan Constantin Petriceanu.
Invitati: Dan Cheroiu, Sorin Neagu, Vasile Prăjescu - redactor șef revista ORIGINI.

Vă așteptăm, alături de prieteni și cunoștințe , în fiecare joi, începând cu ora 17.00 la CLUB ING al AGIR Buzău, la Restaurantul New Generation de pe insula din parcul Crâng. Membri AGIR beneficiază de reduceri la evenimente pe baza legitimației de membru.

2022-04-04



Premiere membru fondator Constantin Toma pentru solutii tehnice urbane inovative

Membrul fondator al AGIR Buzău, domnul inginer Constantin Toma, primar al orașului Buzău, a primit distincția Mayor of the Year – Primarul Anului, în cadrul Galei Smart City Industry Awards.

Primăria Municipiului Buzău a fost premiată la capitolul "Smart Environment" pentru proiectul "Smart Green & Circular Buzău", care prevede o interconectare a principalelor sisteme de alimentare și salubrizare, prin intermediul unor soluții tehnologice inovative și la secțiunea "Smart Mobility" pentru proiectul "Modernizarea și creșterea gradului de atractivitate și siguranță al transportului public din Municipiul Buzău, Telelink City".

Detalii link: https://scia.ro/campionii-industriei-smart-city-editia-6/

2022-04-01



Participare la aniversarea a 110 ani de școală de aviație în România la Scoala de Aplicație pentru Fortele Aeriene AUREL VLAICU

Cu ocazia aniversării a 110 ani de școală de aviație în România, președintele de onoare Anton Moraru și președintele executiv Ștefan Constantin PETRICEANU, au fost invitați să participe la ceremonia organizată cu acest prilej la Baza Aeriană Boboc/Şcoala de Instruire Interarme a Forţelor Aeriene.
Cu această ocazie dl. Ștefan Constantin PETRICEANU a luat cuvântul de la tribuna evenimentului și a mulțumit pentru onoarea de a fi prezent în dublă calitate de reprezentant al inginerilor civili: atât din partea asociației profesionale Asociatia Generala a Inginerilor din Romania - AGIR, Sucursala Buzău, cât și pe latură academică drept emisar al Universității POLITEHNICA din București. Printre altele a fost reiterată și subliniată dorința și nevoia de a iniția o colaborare mult mai strânsă între școlile si instituțiile reprezentate.
La finalul intervenției domnul președinte a dat citire DIPLOMEI DE EXCELENȚĂ acordată de Universitatea POLITEHNICA din București “Scolii de Aplicație pentru Fortele Aeriene AUREL VLAICU”, pentru celebrarea a 110 de existență a aripilor românești și pentru dedicația si profesionalismul cu care comunitatea aeronautică a României apără interesele naționale și pregătește forțele aeriene ale viitorului.
AGIR Buzău mulțumește asociației partenere Asociația Română pentru Propagandă și Istoria Aeronauticii-ARPIA pentru suportul oferit cu ocazia acestui eveniment.
Link-uri:
- https://stirileprotv.ro/.../scoala-de-aviatie-de-la-boboc...
- https://www.campusbuzau.ro/sarbatoare-la-boboc-110-ani.../

2022-03-24



Sedință Comitet de Conducere

Joi, 24.03.2022, a avut loc ședința de Comitet de Conducere a Sucursalei AGIR Buzău.
A fost dicutat și aprobat planul de acțiuni pentru anul 2022, au fost identificate resursele necesare și au fost desemnați responsabilii de evenimente.
La întâlnire au participat: președintele de onoare Anton MORARU, președintele executiv Ștefan Constantin PETRICEANU, vicepreședinta pentru relația cu învățământul preuniversitar Lucica STĂNCULEANU, vicepreședinte cercetare și diaspora Cătălin CONSTANTINESCU, vicepreședintele pentru zona economică Cosmin DINULESCU, membrul asociat Lucian SĂLCUȚAN.

2022-03-24



Participare Emisiune FocusTV despre activitatea AGIR Buzău și educație tehnologică

În data de 24.03.2022 domnul președinte executiv Șteafan Constantin PETRICEANU a fost invitatul domnului Dan RĂSPOPA la FocusTV.

În cadrul emisiunii au fost abordate subiecte legate de activitatea curentă a AGIR Buzău, despre importanța educației tehnice în prezent, precum și despre pregătirea elevilor pentru exigențele evoluției sociale.

Link: https://www.facebook.com/105209984303961/videos/3248504532141251

2022-03-18



Jocurile Științei pentru copiii refugiați din Ucraina

Membrul AGIR Buzău Alexandru Lucian SĂLCUȚAN, în colaborare cu Muzeul Județean Buzău a organizat o serie de evenimente educative și distractive pentru copiii ucraineni, care au fost invitați la expoziția Jocurile Științei. Prin aceste activități, se dorește să le fie oferite un strop de bucurie celor mici, bucurie prin care să uite ce au fost nevoiți să lase în urmă la o vârstă atât de fragedă.

Linkuri:
- Campus TV: https://youtu.be/_LnSP_HGZdQ
- ProTv: https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/surprize-pentru-copiii-ucraineni-care-s-au-refugiat-in-romania-experimente-roboti-si-jocuri-video.html

2022-03-16



Conferinta Națională AGIR

La data de 16 martie 2022 s-a desfășurat Conferința Națională a ASOCIAȚIEI GENERALE A INGINERILOR DIN ROMÂNIA.
Filiala Buzău a fost reprezentată prin domnul președinte de onoare Anton MORARU și domnul președinte executiv Ștefan Constantin PETRICEANU.
În cadrul evenimentului a fost realizată o prezentare a activității Filialei Buzău în ultimii trei ani de la reînființare. De asemenea au fost făcute propuneri cu privire la viitoare activități planificate: întâlnirea filialelor din Regiunea Sud Est la Buzău, prezentarea editurii AGIR, Ziua Inginerului etc. Prin intervenție video la distanță, domnul vicepreședinte Cătălin-Daniel Constantinescu a propus ca în cadrul asociației să fie înființată posibilitatea elevilor de a deveni membri AGIR Junior.

2022-03-15



Echipamente de presiune

In 21 februarie 2022 firma Heurtey Petrochem Manufacturing a livrat pe cale aeriana cu bine cunoscutul avion Antonov 124, echipamente de presiune catre un combinat din Qatar - Qafco.

Au fost 29 colete insumand 183 tone. Datorita dimensiunilor agabaritice s-au facut 2 transporturi cu acelasi avion.

2022-03-15



Găzduire familii refugiați la membri AGIR Buzău

Membrul AGIR Buzău, domnul antreprenor Ionuț ILIE, găzduiește în apartamentul domniei sale 3 familii din Ucraina (3 mame și 6 copii) asigurându-le în același timp toate condițiile de trai.

2022-03-14



Productie de armaturi pentru constructii

Punere in functiune a unei noi capacitati de productie la Buzau - METCONF FERALLA IMPORT EXPORT, pentru productia de armaturi pentru constructii.
Echipa de conducere: dl Ionut Ilie – Administrator, Ing. Cristina Cosconea si Ing. Andrei Ciuculan, toti membri ai Sucursalei AGIR Buzau

2022-03-10



Trei ani AGIR Buzau la Campus TV

Domnul președinte de onoare Anton Moraru împreună cu domnul vicepreședinte pentru cercetare și legătura cu diaspora Cătălin-Daniel Constantinescu, au discutat în cadrul emisiunii COCKTAIL de la Campus TV despre trei ani de AGIR la Buzău, proiecte și perspective.

Transmitem mulțumiri gazdei Mihai Bunăziua.

Link: https://www.youtube.com/watch?v=Pyoo1HbBGo0

2022-02-23



Laborator Virtual Liceul Tehnic Buzau

Președintele de onoare al AGIR Buzău Anton MORARU, împreună cu președintele executiv Ștefan Constantin PETRICEANU, au fost invitați să participe la inaugurarea laboratorului de realitate virtuală din cadrul Liceului Tehnic Buzău.
Conducerea Liceului Tehnic a făcut o prezentare a proiectelor și a activităților ce se derulează în școală precum și a dotărilor Laboratorului virtual: 15 ochelari VR Oculus 2 256GB, sistem pentru holograma 3D,TV cu touch screen.
În marja evenimentului membrul AGIR Buzău domnul profesor Nicolae TOADER și-a prezentat realizările deosebite făcute împreună cu elevii dumnealui: imprimante 3D, miniroboți, experimentul Chladni etc

Link știre: https://www.facebook.com/100003799746062/videos/777934166932138/

2022-02-07



Ora Academica la CAMPUS TV

Dezbateri la Campus TV Buzău cu președintele executiv al Sucursalei AGIR Buzău, domnul Stefan Constantin PETRICEANU, împreună cu membrul asociat Silviu Iordache, despre Tranzitia Verde, conceptul de Casă Pasivă și zilele industriei în Uniunea Europeană.

Transmitem mulțumiri pentru găzduire Campus TV Buzău și doamnei moderator Magda IONESCU.
Link: https://www.facebook.com/105209984303961/videos/631036157955181

2022-01-13



Școală duală la Liceul Tehnologic ’’Dimitrie Filipescu’’

Doamna Lucica Stănculeanu, vicepreședinte AGIR Buzău, directoare a Liceului Tehnologic ’’Dimitrie Filipescu’’, a fost găzda unei întâlniri între reprezentanți ai Primăriei, Inspectoratului Școlar și ai mediului de afaceri din Buzău, toate cele trei părți interesate susținând dezvoltarea Școlii Duale "MERITAS" la Buzău.
Școala Duală este un proiect care se poate dezvolta și cu ajutorul unor fonduri atrase de municipalitate.
Responsabilii din educație vor susține inițiativa pentru înființarea centrului de excelență în învățământ dual de la Buzău.

Detalii în link: https://www.youtube.com/watch?v=XbWuqRi3Izw

2022-01-11



Împreună pentru tehnologie, împreună pentru dezvoltare

Asociația Generală a Inginerilor din România - AGIR Sucursala Buzău, desfășoară în această perioadă acțiuni de facilitare a cunoșterii nivelului de tehnologizare și industrializare a județului Buzău, de promovare a educației tehnologice preuniversitare și universitare, de conștientizare în publicul larg a importanței științei și tehnologiei, de acțiune coerentă între toți actorii implicați (unități economice, licee, universități, administrația publică, populația generală etc).

Activitățile organizate presupun:
- discuții directe cu reprezentanții industriei în vederea promovării nevoilor concrete ale acestora;
- identificarea competențelor necesare viitorilor angajați pe baza tehnologiilor prezente în întreprinderi;
- stabilirea de colaborări între unitățile de pregătire tehnică (licee, univerități etc) și fabrici sub coordonarea AGIR;
- asigurarea consultanței tehnice de specialitate în proiectele industriale;
- inițierea de programe de cercetare punctuale ca parteneriat între unitățile industriale și universitățile tehnice;
- facilitarea practicii și a vizitelor elevilor și studenților în întreprinderi;
- activități de promovare a profesiilor tehnice în rândul parinților, a cadrelor didactice din învățământul gimnazial și al elevilor.

2021-11-22



Adunarea generala a sucursalei Buzau

-alegerea organelor de conducere
-alegerea reprezentantilor pentru Congresul si AG - 2022-2025
-proces verbal al sedintei
-raportul de activitate 2021
-propuneri activitate 2022